Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Sex > De ce nu-mi mai place sa fac dragoste

De ce nu-mi mai place sa fac dragoste

Te trezeşti într-o dimineaţă că, uitându-te în oglindă, te gândeşti la sex. Şi te întrebi de ce până nu de mult era o bucurie, iar de-o vreme parcă tot cauţi motive să-l amâni. Pe el, pe sex.

Se întâmplă în foarte multe cupluri ca, după câţiva ani de frenezie, partea cu pasiunea să pice în desuetudine. Suntem oameni serioşi, aşezaţi, cu familie şi copii, nu ne mai prostim ca-n tinereţe. Greşit! De fapt, pretexte. Pentru că tu, femeia, mai ales tu, ai o problemă. Da, vei zice, recunosc, nu-mi prea mai place să fac dragoste. De ce? Ce s-a întâmplat? Cum puteai avea orgasm acum un an, doi şi acum te scuturi numai la gândul că el ar vrea să…

Schimbări în trup

Din pricina naşterilor, dar şi a vârstei, corpul tău, cu tot cu zonele erogene, suferă anumite transformări. Prin urmare, dacă nu-ţi mai face plăcere o anumită poziţie sau o anumită fază a preludiului, e bine să discuţi asta cu partenerul. Să exploraţi apoi împreună, chiar milimetru cu milimetru dacă e nevoie. Crede-mă, soluţia asta este pe cât de sigură, pe atât de excitantă şi pasionantă. Există şi multe afecţiuni (cea mai frecventă este vaginita) care provoacă dureri mari la contactul sexual. Şi unde e durere nu-i plăcere. Bolile astea sunt tratabile, aşa că fuguţa la medic – altfel, ai toate şansele să ajungi la frigiditate!

Schimbări în suflet

De la un moment dat, când relaţia se mai aşază, ceva acolo se întâmplă: te gândeşti că nu mai are rost să… te dai în spectacol, că problemele de zi cu zi sunt mai importante decât dragostea de noapte cu noapte. Iar asta se întâmplă nu din cauza vârstei (nu te scuza că libidoul depinde cumva de anul naşterii!), ci din pricina prejudecăţilor. Prejudecăţi legate în primul rând de o educaţie sexuală rigidă, dar şi de experienţe mai vechi care au lăsat răni necicatrizate. Din păcate, odată ajunsă în situaţia asta, problema nu se va rezolva printr-un simplu „nu mă mai gândesc la asta“. Ar trebui să ai o conversaţie serioasă cu un psiholog.

Dar dacă nu eşti tu de vină?

Ia gândeşte-te bine, de când ai început să-l ocoleşti? Nu cumva a făcut el ceva care te-a dat peste cap, iar acum îţi asumi vina, gândindu-te că n-avea cum să te deranjeze nimicul ăla? Poate că totuşi nu era un nimic. Bărbaţii se referă la femeile fără orgasm şi/sau dorinţă sexuală spunându-le frigide, chiar dacă uneori nu este vorba de boală, ci mai degrabă de neîndemânarea lor. Poate o anumită poziţie ți-a provocat durere, poate el, nerăbdător şi egoist, a terminat prea repede, poate pur şi simplu a făcut un gest prea brutal. Toate astea pot duce la lipsa de interes, la absența dorinţei. Prin urmare, dacă îl iubeşti, spune-i ce se întâmplă, ce te-a deranjat. Altfel, lipsa ta de interes va atrage frustrarea lui şi, implicit, îndepărtarea. Mai întâi simbolică, iar curând în fapt.

Stă în puterea voastră

În primul rând a ta, pentru că tu eşti cea care caută pretexte să scape. Ar trebui să recunoşti că există o problemă, după care s-o pui în dezbatere „publică“, adică a ta şi a lui, explicându-i/întrebându-l ce se întâmplă/cum să rezolvaţi problema. Probabil că un preludiu mai romantic şi mai tihnit ţi-ar prinde bine, poate că un pic de amor „pe furate“ (adică pe nepusă masă, cu un ochi pe uşa dormitorului să nu se deschidă brusc) ar face viaţa (sexuală) mai atractivă sau poate chiar mult prea pomenita cină romantică ar retrezi în amândoi fiorii pasiunii. Chestia asta cu cina romantică s-a bagatelizat, recunosc, dar ce femeie cu scaun la cap şi hormoni în regulă n-ar fi emoţionată dacă, ajungând acasă, ar găsi masa pusă ca la casele mari, lumânările aprinse aromitor şi copiii plecaţi la mama?

Ce-ar mai fi de făcut

Se spune că şi stilul de viaţă ceva mai sănătos ajută la creşterea libidoului. Ia gândeşte-te, când eşti tot timpul stresată, bolnăvicioasă, astenică, cum să-ţi mai ardă de amor? Ia schimbă puţin regulile:

  • mai multă mişcare, exerciţii fizice făcute regulat sau chiar plimbări zilnice îţi vor schimba cu totul starea de spirit, eliberând endorfinele şi, implicit, dorinţa de amor;
  • mai puţin stres, apelând la sfatul unei eroine celebre, Scarlet O’Hara, în Pe aripile vântului, care spunea, când se adunau prea multe: „La asta mă voi gândi mâine!“;
  • mai multă nonşalanţă, cu alte cuvinte, nu te mai gândi de zece ori înainte de a săruta o dată, nici chiar înainte de a-i propune să mergeţi ACUM în dormitor.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.29/24.07.2014

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Sursa foto: Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus