Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Sex > Sexul înseamnă sănătate

Sexul înseamnă sănătate

Şi vorbim aici despre sănătatea care vine dintr-una din cele mai plăcute (ca să nu zic chiar cea mai plăcută) activităţi ale omului: actul sexual. Să faci amor nu, nu este numai plăcere, ci şi cură de sănătate.

Chiar dacă par lipsită de orice urmă de roman­tism, nu pot să nu vă sfătuiesc să faceţi sex măcar pentru a fi mai sănătoase dacă nu pentru că v-aţi îndrăgostit nebuneşte. Între noi fie vorba, de multe ori poţi avea satisfacţii mai mari împreună cu un bărbat pe care nu-l iubeşti, de care te simţi doar atrasă fizic. Dar de ce spunem noi că e atât de sănătos să faci sex? În primul rând, pentru că aşa spun medicii: hormonii eliberaţi în timpul orgasmului, dar şi înaintea lui ajută corpul să fie mai puternic.

Mai mintoasă, mai inimoasă

O partidă de sex e de o mie de ori mai plăcută decât orice exerciţiu cardio. Şi are efecte asemănătoare. Ritmul cardiac din timpul unei partide înflăcărate de amor se dublează practic (de la 70-80 la 150 de bătăi pe minut), respiraţia (da, gâfâitul acela de plăcere) este mai profundă, mai adâncă, ajutând la mai buna oxigenare a sângelui, implicit a creierului. Două puncte, aşadar, în favoarea sexului: inimă mai bună, minte mai ascuţită. Să punem la socoteală şi mişcările, uneori destul de complicate, pe care le faci în timpul partidei de sex. Ajungi să-ţi foloseşti musculatura mai ceva ca la sală. A;adar, ţine minte: orgasmul este echivalent (şi) cu îmbunătăţirea muşchilor pelvieni, ai coapselor, a muşchilor abdominali, fesieri, ai pieptului şi ai braţelor.

Sex fără stres

În timpul orgasmului, este eliberată oxitocina, hormon al relaxării, al senzaţiei de bine. O producţie constantă de oxitocină te ajută să previi stările anxioase, depresia, scăderea încrederii în forţele proprii. Aceia care sunt activi sexual nu numai că dorm mai bine noaptea, dar sunt, da, mai fericiţi, pentru că au mai multă încredere în ei înşişi, pe de o parte, şi sunt mai sănătoşi, pe de alta. De aceea se spune că cei mai fericiți oameni sunt cei căsătoriți sau cu legături stabile, care au o viață sexuală regulată și… pasionantă. Pentru că sexul fără orgasm nu are nicio legătură cu subiectul nostru.

După sex, femeile sunt mai frumoase

Lăsăm deoparte acum ochii strălucitori şi senzaţia aceea de împlinire totală pe care o emană orice femeie după o partidă bună de sex. Şi ne referim doar la piele. Estrogenul eliberat în timpul actului sexual îţi face părul mai strălucitor, iar transpiraţia, mai multă, cauzată de efort curăţă porii şi elimină toxinele, făcând pielea mai fină, mai curată. În plus, scade riscul de a face boli de piele.

Să tot iei astfel de analgezice!

Medicamentele împotriva durerii sunt, de cele mai multe ori, eficiente. Dar nu atât de eficiente precum o partidă de sex. Aceasta este, aşa susţin specialiştii şi nu numai, de zece ori mai eficace decât valeriana, de pildă. Şi tot datorită oxitocinei care, chiar înainte de orgasm, creşte puternic, calmând dureri dintre cele mai mari, de la migrene până la artrite. Endorfinele ajută şi la slăbirea tensiunii intracraniene, ceea ce pune cu botul pe labe orice migrenă. Concluzia? Dacă te doare capul, fă sex, nu-l refuza!

Ce mai face bun

Aşa, mai pe scurt, ca beneficii secundare pe lângă cele enumerate sau ca o consecinţă a acestora:

  • miroşi mai bine: în sensul că ţi se îmbunătăţeşte simţul olfactiv; în urma orgasmului, creşte, cum spuneam, nivelul de prolactină, care determină formarea de noi neuroni în bulbul olfactiv;
  • răcești mai rar: sistemul imunitar se întărește, drept pentru care virusurile te doboară mai greu;
  • dormi mai bine: pe de o parte detensionarea, pe de altă parte prolactina fac ca somnul să vină mai repede și să fie mai bun, mai odihnitor.

Citește și:

Sănătate şi sex bun

Ce vede un barbat la femeia cu care face sex?

Trucuri pentru sex perfect

Articol preluat din ediția de septembrie 2015 a revistei Femeia.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Foto: Guliver/Thinkstock


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus