Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Program pentru o săptămână zen

Program pentru o săptămână zen

Tensiunile apar de-a lungul săptămânii, dar nu se simt la fel de luni până vineri. Pentru a-ți maximiza eficiența, adoptă această metodă antistres.

Stresul își pune amprenta nu doar pe comportament și starea de sănătate, ci și pe felul cum arătăm. Dacă stresul mărește nivelul colesterolului, el poate determina și iritații ale pielii, erupții, apariția coșurilor, cearcănelor, aspectul tern al pielii și căderea părului. Iată de ce e bine să nu ignori stresul, ci să-l combați cu cele mai potrivite arme. Iar cum timpul este prețios astăzi, îți oferim variante în funcție de disponibilitatea proprie.

Luni

E prima zi din săptămână, iar stresul nu se află la cote înalte și nici oboseala nu-și spune cuvântul, însă mai bine să previi, alimentându-ți starea de calm și de bine.

Am timp. Înainte de micul dejun, efectuează câteva exerciții blânde pentru a-ți trezi mai ușor corpul și a-i da energie. 15 minute de stretching, yoga sau întinderi pe mingea de gimnastică îți vor tonifica mușchii, fără a te simți obosită.

Nu am timp. Tot pentru un plus de energie, dar și pentru un control mai bun al stresului mănâncă un biscuite cu fibre și magneziu, sau consumă o băutură bogată în magneziu sau un ceai din plante, cum ar fi mușețelul.

Gest pentru frumusețe. Alege-ți 2-3 minute pe parcursul zilei și practică gimnastica facială. Umfla obrajii cu aer și plimbă bula dintr-o parte în alta. Un alt exercițiu este să deschizi gura cât mai mult și să scoți limba împingând-o în jos. Alternează-le. Aceste exerciții îți pun mușchii la treabă și aduc tonus pielii.

Marți

Dacă soneria ceasului este stresantă, e timpul pentru eliminarea tensiunilor.

Am timp. Înainte de toate, capătă încredere în tine! Înscrie-te la un curs de arte marțiale, de la aikido la kung fu, ba chiar și un curs Tae Bo bun. Artele marțiale îți permit să-ți canalizezi mai bine energia, să scapi de stres și să-ți gestionezi mai bine emoțiile.

Nu am timp. În mașină, în autobuz sau în metrou, practică automasajul chinezesc: cu palmele puse în diverse regiuni ale corpului, presează brațele de la cot până la degete. Repetă de minimum cinci ori, pentru a activa circulația periferică.

Gest de frumusețe. Masajul facial face minuni. Seara, după demachiere, pune o compresă cu apă minerală pentru 2-3 minute, apoi masează tenul cu cremă, punând puțină presiune, cât să simți oasele. Fă acest masaj 1-2 minute, fără să te grăbești. E un gest perfect de întinerire.

Miercuri

E deja mijlocul săptămânii de lucru și energia ta e în scădere, iar nivelul de stres își spune cuvântul.

Am timp. Oferă-ți o ședință de masaj. Este foarte importantă pentru stimularea circulației și eliminarea tensiunii și a toxinelor. Într-o oră, energiile tale sunt echilibrate și capeți o armă optimă împotriva stresului. Terapeutul poate fi chiar partenerul tău de cuplu.

Nu am timp. La sfârșitul zilei, oferă-ți zece minute într-o cadă cu bule cu arome dulci, lavandă sau bergamotă.

Gest de frumusețe. Profită de această baie relaxantă și aplică o mască pe față. Alege una cu aroma care-ți place pentru ca starea de bine să se îmbine perfect cu frumusețea.

Joi

Este timpul să te revitalizezi. Vitaminele te vor ajuta să faci asta rapid.

Am timp. Începem deja cu ceva în forță, cu un smoothie cu vitamina C și minerale: amestecă un kiwi, o banană și 130 ml de suc de portocale. Dacă ai nevoie de mai multă energie, adaugă ghimbir.

Nu am timp. Introdu palmele în apă rece pentru câteva minute. Acest gest stimulează microcirculația, mai ales dacă te ciupești de nas.

Gest de frumusețe. Dimineața sau seara, stimulează circulația scalpului. Ia pe rând câte o șuviță de păr și trage de ea ușor, apoi masează scalpul cu buricele degetelor câteva secunde. Părul va avea de câștigat din toată această afacere.

Vineri

Relaxarea nu este departe, dar nu-i un motiv să capitulezi.

Am timp. Pentru a pregăti săptămâna viitoare fără a intra în panică, pune pe hârtie prioritățile și ceea ce deja a fost realizat. Este o soluție ideală pentru a te relaxa. Dacă poți, ascultă CD-ul preferat – te ajută să-ți regăsești senzația de bine.

Nu am timp. Pentru a te deconecta într-o clipită, poți recurge la următorul gest: joacă 13 minute sudoku sau cuvinte încrucișate și te vei relaxa.

Gest de frumusețe. Ochii au avut mult de muncă – prin urmare, au nevoie de atenție. Încălzește palmele prin frecare una de alta și apoi aplică-le pe ochi. Repetă de câteva ori. E un bun exercițiu de odihnă, pe care-l poți face oricând ai un minut de pauză. În completarea lui, aplică o mască specială sau două pliculețe de ceai umede și ține-le pe ochi 5-10 minute.

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de septembrie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus