Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Singură? Se poate și așa!

Singură? Se poate și așa!

De o bună bucată de vreme, ești singură, fără partener și nici perspective prea îmbucurătoare n-ai. În plus, imediat ce vine primăvara, cu astenii și îndrăgostiți la tot pasul, butoiul cu melancolie e gata să dea pe-afară.

Stai puțin! Nu e cazul să intri în el, în butoi. Pentru că singurătatea nu e bătută în cuie, iar apoi, nu e recomandat aruncatul în brațele primului venit doar ca să nu te faci de râs în fața prietenelor măritate, cuplate, cu copil, socri și tot ce se cere la casă de femeie… „în rândul lumii“! Singurătatea are și ea avantaje. Totul e să nu te obișnuiești așa. Prin urmare, ca să ne crească puțin moralul nouă, ăstora rămase pe bară, ia să vedem care sunt avantajele singurătății!

Program de voie

Liberă ești, independentă ești, de nimeni nu depanzi, cum ar spune nea Iancu Caragiale. Poți să mănânci când vrei, fără să te stresezi că el încă n-a ajuns sau copilului i se face foame la ore fixe. Poți face baie două ceasuri încheiate, fără să te amenințe careva că-și ia lumea-n cap dacă mai stai mult acolo. Te poți culca de la nouă seara sau în creierii nopții, pentru că nu deranjezi pe nimeni, nu depinde nimeni de tine. Nu trebuie să ții cont de nimeni și de nimic, ci doar de dorințele și plăcerile tale. Din păcate, dacă insiști cu programul de voie, ajungi curând să mănânci la aceeași oră cu pisica, să nu ai cu cine conversa, începi să scurtezi baia („dacă mi se face rău, cine mă scoate de acolo?!), te bagi în pat doar când ești sigură că adormi instantaneu ca să nu-l simți gol. Prin urmare, recomand program de voie doar de scurtă durată.

Vacanțe fără compromisuri

Știi cum e cu vacanțele în cuplu sau familie: trebuie să ții cont de pasiunile lui, de plăcerile copiilor. Trebuie să suporți chestii care te plictisesc sau care te obosesc, așa că o vacanță de una singură are toate avantajele la care te poți gândi: shopping pe îndelete, plimbări romantice când ai chef, zăcut pe terasă cu ochii la lume după pofta inimii. De bună seamă, există dezavantajul că n-ai cu cine împărți bucuriile. Dar poți profita de ocazie, să te descătușezi de prejudecăți și ai parte de-o aventură ca-n filme. Ai însă grijă să nu înceapă să-ți placă așa!

Amor cu variațiuni

Poți testa, experimenta, face dragoste cu domnul acela bine care-ți tot face ochi dulci la petrecerea prietenei tale fără remușcări că ți-a trecut prin cap una ca asta. Poți să-ți împlinești fanteziile sexuale fără a te rușina, doar nu e dragoste, nu? Nu e partenerul de viață față de care ai rețineri (dacă-și schimbă părerea despre tine, nu?). E un tip arătos, e o relație fizică și cam atât! Nu zic c-ar fi rău, uneori e chiar recomandat pentru o femeie singură. Așa se poate cunoaște mai bine, fără false pudori și deja enervantele prejudecăți. Vine însă un timp când îți dorești să fie același bărbat lângă tine când te trezești dimineața, azi, dar și mâine, iar la fel peste zece ani. Așa suntem noi făcute! Ca atare, singurătatea e bună uneori, dar nu mereu.

3 motive de… „fără pereche“

# Comanda la mine! Cam asta ar fi, pe scurt, caracterizarea ta. Pe toate le știi, toți trebuie să se uite la tine ca la comandantul suprem. Poate ar fi bine s-o lași mai moale cu talentele organizatorice. Prietenii s-or fi obișnuit, dar un partener de viață nevoit să dea raportul dimineața, la prânz și seara s-ar putea să-și caute jumătatea prin alte părți.

# Nu, nici ăsta nu-i bun! Unul n-are numele potrivit, altul nu e uimit de inteligența ta, al treilea sforăie, al patrulea e prea politicos cu prietenele tale… și tot așa. Nimeni nu-i destul de bun pentru tine și, uite-așa, tot așteptând și criticând, viața trece.

# Când o fi, o fi! Casă-serviciu și retur, poate și niște întâlniri cu prietenii, dar nici alea prea multe. Păi cum altfel? Când? De unde? Chestia cu Făt-Frumos călare pe ca alb s-a dus, nu mai ai 13 ani!

Citește și:

TEST: Ești sau nu supărăcioasă?

Reinventează-te rapid pentru acest an!

Fericirea depinde de tine

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.10/10.03.2016
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns