Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Simpatica la prima vedere

Simpatica la prima vedere

Iată cum poţi, în cinci paşi simpli, să laşi din prima o amprentă frumoasă în mintea şi sufletul celor din jur.

Unii oameni ne sunt dragi de la primul zâmbet pe care ni-l dăruiesc, alţii ştiu să se facă plăcuţi în timp, după mai multe întâlniri şi conversaţii. Într-o societate atât de grăbită şi lipsită de răbdare cum e cea de astăzi, în care etichetele se pun rapid şi relaţiile de orice fel se fac şi se desfac ameţitor de repede, impresia pe care o laşi la prima vedere e vitală. Şi e de preferat să fie una bună. Nu e atât de dificil să te faci plăcută la prima vedere. Nu trebuie să fii vreun geniu sau vreo frumuseţe, regulile ţin strict de o atitudine echilibrată şi de bun-simţ. Iată câteva dintre ele:

Zâmbeşte!

Când faci cunoştinţă cu cineva sau când te alături unui grup, fă-o zâmbind. Şi cu buzele, dar şi cu privirea – poţi exersa acasă în oglindă „ochii care zâmbesc“. Indiferent care ar fi starea ta de spirit, nu uita acest amănunt, mai ales că oamenii care nu te ştiu (încă) şi nu-ţi cunosc problemele nu-s obligaţi să afle că tu ai avut o zi proastă. Nu-i nevoie să râzi forţat, cu gura până la urechi, dacă nu-ţi vine a râde, dar un zâmbet e obligatoriu pentru a crea în jurul tău o atmosferă destinsă, confortabilă.

Strânge mâna… cu grijă

Poate sună superficial, dar felul cum cineva îmi strânge mâna când ni se face cunoştinţă îmi conturează destul de apăsat o primă impresie. Vorbesc acum în nume propriu, dar îndrăznesc să cred că mulţi gândesc aşijderea. Nu-mi plac mâinile „moi“, întinse fără entuziasm şi vlagă, pe care le strâng doar eu. Nu-mi plac nici strânsorile prea viguroase, care mă lasă cu degetele amorţite. Nu-mi plac mâinile transpirate, umede, lipicioase sau aspre precum glaspapirul. Nu cartonaşul pe care stau scrise numele şi funcţia ta reprezintă cartea de vizită la prima vedere, ci mâna cu care acompaniezi un salut.

Arată-te interesată

O expresie neutră şi-o poziţie ţanţoşă arată că nivelul tău de implicare în conversaţia pe cale să debuteze este zero. Relaxează-ţi postura (fă „pe loc repaus!“, cum se spune în armată), iar în timp ce stai de vorbă, înclină uşor capul către umăr şi priveşte-ţi interlocutorul în ochi. Ajută mult dacă acest limbaj al trupului care denotă interes nu e contrafăcut, ci însoţit de o reală implicare în discuţie. Nimeni nu-i agreează (nici la prima vedere, nici la a noua) pe cei care se uită undeva în zare când le vorbeşti, concentraţi numai asupra propriilor gânduri şi probleme. 

Comunică măsurat

Ca să te faci remarcată, mai ales într-un grup numeros, tentaţia e să te înscrii des la vorbă, să vorbeşti tare, răspicat şi doldora de informaţii menite să-i captiveze pe interlocutori. Nimic mai greşit! Nu spune nimeni să fii mută –
nici această atitudine nu serveşte vreunei prime impresii bune –, dar nici trăncăneala exagerată nu-ţi face vreun serviciu. Cum e bine? Păi, îmbină vorbitul cu ascultatul şi ai grijă ca dozele să fie relativ egale. Fă enunţuri, dar pune şi întrebări. Şi menţine prima conversaţie (dacă nu e una de business, desigur) în limitele a ceea ce vorbitorii de engleză numesc small talk, adică generalităţi, opinii despre vreme, subiecte uşoare de interes comun. 

Cele patru mari subiecte de evitat când abia ai cunoscut pe cineva sunt:

  • Intimităţile ce ţin de propria persoană sau de viaţa altor persoane;
  • Autovictimizarea („sunt săracă“, „sunt bolnavă“, „sunt nedreptăţită“); 
  • Discursurile pătimaşe pe teme sociale sau politice;
  • Glumele deocheate.

Reţine numele. Şi foloseşte-le!

Oamenii adoră să-şi audă rostite numele de către ceilalţi – asta îi face să se simtă speciali, remarcaţi, apreciaţi. Recunoaşte, cine îţi face o impresie frumoasă – persoana care îţi reţine numele după ce faceţi cunoştinţă ori cea care, după numai cinci minute, te întreabă: „Cum spuneai că te cheamă?“ Străduieşte-te deci să ţii minte numele celor cu care dai mâna – deşi s-a dovedit că, sub presiunea momentului, ne intră pe-o ureche şi ne ies pe alta. O tehnică de sprijin ar fi să repeţi, sub un pretext oarecare, numele celui din faţa ta, după ce acesta se recomandă. De exemplu: 

– Mirela.
– Mirela? Ce nume frumos! Aşa o cheamă şi pe sora mea!

Desigur, nu trebuie să minţi, ci doar să găseşti o justificare drăguţă pentru a repeta numele. Astfel, ţi se va întipări în minte. Ai grijă să-l pronunţi de câteva ori şi în timpul conversaţiei („Da, Mirela, aşa mi s-a întâmplat şi mie când…“), iar interlocutorul va fi cucerit de felul cum pui în valoare întâlnirea dintre voi.

 


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus