Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Sexul pe timp de stres

Sexul pe timp de stres

Obosită, tracasată, epuizată de atâta bucurie uneori contrafăcută. Cum şi-ar mai găsi loc în viaţa ta sexul de bună calitate în perioada sărbătorilor, când ai atâtea griji şi îndatoriri? Cel mai rău lucru în materie de făcut amor e renunţarea, fiindcă pauzele lungi în ce priveşte plăcerea erotică dăunează grav sănătăţii cuplului. E musai, aşadar, să înveţi să faci sex şi atunci când, teoretic, nu prea ai chef. Şi să-ţi regăseşti plăcerea prin tehnici de relaxare pe care le poţi aplica nu doar în intervalul decembrie-ianuarie, ci în orice moment mai aglomerat al vieţii tale.

Test de libidou

Pentru a testa efectul stărilor de anxietate asupra libidoului feminin, în cadrul unui studiu american la care au participat 30 de femei, specialiştii au tras concluzia că doamnele care treceau printr-o perioadă stresantă în viaţa lor, fie că era nuntă sau necaz, n-au reuşit să fie excitate de imaginile senzuale ale unui film erotic, mintea lor zburând în altă parte. Prea mult stres face gândul la sex aproape imposibil şi, deşi principalul antidot pare a fi îndepărtarea de situaţia tensionată, nu poţi ocoli întotdeauna momentele stresante din viaţă. Dar poţi apela la alte soluţii pentru a te simţi bine la aşternut:

Respiră mai adânc

O respiraţie adecvată e crucială în obţinerea orgasmului, susţin sexologii. Ea poate stimula circulaţia sangvină periferică, îmbunătăţind senzaţiile resimţite în urma atingerilor erotice. Când ştii că urmează o partidă de sex, respiră adânc, lăsând aerul să pătrundă până în abdomen.

Nu sări peste preludiu

Când eşti stresată şi timpul te presează, un „quickie“ (sex în viteză, în jargon american) pare soluţia ideală. Dar nu-ţi va da decât satisfacţia, dacă poate fi numită aşa, că ai bifat acuplarea zilnică sau săptămânală (după caz). Nu renunţa în ruptul capului la preludiu, la un duş cald împreună cu iubitul, la mângâieri obraznice aşa, ca din întâmplare. Chiar dacă timpul nu vă permite evadări erotice, merită să stârniţi focul pentru mai târziu.

Apelează la lubrifiant

Mental, eşti pusă pe fapte mari, dar corpul te poate trăda, pentru că lui stresul îi afectează şi cele mai banale funcţii, cum ar fi cea de lubrifiere genitală în urma excitaţiei sexuale. Tu crezi că-ţi place, dar el, corpul, zice că nu, aşa că adu-i ajutoare din afară! Un gel lubrifiant va înlătura senzaţia de uscăciune a vaginului şi va stimula lubrifierea naturală, amplificând senzaţiile fierbinţi.

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus