Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Subconștientul, forța ascunsă a minții

Subconștientul, forța ascunsă a minții

Viaţa unora e umbrită de tristeţe, nesiguranţă şi teamă, iar a altora e plină de bucurie şi împlinire. De unde această deosebire, cine o controlează? Răspunsul e simplu: subconştientul fiecăruia în parte, prin puterea lui nebănuită.

Mintea subconştientă sau ceea ce numim simplu subconştient, o parte ascunsă a activităţii creierului, este o componentă foarte importantă a tot ce însemnăm ca fiinţe umane și ne influenţează în mod covârşitor şi decisiv pe tot parcursul vieţii. Subconştientul captează în permanenţă milioane de informaţii, pe care le clasează, organizează şi stochează, constituindu-se în sediul tuturor gândurilor, convingerilor, emoţiilor, sentimentelor, trăirilor, dorinţelor începând din fragedă pruncie. Şi nu doar a ce ne amintim, ci şi a ceea ce am uitat de mult. Cu cât ne este mai luminoasă această parte a fiinţei, cu atât ne este mai lesne şi luminos tot parcursul vieţii. Și în armonie cu sine.

Precum în exterior, la fel în interior

Se tot spune că exteriorul reflectă interiorul, dar ce anume înţelegem prin asta? Când spunem despre cineva că este frumos nu înseamnă că persoana percepe tot ce-o înconjoară ca fiind frumos şi atrăgător. Ne referim doar la calităţile fizice, nu şi la ce numim stare interioară. Când gândeşti pozitiv, eşti optimist, îngăduitor, şi lumea din jur ți se pare bună, plăcută şi binevoitoare, iar când eşti supărat, obosit sau indiferent, totul din jur este mohorât şi ostil.

Sigur, nu este deloc uşor să recunoşti că ai gânduri, sentimente, trăiri deloc lăudabile, că ţi se întâmplă să mai greşeşti, nu-i aşa? Până la un punct, nimic rău în asta, dacă e vorba să le dezvălui altcuiva. Nu şi când te autoamăgeşti, nerecunoscând nici față de tine însăţi. E foarte important să nu fugi de ceea ce, conştientizat fiind, te-ar ajuta.

Prieten sau inamic

Subconştientul îţi poate fi cel mai bun prieten, aliat fidel în tot ce faci, în tot ce doreşti să dobândeşti, dar şi cel mai temut duşman, dacă nu ştii să-l asculţi şi să-i urmezi îndemnurile.

Putem compara conştientul, care analizează şi face raţionamente logice, şi subconştientul, care e neutru, nu analizează şi nu interpretează, dar înmagazinează absolut tot ce ai gândit/trăit/simţit cu un aisberg. Subconştientul, partea scufundată, ascunsă celeilalte componente a minţii, cu un rol mult mai mare în funcţionarea corpului fizic şi în realizarea dorinţelor, poate ţâşni la suprafaţă precum apa dintr-o imensă fântână arteziană, atunci când te aştepţi mai puţin, năruind construcţia − şi corpul fizic, şi psihicul. Urmarea? Disconfort şi nemulţumire, generate de schemne de gândire având la bază lipsă de încredere în sine şi timiditate bolnăvicoasă, tristeţe şi nemulţumire, spre exemplu, ce nu duc decât la eşec. Şi la boli de tot felul.

Boala, semnal din subconştient

E cunoscut că toate îmbolnăvirile corpului fizic, precum şi cele ale psihicului sunt urmarea directă, fie ea întârziată uneori, şi de neînţeles pentru mintea conştientă, a gândurilor, emoţiilor şi trăirilor negative strânse de-a lungul anilor în subconştient. Că orice boală este un semnal trimis de acesta minţii conştiente cum că un anume lucru i-a pricinuit sufletului o suferinţă. Nu e o pedeapsă, ci un avertisment: stilul de viaţă adoptat, modul de a gândi nu sunt cele adecvate. Asta generând nemulţumire, invidie, supărare, ranchiună, mândrie, tristeţe şi teamă, o stimă de sine scăzută, indignare, gânduri de înşelăciune şi altele asemenea, tot felul de credinţe şi convingeri eronate.

Cheia reuşitei, la îndemână

S-ar părea că stă în puterea noastră, conştientizând prin ce anume am perturbat armonia interioară şi schimbându-ne modul de a gândi, să scăpăm de orice necaz. Cum? Comunicând cu propriul subconştient, marea forţă interioară a fiecăruia dintre noi, şi dând curs sugestiilor acestuia. El deţine, în profunzimile sale latente, soluţiile tuturor problemelor care ne frământă şi ne poate împlini, direct proporţional cu intensitatea încrederii în sugestiile lui, orice dorință. Da, chiar aşa: programarea lui în sens pozitiv face adevărate minuni.

Cum te ajuţi? Din fericire, toate informaţiile din subconştient legate de emoţii negative pot fi modificate. Cum anume? Alimentând în permanenţă subconştientul cu sugestii pozitive care, în cele din urmă, vor înlocui gândurile şi credinţele negative. Totul e ca acestea – cuvinte, fraze, gânduri, imagini mentale, scene de viaţă – să fie repetate cu toată convingerea, fără nicio urmă de îndoială, zilnic sau chiar de mai multe ori pe parcursul zilei, pentru ca ele să se întipărească în subconştient. O altă condiţie: alegerea momentului potrivit: când eşti pe deplin relaxată, ceea ce se întâmplă în special înainte de culcare, subconştientul fiind astfel mult mai uşor de sugestionat.

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr3/26.01.2017
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns