Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Totul permis în căsătorie?

Totul permis în căsătorie?

Așezată pe fotoliul din sufragerie, cu capul întors într-o parte, mândră în tăcerea ei, refuza să-i vorbească chiar cu orele. El, penitent în urma vreunei neînțelegeri sau greșeli, încerca s-o îmbuneze: „Te rog, Irini, spune ceva, vorbește cu mine. Strigă, ocărăște-mă, numai vorbește cu mine!“ Uneori se așeza în fața ei, îi lua genunchii în brațe și o ruga să-i spună orice; era felul lui de a-i cere iertare. Imaginea ei, imobilă și mută, lăsându-l pe Ovidel fără răspuns, stăruie și azi în amintirile mele. Cum putea o femeie atât de manierată ca bunica să-l ignore cu orele pe bunicul? Oare nu mă învățase chiar ea că este nepoliticos și lipsit de eleganță să nu răspunzi când ți se adresează cineva?!

Năvalnică și pasională (odată, adolescentă fiind în Brăila interbelică, și-a amenințat fratele că se aruncă în Dunăre dacă n-o lasă la un ceai dansant), bunica învățase să nu lase furia de moment, cuvintele grele și gesturile necugetate să se reverse asupra căsniciei cu Ovidel. Poate pentru că era mai în vârstă decât el sau mai înțeleaptă, poate pentru că fusese crescută într-o casă unde a fi manierat însemna a fi cumpătat în acțiuni și vorbe sau poate doar pentru că îi era teamă să nu-l piardă, își găsise propria rețetă pentru a păstra delicatețea relației și buna-cuviință între ei doi. Paradoxal, în aparenta lipsă de politețe a muțeniei ei, cu siguranță cea mai frumoasă dovadă de bune maniere în fața bunicului – tăcerea în locul invectivelor, liniștea în locul reproșurilor, răbdarea și calmul în locul furiei de moment.

Irini putea rămâne tăcută chiar și trei zile la rând, în felul ei pasional, dar împăciuitor, lăsând mânia și insultele, fără a fi rostite vreodată, să se filtreze în rutina zilelor în doi. M-am întrebat mereu cum reușea să păstreze tăcerea aceea ca pe ceva prețios, niciodată sfidătoare, până când apele se linișteau, cum bunicul doar o ruga să-i vorbească fără a exploda într-o rafală de injurii, fără a ridica vreodată vocea… sau mâna. M-am gândit adesea că în locul lor, fără a-mi da seama, m-aș fi lăsat pradă firului certurilor și impulsului de a-l răni pe celălalt pentru păcatul comis, brutală în remarci, iute la mânie, iscusită în a găsi vină. Dar ei nu.

În balansul relației lor, cu tot cu încăpățânarea ei și rătăcirile lui, au înțeles că delicatețea și bunele maniere practicate în fiecare zi cum știa fiecare sunt liantul anilor lor împreună. Iar din tăcerile lungi ale bunicii, poate greșind uneori față de cel iubit, învăț încă lecția alegerilor și a cumpătării față de cel iubit – respect și blândețe în locul brutalității în vorbe și acțiuni, iertare și echilibru în locul reproșurilor, înțelegere și răbdare în locul injuriilor și violenței.

Citește și:

Bunele maniere la birou

Bunele maniere la spectacol

Gesturi nepoliticoase în ziua de azi

Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Mona-Silvia Timofte
Foto: Guliver/Thinkstock




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus