Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Sex > Prima dată când…

Prima dată când…

Pentru orice faci în viață, există o… prima dată“. Prima dată când mergi de-a bușilea, prima dată când spui o propoziție cu înțeles, dar și prima dată când te îndrăgostești sau te desparți de cineva.

Dacă primele dăți din frageda pruncie sunt ținute minte mai ales de cei apropiați, primele dăți ale amorului rămân acolo, în mintea și sufletul tău, până hăt la sfârșitul zilelor. Recunoaște că ții minte și acum primul sărut, prima dată când ai făcut amor, prima ceartă de îndrăgostiți.

ai făcut sex

Pe vremuri, virginitatea femeii era considerată un atu în plus pentru viitorul drum în doi. Era un fel de zestre de preț. În ultimii zeci de ani, s-a dovedit că virginitatea este cam supraevaluată. Mai importante ar fi buna înțelegere în viața de zi cu zi și cea de noapte cu noapte. Mai ales că prima dată când faci sex nu prea poate fi vorba de plăcere – mă rog, preludiul poate compensa –, ci mai degrabă de durere. În plus, la început ambii parteneri sunt un pic stângaci, chiar dacă el, să spunem, a mai avut de-a face cu actul sexual. Iar stângăciile în zonă sunt periculoase pentru buna funcționare a cuplului. Probabil că ăsta e motivul pentru care nu uiți niciodată primul act sexual din viața ta: durere, confuzie, frământări.

ți-ai satisfăcut o fantezie

Orice om are fantezii sexuale, am mai vorbit despre asta. Psihologii susțin că aceia care nu sunt teribil de satisfăcuți cu viața lor sexuală (și nu-și prea dau seama de asta) au mai multe decât ceilalți. În fine, nu-i nicio rușine să ai fantezii sexuale, dar punerea lor în practică e mai… dificilă. Rușinea – n-o să scăpăm niciodată, cred, de acel „nu se face să…“ –, neîncrederea, ba chiar ideea fixă s-ar putea să ai o mare dezamăgire te împiedică să-i spui și lui, partenerului, cum stai cu fanteziile. Este și motivul pentru care, atunci când ajungi totuși să pui în practică o fantezie, să rămâi totuși cu un gust amar: nici măcar nu e mare scofală… Dar știi de ce se întâmplă asta? Pentru că prima dată când îți satisfaci o fantezie sexuală, de obicei, este ceva fără mari extravaganțe. Tot de rușine…

te-ai certat cu iubitul

Doamne, eu îmi aduc aminte unde eram, motivul pentru care ne-am certat, cum eram îmbrăcați, totul. Evident că motivul era un pic de gelozie (aveam 18 ani, se iartă!), evident că ne-am spus cuvinte mari, ca-n filme, ca-n cărți, evident că, oricum, nu prea pricepeam ce ni se întâmplă. Și evident că am fost distrusă două zile, pândind telefonul! Dar împăcarea, cât de dulce a fost împăcarea! Niciodată de atunci nu am mai avut parte de o ceartă atât de furtunoasă și o împăcare atât de pasională.

l-ai refuzat

Era obișnuit să-i faci mereu pe plac, nu puteai să-l refuzi pe față. De ce? Poate de teamă nu va înțelege refuzul și-l va interpreta ca pe o dovadă de răceală, de îndepărtare. De-aici, o mulțime de frustrări. Ale tale. Și de răsfățuri (ca un copil, bărbatul încearcă de multe ori limitele femeii pe care o iubește). Ale lui. Până când l-ai refuzat prima dată. Ce eliberare, ce sentiment de descătușare. Și, adu-ți aminte, te-a privit din nou cu ochi de îndrăgostit, pur și simplu pentru că ai fost sinceră cu el.

Prima noapte, prima dimineață

Întâia noapte împreună este, să nu ne ferim de adevăr, de neuitat. Că eşti adolescentă îndrăgostită până peste cap sau femeie matură atrasă de un bărbat, întâia noapte petrecută cu el ţi se întipăreşte în minte. Nu numai din pricina actului sexual în sine – de multe ori surprinzător, nu de puţine ori dezamăgitor –, ci mai ales datorită acelei intimități care apare când două trupuri se unesc într-unul. La fel se întâmplă cu prima dimineață. Pentru că este întâia felie de viață reală petrecută în acea intimitate de care vorbeam. Iar pentru ca această primă dimineață nu „bată“ noaptea, e bine să faci aceleaşi lucruri ca în fiecare dimineaţă, fără te forţezi să faci ceva anume doar pentru că este el acolo: duş, cafea, o omletă pentru doi. Poți apoi să-l mângâi uşurel şi să-l trezeşti cu un sărut fugar. Ai grijă! Nu sări direct pe om, s-ar putea să fie dintre cei care se trezesc morocănoşi dimineaţa!

 

Citește și:

Articol preluat din ediția de iunie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Foto: Guliver/Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus