Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Sparge tacerea ostentativa

Sparge tacerea ostentativa

Tacerea este o forma de comunicare imposibil de ignorat si foarte greu de decodificat – o arma redutabila in razboiul domestic. Se pare ca toate suntem predispuse la taceri ostentative – oricat de mult ne-am dori sa rezolvam o problema cu onestitate si apoi s-o dam uitarii, partea mai putin luminoasa a caracterului nostru iese uneori la iveala.

Ai crede ca, dupa ce am recurs la acest tertip o data, vom renunta la el pentru tot restul vietii. O astfel de tacere reprezinta o culme a autoindulgentei, lipsita insa de orice urma de placere; necesita o incapatanare iesita din comun si nu ne ofera vreun beneficiu. Este intotdeauna neatractiva si, de cele mai multe ori, distructiva.

Ingredientele unei atitudini de mutenie constituie unele dintre cele mai neplacute trasaturi ale rasei umane: caracter dificil, resentiment, incrancenare si dorinta de a pedepsi, in loc de a ierta. Reteta necesita mult timp „de coacere la foc mic”, iar rezultatul este extrem de otravitor. Uneori se dovedeste a fi o strategie eficienta, dar intr-o maniera absolut perversa. Unele dintre noi inca persista in acest obicei, mult timp dupa ce-am ajuns suficient de mature ca sa fim si intelepte.

Majoritatea celor care practica „mutenia ostentativa” au o experienta indelungata, care a inceput, in general, in primii ani de viata. Probabil ca atunci au descoperit ca prin tacere isi puteau controla parintii sau poate ca acestia le-au retras afectiunea cand au facut obraznicii. Daca tacerea s-a dovedit a fi eficienta in copilarie, este tentant sa o utilizam si mai tarziu.

O liniste apasatoare

„Mutenia” voita nu este sinonima cu retragerea: retragerea este folositoare, pe cand tacerea este doar ostila. Cand suntem suparate sau furioase este absolut normal – si sanatos – sa ne retragem undeva pentru a putea medita in liniste. Este o diferenta clara intre a tacea ostentativ si a sta tacuta deoarece esti suparata. Mutenia autoimpusa nu reprezinta o renuntare ci, din contra, chiar opusul ei, deoarece o practici pentru a atrage atentia asupra ta. Chiar si atunci cand este insotita de trantirea usilor, spartul farfuriilor sau aruncatul la gunoi a celui mai recent cadou – mesajul este intotdeauna acelasi: faptul ca esti nespus de suparata.

Persoanele care tac ostentativ trimit doua mesaje simultan: ca sunt suparate si ca asteapta ca partenerul sa faca ceva pentru asta. Din nefericire, desi primul mesaj este foarte clar, cel de-al doilea nu este.

Din moment ce tacerea in sine nu ofera o imagine clara despre ceea ce dorim pentru a fi consolate, partenerului nu-i ramane altceva de facut decat sa incerce sa ghiceasca cum sa indrepte lucrurile. Poate ca nu va proceda conform asteptarilor noastre, deoarece nu-si poate da seama unde a gresit. Asa se poate strica o relatie care altfel nu are probleme majore.

Boala lunga…

Psihologii specializati in terapia de cuplu spun ca rareori intalnesti doua astfel de persoane intr-o relatie de lunga durata. Bosumflarea tacuta are ca scop final incercarea de a determina pe cineva sa faca ceva, asa incat, daca fiecare dintre parteneri incearca sa-l determine pe celalalt sa reactioneze intr-un anume fel, relatia nu poate dura. Relatiile care au o oarecare longevitate sunt acelea in care unul tace, iar celalalt cauta sa repare lucrurile. Daca partenerul raspunde adecvat, atunci avem o relatie perfecta; daca nu, e programata la distrugere.

Desi perfecta, relatia nu poate insa fi niciodata confortabila. Cand avem o legatura apropiata cu cineva care utilizeaza tacerea ostentativa ca arma de lupta, suntem mereu „pe muchie de cutit”. In plus, acest comportament lipsit de consideratie erodeaza pana la urma chiar si cel mai trainic cuplu. Tacerea poate deveni foarte dificila, in special daca nu trezeste raspunsul dorit. Sa ne gandim cat orgoliu dezvolta cineva care asteapta o scuza de la partener, ore, chiar zile in sir. Si daca partenerul nu este dispus sa ne faca pe plac, nu ne raman decat doua optiuni: fie incetam de bunavoie, fie mergem inainte, spre dezastrul final.

Cuiva care tace ostentativ in mod obisnuit ai este foarte greu sa-si schimbe brusc modelul de comportament. Sfatul psihologilor este sa ne concentram asupra rezultatelor pe care dorim sa le obtinem, mai curand decat pe evenimentul care a determinat tacerea. Este important sa stabilim ce vrem cu adevarat si apoi sa-i comunicam asta partenerului. Daca ne formulam cererea explicit si nu implicit, vom obtine mai usor raspunsul scontat.

Atunci cand ne confruntam cu o tacere care s-a transformat intr-o separare definitiva, ajutorul unui terapeut este cel mai indicat. Serialele de televiziune abunda in astfel de subiecte: rude care s-au certat din cauza unor probleme minore si care apoi au refuzat sa-si mai vorbeasca ani de zile. In astfel de cazuri, in care rana pare sa nu se mai vindece, tacerea este simptomatica pentru o problema mult mai profunda. Diferendele care dureaza mai mult de cateva zile au origini foarte serioase. De obicei, sunt probleme nerezolvate de mult, iar evenimentul care declanseaza disolutia relatiei nu constituie decat un pretext.

Cum sa faci fata tacerii?

Nu exista un raspuns simplu la aceasta intrebare. In general, trebuie sa-ti adaptezi strategia la situatia in care te afli. Daca partenerul tau te trateaza cu lungi taceri semnificative, poti sa-i faci pe plac – admitand ca reusesti sa-ti dai seama despre ce este vorba si ca nu te deranjeaza sa lasi sa treaca de la tine.

Partea proasta a acestei abordari este, evident, aceea ca, de fiecare data cand raspunzi pozitiv la tacerea lui, ii trimiti implicit mesajul ca „strategia asta functioneaza”. Astfel, incurajezi repetarea la infinit a unei situatii neplacute. Daca te simti manipulata si ai impresia ca situatia este pe cale de a scapa de sub control, cel mai bun lucru pe care al ai de facut este sa incerci sa te comporti relativ normal si sa ignori incrancenarea partenerului.

Deoarece tacerea este rezultatul inabilitatii – sau temerii – partenerului de a comunica, a-l incuraja sa-ti spuna direct ce simte si ce vrea constituie o solutie eficienta pe termen lung. Aminteste-ti ca,daca tu esti cea care ofera ramura de maslin, asta nu implica neaparat si asumarea vinovatiei. Mai curand, este un mod de a recunoaste ca partenerul sufera si se afla intr-o situatie dificila, din care – probabil – nu prea stie cum sa iasa!




Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus