Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Violența domestică, o problemă de viață și de moarte!

Violența domestică, o problemă de viață și de moarte!

Violența domestică nu ține cont de etnie, statut economic, religie sau vârstă și nu înseamnă exclusiv bătaie, ci teroare, urme adânci în suflet și, uneori, moartea. Din păcate, dramele sunt trecute sub tăcere de majoritatea celor care le trăiesc… De rușine, frică ori, mai grav, fiindcă văd calvarul ca parte firească a vieții.

În demersul meu de a intra în legătură cu femei care au fost supuse agresiunilor fizice sau psihice, am apelat la Asociația Necuvinte, o organizație nonguvernamentală înființată în urmă cu aproape trei ani al cărei scop îl constituie educarea, apărarea și vindecarea victimelor violenței în familie. „Nicio nevoie nu este prea mică, nicio voce de neauzit“, spun fondatorii. Doamnele care au acceptat să-și dezvăluie povestea au făcut deja un prim pas pe calea eliberării din coșmar, fiindcă au apelat la Necuvinte pentru îndrumare și consiliere.

În spiritul mottoului Asociației, Pentru cel care salvează o viață salvează întreaga lume (o înțelepciune din Talmud), am încercat prin acest material nu doar să aflu problemele din interior, ci să descopăr femei care nu s-au resemnat în chingile statisticilor și, cu o forță de care nu s-au crezut capabile, au avut curajul să acorde o șansă unicei vieți pe care o au. Am aflat că, în ciuda lacunelor din sistemul legislativ, orice durere are un sfârșit, cu condiția să vrei cu toată ființa să te desprinzi de ea.

Când părinții nu ascultă de copii…

După moartea primului soț, în urmă cu mulți ani, Maria, o bucureșteancă acum în vârstă de 45 de ani, s-a recăsătorit cu Marius. Au împreună doi copii. Fiica lucrează în poliție, iar băiatul este angajat într-o companie multinațională. De câțiva ani, Maria este pensionată pe caz de boală. Băiatul nu-i mai vizitează și refuză aducă nepotul pe la ei. Singura modalitate prin care Maria își vede nepotul este când acesta este scos în parc. Fiul refuză categoric să treacă pe la ei din cauza comportamentului violent al tatălui (deși acesta nu consumă alcool) și nu scapă niciun prilej să-și învinovățească mama că nu face nimic să pună capăt acestei căsătorii nefericite.

Fire activă, Maria a încercat să-și găsească diverse activități care să-i umple timpul de pensionar, de la ajutat la aranjarea grădinii din fața blocului la croșetat mărțișoare. De aici s-a agravat comportamentul soțului, care a fost mereu autoritar și agresiv, dar care, din spusele lui, nu a lovit-o „decât“ de câteva ori la început de căsătorie, înainte de copii. Cele mai dese acuze ale bărbatului sunt acelea că ea îl înșală… cu vecinul cu care a aranjat grădina blocului, cu preotul de la biserica unde se duce în fiecare duminică, cu un vecin de-al fiului lor, când se duce să-și viziteze nepotul, cu administratorul de bloc… practic cu orice bărbat cu care femeia intră în contact. Situația dintre ei s-a degradat în ultimii ani, în sensul în care a început so acuze că distruge mobila atunci când dă cu aspiratorul prin casă și că nu apreciază lucrurile pentru care el a muncit o viață întreagă.

Când și-a cumpărat o geantă, i-a spus că aruncă banii pe prostii și că mai are alte cinci. La câteva zile după cumpărarea genții, ea a plecat la nepot, iar el i-a aruncat toate gențile pe geam. Tot când ea era la nepoți, nu i-a udat florile, lăsându-le să se usuce, deși știa cât de mult le iubește. Bărbatul nu s-a rezumat la atât. A încercat în mod repetat so înece pentru a o determina să recunoască faptul că îl înșală. Umplea cada cu apă și o ținea cu capul sub apă până ce ea mărturisea. Pentru că nu avea ce, Maria a trecut seri la rând prin acest tip de tortură. Trecerea de la violența emoțională la cea fizică a determinat-o pe fiica ei să apeleze la Asociația Necuvinte, care distribuise fluturași în secțiile de poliție, inclusiv în cea unde ea lucra.

Inițial, Maria nu a vrut să audă de ordin de protecție pentru că nu dorea să-i facă rău soțului. A acceptat să vină la ședințele de consiliere doar dacă acestea presupuneau consiliere de cuplu. După a doua ședință la care au participat amândoi, el a intrat peste ea în dormitor în timpul nopții (dorm în camere separate de mulți ani) și a încercat so strângă de gât. Atunci a fost momentul în care Maria a venit singură la Asociație, în lacrimi, cerând să se facă „ce trebuie făcut ca să se termine odată“.

Asociația Necuvinte a ajutat-o să depună plângere la Poliție, s-a obținut un ordin de protecție și s-a intentat procesul de divorț. După despărțire, bărbatul a plecat la o rudă la țară. Acum, Maria este bine. El o mai sună, rar, să-i spună vrea să-și ia televizorul cumpărat din banii lui (cu toate că s-a făcut partajul) sau că nu-și găsește nu știu ce cămașă și o acuză i-a aruncat-o… Femeia a reușit să treacă peste toate, relația cu fiul s-a reparat, se ocupă de flori, biserică și de copii.

Afară-i vopsit gardul…

Ana este medic stomatolog, are 36 de ani și este căsătorită cu un bărbat cu 12 ani mai în vârstă, manager într-o companie din Capitală. Fiica lui din prima căsătorie, care are acum 16 ani, refuză vorbească cu el din cauza felului în care s-a purtat cu mama ei. Ana a aflat despre existența fiicei după ce a născut primul lor copil. Nici atunci nu a aflat de la el, ci pentru că a fost dat în judecată de fosta soție. Ana își amintește că părea bărbatul perfect în perioada în care a curtat-o. Nu a suflat un cuvânt despre o altă căsnicie sau că ar avea un copil.

După ce s-au căsătorit, comportamentul lui a început ușor să se schimbe, a devenit posesiv și au apărut crizele de gelozie legate de pacienții ei de la cabinet, de tehnicieni sau de alți bărbați cu care femeia lucra sau intra în contact. Când a rămas însărcinată, el i-a spus că este cel mai frumos dar pe care îl putea primi, că și-a dorit toată viața un copil. La scurt timp, a început să se poarte și mai urât. Fiindcă avea o sarcină dificilă, bărbatul a acuzat-o că nu se îngrijește, că nu-și mai vopsește părul, că iese din casă ca o cerșetoare.

După naștere, a urmat o perioadă liniștită, dar, când fetița lor a început să meargă, lucrurile au scăpat din nou de sub control. Pe motiv că e obosit, o respingea pe micuță când aceasta se ducea la el să se joace sau să-i arate ce a făcut peste zi. Scenariul era următorul: venea de la serviciu și țipa că el a muncit toată ziua și are nevoie de liniște și respect când ajunge acasă, arătând cu degetul către Ana că nu a educat copilul să știe când să vorbească și când să tacă. Tirul jignirilor continua cu nivelul ei de educație și multe altele… Au ajuns să doarmă separat, pentru ca el să se odihnească, „fiindcă muncește, nu stă ca ea degeaba“… A urmat a doua sarcină, perioadă în care a acuzat-o că vrea să-l otrăvească. Când s-a apropiat de termen și s-a simțit tot mai rău, bărbatul a lăsat-o să se descurce singură, fiindcă el, „oricum, nu și-a dorit copii“.… Ba, mai mult, înainte să nască, i-a anulat abonamentul la o clinică privată unde era programată nască. A avut noroc că a fost sunată de medicul de acolo și a făcut ea plata de reactivare și continuare a abonamentului, pentru că mai avea două săptămâni până la termen.

După venirea pe lume a celui de-al doilea copil, lucrurile au escaladat. Este momentul în care Ana a aflat de fiica din prima căsătorie și de prima soție, care trecuse prin ce trecea și ea. Bărbatul a început să o pedepsească pentru că „avea nevoie să fie educată“. I-a aruncat în repetate rânduri mâncarea pe geam pentru că „încerca să-l otrăvească“. Pe ea nu a bătut-o, dar pe mama ei, când a venit so ajute cu copiii, a lovit-o și a dat-o afară „din casa lui“. Într-o seară, fetița cea mare i-a aruncat tatălui o șosetă în toaletă. Când a venit de la birou, el s-a enervat atât de tare, încât a spart cu pumnii ușa de la dulap, o oglindă și a scos bebelușul pe scara blocului, după care a încuiat ușa, rămânând în cadru, ca Ana să nu poată ieși. „Vezi, dacă nu le-ai educat, asta se întâmplă“, i-a spus el femeii, în timp ce bebelușul plângea. Vecinii au chemat poliția. Bărbatul a declarat că Ana l-a lăsat pe scară pentru că venise de la cumpărături și a pus copilul pe jos ca să descuie ușa, apoi a uitat de el.

Când oamenii legii au întrebat cum de nu au auzit plânsetele copilului, le-a spus că ea este lăuză și se întâmplă des să adoarmă pe canapea și să uite de copil, dar că el nu le poate face pe toate, fiindcă trebuie să și muncească… Pe ea nu a lăsat-o să spună mai nimic de față cu polițiștii. În schimb, echipajul a înțeles situația, pentru că a înregistrat conflict domestic și nu rele tratamente aplicate minorului din partea mamei. Când a apelat la Asociația Necuvinte, Ana nu a dorit să ia măsuri legale, fiind sigură el, cu relațiile pe care le are, îi va lua copiii. Simțea că-și pierde mințile și avea nevoie doar să vorbească cu cineva.

Abuzul emoțional i-a afectat încrederea în sine, în ceilalți și capacitatea de a gândi limpede. „În urma mai multor întâlniri, perioadă în care a început să ne trimită pe e-mail diverse documente și înregistrări, a prins mai multă încredere în ea, în noi, în faptul că există soluții. Am obținut un ordin de protecție în aceeași zi în care am depus cererea, iar procesul de divorț a fost intentat tot în aceeași zi. Acum, custodia fetelor este la ea, dar el a dat-o în judecată și pretinde custodie totală. Proces pe care nu-l va câștiga“, declară Simona Voicescu, președinta Asociației Necuvinte.

Trecutul care nu-ți dă pace…

Elena are 42 de ani. Femeia provine dintr-o familie abuzivă, în care consumul de alcool și violența erau la ordinea zilei. La 16 ani, a fugit de acasă, din Brăila, ca să scape de tatăl care le bătea pe ea și pe mama ei. Ajunsă în București, a cunoscut un bărbat cu care, la 18 ani, a plecat în Italia, unde au rămas vreme de 15 ani. S-au despărțit, dar în urma relației lor s-a născut un băiat cu sindrom Down, care acum are 14 ani. Tatăl nu ajută cu nimic, nu mai păstrează legătura cu ei, nu plătește pensie alimentară…

Întoarsă în țară, Elena a trecut prin mai multe relații nereușite, ajungând la momentul în care a apelat la Asociația Necuvinte, ca ea și fiul să mai poată rămâne într-o cameră destinată ghenei de gunoi a unui bloc din București, unde administratorul a lăsat-o să amenajeze cât de cât, în schimbul curățeniei făcute în respectivul bloc. Înainte să ajungă la acest ONG, Elena depusese, fără succes, un dosar la primărie pentru a primi o casă socială. Problemele cu rămânerea în spațiu au apărut din pricina partenerului său de viață de la acel moment, un consumator înfocat de alcool. După ce că Elena și fiul ei abia se descurcau, el începuse să stea pe capul lor.

El muncea cu ziua și seara venea beat și făcea scandal. Administratorul blocului i-a pus Elenei în vedere să rezolve situația cu respectivul bărbat sau să-și ia copilul și să plece definitiv, pentru că începuseră se plângă vecinii. Cu ajutorul ONG-ului, a reușit obținerea unui ordin de protecție și femeia a mers la consiliere psihologică. După obținerea ordinului de protecție, au mai fost câteva incidente agresive din partea respectivului bărbat. Au existat și dificultăți în rezolvarea situației din cauză ei nu locuiau legal acolo și nu aveau mutație. „Din punct de vedere legal, nu era o locuință. Dar, cu colaborarea poliției și a administratorului de bloc, au scăpat de respectivul bărbat și au mai stat acolo câteva luni, iar într-un final au primit o garsonieră socială de la primărie. Am ajutat-o să mobileze și să utileze casa respectivă. La acest moment, lucrează ca femeie de serviciu“, am aflat de la Simona Voicescu.

Ce spune psihologul

Psihologul clinician Florentina Păduraru lucrează de nouă ani în domeniul violenței domestice, atât de partea victimelor, cât și de cea a agresorilor. În opinia sa, violența domestică este o problemă de sănătate publică, o maladie socială care se transmite de la o generație la alta prin imitație. „Copiii achiziționează un script, un program al violenței în cadrul familiei în care se nasc și cresc. Acesta se imprimă în creier încă din primii ani. Copilul primește îmbrățișări, palme, mâncare, insulte, laude de la aceleași persoane, părinții săi.

El va considera toate acestea ca făcând parte din normalitatea vieții de familie, nefiind capabil să aibă propriile judecăți și raționamente. Ajunsă adult, această persoană va reproduce modelul învățat: dacă este agresor, i se va părea normal să folosească violența, dacă este victimă, i se va părea normal so accepte. În multe cazuri, femeia victimă simte pericolul, intuitiv simte că poate fi ucisă“, explică psihologul. Violența domestică ia mai multe forme: psihică (umiliri repetate acasă, în spaţiul public, în faţa copiilor, a rudelor, prietenilor, lipsa oricărei aprecieri, minimalizarea oricărui succes, ameninţări diverse), socială (pe fondul geloziei patologice, agresorul îndepărtează victima de prieteni, de familia de origine, nu-i va permite să iasă nicăieri fără el), economică (agresorul poate interzice victimei să aibă un serviciu, iar dacă aceasta are, banii vor fi gestionaţi de către el), sexuală (acte sexuale obţinute prin forţă în cadrul relaţiei de cuplu).

„Bătaia este punctul final în procesul violenţei domestice și apare de obicei atunci când victima se revoltă la celelalte forme de abuz“, susține psihologul. Aceasta este de părere că doar schimbarea percepției opiniei publice despre normalitatea violenței domestice, educația din primii ani și aplicarea legii pentru orice palmă vor determina diminuarea acestui fenomen. Și agresorii trebuie să aibă parte de consiliere psihologică. „Divorţul de un agresor netratat îl va arunca pe acesta în alte şi alte relaţii violente. România trebuie să înceapă să-și educe băieții că a fi bărbat nu înseamnă mai mult, mai bine, superior față de o femeie“, spun cei de la Asociația Necuvinte.

Ce spune legea

Până anul trecut, dacă făceai cerere pentru emiterea unui ordin de protecție, conform legii, trebuia să aștepți trei luni sau chiar nelimitat, lăsând soluționarea cazului tău în seama priorităților judecătoriei. De la finalul lui 2015, legea modificată prevede ca solicitarea victimelor violenței domestice pentru ordinul de protecție să se judece de urgență, în maximum 72 de ore. „Este cea mai mare realizare a noastră. Ne-am luptat aproape un an prin nenumărate comisii. Chiar dacă agresorul este proprietar, prin ordinul de protecție poate fi evacuat din casă. Prin ordinul de protecție, poți cere să nu mai fi contactată deloc.

Dacă el îi dă un SMS în cele șase luni prevăzute în ordin, aceea este probă de încălcare a ordinului și, pe măsură ce se adună aceste încălcări, se emite următorul ordin“, spune președinta Asociației Necuvinte, care s-a luptat cu hățișul legislativ pentru a scurta termenul de emitere a ordinului de protecție, mult prea mare pentru tragedia situațiilor întâlnite. „După modificarea legii, numărul ordinelor depuse și emise în prima jumătate a anului a depășit totalul anului trecut. Asta ne arată nu numai că funcționează ordinul modificat de noi, ci și că femeile au mai multă încredere să apeleze la instanțe, știind că se va emite mult mai repede și nu va dura câteva luni, cum era înainte.“ Din păcate însă, ordinele de protecție sunt încălcate, iar cifrele se mențin ridicate.

„O soluție poate fi mărirea maximumului pedepsei prevăzute pentru încălcarea ordinului de protecție“, spune Simona Voicescu. O altă inițiativă a Asociației sale este legată de modificarea Legii 286/2009 din Codul Penal, respectiv a articolului 193 – Loviri sau alte violențe, în sensul reducerii numărului de zile de îngrijiri medicale, de la 90 (cât sunt prevăzute în prezent) la 30 de zile, pentru ca statul să se sesizeze din oficiu și să intervină în locul victimelor. Datele arată , din peste 33.000 de plângeri înregistrate anul trecut (fapte penale sesizate încadrabile la articolul de lege în discuție), doar 200 s-au încheiat cu o condamnare, pe motiv că durata prea mare până ca statul să se sesizeze face ca multe victime să rămână neapărate.

Semnale de alarmă

sunt indicii de agresiune emoțională, abuz fizic sau sexual, agresorul are o atitudine dominantă, pe care o recunoști ușor. Reține că violența în familie nu se manifestă într-un episod izolat, ci se repetă atunci când nu se iau măsuri:

  • îți trimite multe SMS-uri și te sună non-stop când nu sunteți împreună, ca să te verifice;
  • cere mereu explicații despre unde mergi, cu cine, ce faci;
  • întreabă tot timpul ce faci cu banii, ce cumperi și cât costă fiecare lucru;
  • te critică pentru felul în care te îmbraci;
  • încearcă te izoleze de prieteni, rude;
  • te acuză mereu, fără motive întemeiate, că îl înșeli;
  • te jignește sau te critică de față cu alte persoane;
  • te insultă folosind cuvinte cu conotație sexuală;
  • nu te lasă te angajezi sau să faci cursuri de specializare;
  • te amenință se sinucide dacă îl părăsești ori că îți ia copiii;
  • are impresia că datoria ta este să-i faci lui toate plăcerile;
  • te pălmuiește, te mușcă, te lovește sau încearcă te sufoce;
  • aruncă în tine cu obiecte, te trage de păr, te împinge;
  • îți produce suferințe fizice în diverse moduri (te lasă în frig fără haine, te gonește din casă sau te încuie în locuință când ai nevoie să pleci);
  • te împiedică mănânci, să bei sau să dormi;
  • te obligă consumi alcool, să mănânci când nu dorești, să muncești peste puterile tale;
  • te șantajează faci sex cu el, te obligă faci sex când ești bolnavă sau după ce el te-a rănit, te imobilizează în timpul actului sexual, implică alte persoane, împotriva voinței tale, în activitățile voastre sexuale.

Ce poți face tu

Specialistul prezintă pașii de ieșire din relația abuzivă:

Faptul că ai conștientizat că ești victimă a violenței domestice este un prim pas important. Când te hotărăști să părăsești relația, sub nicio formă nu-l anunța pe agresor.

Următorul pas este să contactezi instituții care oferă servicii în domeniu (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, ONG-uri, centre de adăpost), care oferă în București sau în țară cazare pentru tine și copii, consiliere psihologică, asistență juridică și ajutor de urgență cu cheltuielile, cursuri de pregătire și reconversie profesională. Dacă se poate, mergi la părinți, prieteni, rude, la care să stai câteva zile până când agresorul va fi evacuat din locuință în baza unui ordin de protecție.

Depune o plângere la poliție (fie că vizează soțul, iubitul) și descrie-le faptele oamenilor legii (poate fi șantaj, amenințare, agresiune fizică la adresa ta sau rele tratamente aplicate minorului). Fă o cerere de eliberare a unui certificat medico-legal, dacă există urme ale violenței fizice, și una de emitere a unui ordin de protecție, dacă te temi pentru viața ta. Nu uita să salvezi mesajele de amenințare. Toate acestea constituie probe la dosar.

Important de precizat este ca, atunci când izbucnește un episod cu violențe fizice, să suni imediat la 112 sau la linia telefonică gratuită 0 800 500 333 (numărul unic de urgență dedicat victimelor violenței domestice). Asigură-te că ai mereu mobilul încărcat sau o cartelă prepaid pe care o poți folosi la nevoie și de care el să nu știe), după ce încerci să te închizi într-o cameră.

Nu te adăposti în bucătărie (agresorul te poate răni cu cuțitele pe care le găsește acolo). Dacă nu reușești să scapi de lovituri, protejează-ți cele mai sensibile părți ale corpului – fața și capul! Dacă ești rănită, nu ezita să mergi la spital pentru consult și să le spui doctorilor ce ai pățit.

Nu fi o statistică!

În România, la fiecare două zile, o femeie este ucisă din cauza violenței în familie. „Nu avem, în acest moment, o statistică reală care să ne prezinte adevărata mărime a acestui fenomen. Crima este singura statistică garantată, spune președinta Asociației Necuvinte. Cifrele rămân orientative pentru că în spatele lor sunt doar cazurile care ajung în atenția autorităților. Din totalul autorilor de infracțiuni în domeniul violenței în familie înregistrate în 2015, 84,12% sunt bărbați. Dintre ei, doar 10,8% se aflau sub influența băuturilor alcoolice la momentul comiterii faptelor (abuzatorii folosesc deseori alcoolul ca scuză pentru a evita să-și asume responsabilitatea unui astfel de comportament). Deși în ușoară scădere, numărul persoanelor omorâte ca urmare a violenței domestice este de 104 în 2015 și 28 în primul semestru din 2016, arată datele furnizate de Inspectoratul General al Poliției Române pentru Asociația Necuvinte.

Spune NU violenței în familie!

Asociația Necuvinte a lansat în iulie, în colaborare cu Poliția Română, campania Aripi Frânte, care se va desfășura până la finalul lui 2017 și care înseamnă activități de informare și sensibilizare la nivel național. Punctul central al campaniei îl reprezintă filmul documentar Aripi Frânte, realizat cu sprijinul Castel Film și al Administrației Naționale a Penitenciarelor, construit în jurul poveștilor unor femei care au trăit o viață în abuzuri și frică, despre ce anume le-a motivat să reziste ani de zile unor suferințe crunte și să nu ceară ajutorul nimănui, ajungând la un moment dat să clacheze și să devină din victimă agresor, făcându-și singure dreptate. Campania cuprinde și Ghidul Siguranței Victimelor Violenței în Familie, distribuit în toate secțiile de poliție la nivel național, însoțit de afișe lipite la aviziere, în scările de bloc. Demersul vizează ceea ce poartă numele de «cifra neagră» a violenței, acele persoane necuprinse în nicio statistică, care nu au vorbit niciodată despre ceea ce trăiesc.

Știai?

Violența domestică determină incapacitate temporară de muncă într-o măsură mai mare decât accidentele rutiere sau bolile infecțioase.

Citește și:

Terapia prin râs

Există prietenie între un bărbat și o femeie?

Când nu te poți desprinde de trecut

Articol preluat din ediția de noiembrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Lidia Năstase
Foto: Guliver/Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus