Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Sex > TEST: Cât te țin curelele când vine vorba de sex?

TEST: Cât te țin curelele când vine vorba de sex?

E vorba de sexualitatea ta, dar și de inhibițiile tale. Cum ești tu cu adevărat? Până unde ești în stare să mergi fără regret?

Răspunde cu sinceritate la întrebările următoare și vei afla care-ți sunt de fapt limitele. Te vei cunoaște, cu siguranță, mult mai bine.

1. Ce părere ai despre celebra regulă „niciodată în pat de la prima întâlnire!“?

a. Vorbe de clacă. De ce să pierzi momentul?

b. Depinde. De partener, de ce simți în momentul acela…

c. E o regulă bună. Dacă te culci cu el din prima, își pierde interesul pentru tine.

2. Iubitul tău vrea să filmeze momentele voastre fierbinți. Poate ca să-și amintească peste ani, poate ca să te facă celebră în mediul virtual…

a. Cred că e nebun!

b. Dacă lumina e avantajoasă și mă filmează din unghiul potrivit, de ce nu?

c. De acord. Poate fi mai excitant așa.

3. Ce crezi despre filmele porno?

a. Ți-ar putea da idei despre poziții noi, nu?

b. Nu-mi plac, le consider umilitoare pentru femei.

c. Nu e tocmai genul meu preferat, dar, dacă el vrea, o dată, de două ori, n-o fi foc să ne uităm împreună.

4. Chef cu gașca, ca-n tinerețe, ca să spunem așa. Vin bun, râs pe săturate. Cineva propune un poker pe dezbrăcate. Cum reacționezi?

a. Privire rapidă spre partener, să vedem ce părere are. E în regulă, așa că hai să jucăm!

b. Doamne, ce bine că mi-am pus lenjeria aia sexy! Cum se joacă?

c. Ăsta-i un truc de adolescenți…

5. O noapte caldă pe malul mării. Prieteni. Ce-ar fi să facem o baie? întreabă unul din ei…

a. Pfuai, nu am sutienul potrivit pentru așa ceva, goală e mai bine…

b. Sunt meduze, nici gând!

c. Nuditatea mea este pentru cada mea, bărbatul meu, medicul meu. Și cam atât!

6. Iubitul tău are o fantezie – pe care, între noi fie vorba, o au cam toți bărbații –, amor în trei, el, tu plus o femeie. Îți propune s-o puneți în practică:

a. E, da, după care-mi va propune să intrăm într-o comunitate swing (schimbatul perechilor)

b. De ce nu?

c. Adică eu nu-i sunt suficientă?!?

7.  Iubitul tău e în delegație. Unul dintre colegii tăi, cel după care suspină cam toate femeile din companie, te invită la un pahar, la el…

a. Doamne, ce ocazie, n-o să știe nimeni nimic, așa că de ce nu m-aș duce?

b. Oricine poate fi refuzat elegant, chiar și colegul arătos.

c. Putem bea un pahar, chiar îmi place câteodată să flirtez un pic, dar nu la el acasă, ci într-un bar…

Interpretarea testului

Majoritate a. Aventurieră. Pentru tine, sexualitatea este o provocare. Ți-e teamă mai degrabă că ai putea rata o experiență incredibilă decât că vei fi dezamăgită. Până unde poți merge? Până la capăt: de la cele mai intrigante jucării sexuale până la amorul în locuri publice, de la fantezii sexuale puse în practică fără să stai prea mult pe gânduri până la… Până la capăt! Poate că e bine așa. Dar s-ar putea ca la un moment dat să te simți pierdută așa, fără un pic de emoție, de dragoste adevărată. S-ar putea să nu mai fie suficient doar sexul bun…

Majoritate b. Independentă. Da, plăcerea contează. Da, experiențele noi nu sunt de ocolit. Nu, nu ai complexe sau prejudecăți. Dar totul trebuie să aibă totuși un echilibru. Poți merge până departe, dar ai și anumite bariere dincolo de care nu treci.  Niciodată nu vei accepta o situație pe care o consideri umilitoare, oricât de ofertantă din punct de vedere sexual ar fi. Ai putea încerca o dată măcar o poziție sau două de tipul dominant-dominat. S-ar putea să vă placă mai mult decât crezi.

Majoritate c. Îndrăgostită. Pasională, da, dar numai când ești îndrăgostită cu adevărat. Pentru tine a face dragoste nu este nici pe departe un exercițiu, este pasiune, este complicitate în doi. Nu te dai în lături de la experimente, dacă asta face sexul mai interesant, mai plin de pasiune. Poți merge numai până acolo unde a face amor presupune două persoane, tu și iubitul tău. Experiențe noi, da, dar numai cu el. În fond și la urma urmei, de ce ar fi sexul interesant doar dacă mergi până la capăt, cum spuneam mai sus, dar poți ieși un pic din rutină și fără să treci peste principiile tale.

 

Citește și:

Sex: Șah la rege în cinci mutări

SEX: O noapte și gata!

Mărirea şi decăderea libidoului

Articol preluat din ediția de septembrie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Irina Tudor Dumitrescu

Foto: Guliver/Thinkstock




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus