Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Transformă-ți defectele în atuuri!

Transformă-ți defectele în atuuri!

În general, ne descriem pe noi înșine, benevol sau la cerere, ca având calități și defecte. ,,Spune-mi trei calități și trei defecte“ este o probă folosită în recrutare sau în evaluările psihologice. Unii găsesc repede defectele, iar la calități se împotmolesc. Alții sunt atât de mândri de calitățile lor, încât își identifică destul de greu imperfecțiuni.

O fi bine să pui accentul doar pe unele sau pe altele? A ne privi în alb și negru nu este o atitudine binefăcătoare nici pentru noi, nici pentru cei din jur. O persoană echilibrată și matură știe ce atuuri are, își cunoaște slăbiciunile și nu face o dramă din defecte.

,,Nu iubim calitățile, ci persoanele. Uneori, datorită defectelor lor, în aceeași măsură cu calitățile lor. (Thomas Mann)

Putem  să ne luptăm cu defectele o viață întreagă, cu rezultate mai mult sau mai puțin bune, dar la fel de bine le putem reformula și lua partea lor bună.

Ne-am propus să te ajutăm să afli cum să îți transformi defectele în calități, așa încât să te accepți mai ușor pe tine și pe ceilalți.

Egoismul 

fii egoist trece la capitolul defecte, pentru că persoanele din jur le reproșează partenerilor, colegilor, prietenilor egoismul. Dar, de multe ori, a ști să pui preț pe tine și pe nevoile tale asigură starea de bine a ta și a celorlalți. O atitudine egoistă în anumite circumstanțe te ajută să spui NU atunci când ceilalți depășesc limitele tale de bunăvoință și disponibilitate. Te face mai conștient de dorințele și contactul cu tine însuți, te ajută să îți îmbunătățești abilitățile și aptitudinile.

Distracția în informare

Ești zăpăcit, cu capul în nori, pare că ești atent la toate și la nimic? Nu prea te poți mândri cu asta… Ceilalți spun: „E băiat bun, dar nu prea se concentrează, e cu atenția în toate părțile“. De obicei, sunt apreciați cei care se concentrează pe ce au de făcut. Cu toate astea, se spune că atenția la mai mulți stimuli poate stimula creativitatea. Când nu ești concentrat doar pe un obiect/o sarcină/o situație, îți oferi mai multe posibilități de a percepe lumea înconjurătoare, să gândești în afara tiparelor. Asta poate însemna că devii inspirat, creativ.

Dezordinea

A fi ordonat rezonează cu ordinea minții, a vieții, a planurilor, în cele din urmă cu a fi responsabil. A fi dezordonat este echivalent cu a fi neproductiv. Cu toate astea, se consideră oamenii cu biroul în dezordine tind să fie mai creativi decât cei ce păstrează o ordine riguroasă. În plus, sunt mai dispuși să își asume riscuri. Doar să fie o dezordine adunată, nu una în care să te iei cu mâinile de cap. Să cauți agenda și să dai peste coji de banane…

Timiditatea  

Timiditatea este considerată un handicap pentru cei care vor să se afirme, să își creeze o rețea de relații sociale etc. Dar se știe că timiditatea are părți bune, cum ar fi introspecția, simțul de observație. Apoi, timizii sunt foarte buni ascultători. Unii au încercat să-și depășească limitele devenind actori, profesori etc.

Pesimismul

Cui îi place săși petreacă timpul cu un negativist? Să te gândești numai la rău ipotetic sau să consideri că nimic din ce te înconjoară nu e plăcut nu e o soluție, însă o anumită doză de pesimism nu strică. Asta te face prevăzător, poate preveni anumite situații negative și te face să te protejezi de posibili răuvoitori. Atât timp cât nu ești fatalist, puțină gândire negativă te face mai alert la ce se întâmplă în jur.

Încăpățânarea

Încăpățânarea joacă feste, e greu să te înțelegi cu cineva îndărătnic. Dacă ți-e șef, client, frate sau partener de viață, știi că negocierea cu o astfel de persoană nu are sorți de izbândă. Însă încăpățânarea de a avea o idee, un plan, un obiectiv care nu este îmbrățișat de ceilalți te duce la îndârjire și la reușită. De multe ori, când îți spune cineva că nu vei reuși, că e o idee prostească, încăpățânarea se transformă în perseverență și, în cele din urmă, poți obține un succes.

De la slăbiciune la punct forte

Cazul lui Demostene este citat în cărțile motivaționale pentru tăria de caracter dovedită în a-și corecta defectul și a se perfecționa apoi în discursuri. Acesta suferea de bâlbâială și își dorea să ajungă orator. Datorită tăriei de caracter și efortului depus zilnic, el și-a depășit limitele și a rămas în istorie ca un orator iscusit.

,,Nu vom ajunge să ne atingem potențialul dacă vrem să evităm părțile noastre întunecate, aspectele pe care nu le apreciem la noi.“ (Todd Kashdan, Robert Biswas-Diener) Cei doi autori menționați, în cartea Partea luminoasă a părții întunecate (Editura Trei, 2015), consideră a ignora, ascunde sau reprima defectele personale ar fi o greșeală. Ei punctează faptul că nu suntem niște măști cu zâmbetul pe buze, ci ființe umane imperfecte, cu bune și rele. Astfel, ne recomandă fim conștienți de punctele slabe, să le acceptăm și, când suntem pregătiți, să le valorificăm. Așa vom atinge starea de bine. Dacă ne este  frică sau rușine să ne privim cu sinceritate, nu vom reuși să evoluăm conform potențialului nostru. 

Citește și:

Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Oana Pescaru
Foto: Guliver/Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus