Esti aici
Femeia.ro > Relatii > Psihologie > Te macină invidia?

Te macină invidia?

invidie

Copiii nu-și iau ochii de la jucăriile prietenilor. Pe adulți îi roade gândul că nu au o vilă ori că nu pot pleca în concediu în Thailanda, la fel ca vecinii. „Consideri că invidia nu sălășluiește în sufletul tău? Înseamnă că niciodată nu te-ai analizat suficient“ – cuvintele lui Helvétius rămân actuale în toate timpurile.

De-a lungul întregii vieți, oamenii compară ce au cu ce și-ar dori. Din păcate, realitatea este deseori mai prejos de visuri, iar nemulțumirile lor față de soartă, în general, sau frustrările generate de anumite situații concrete nasc sentimente de invidie față de cei din jur. Persoanele singure au impresia că toți cei care au o familie plutesc mereu într-un ocean de dragoste și fericire. Marii oameni de afaceri își închipuie că subordonații lor nu au probleme pentru că răspund numai pentru ei înșiși, nu și pentru bunul mers al întregii companii. Femeile privesc și ele cu o doză de invidie în urma celor mai tinere. Într-un cuvânt, mai devreme sau mai târziu, invidia se strecoară în sufletul fiecăruia.

Pericol pentru sănătate!

Dar una e să observi realizările altora și să le iei drept exemplu de urmat și cu totul alta e să-ți pierzi liniștea, somnul și respectul de sine la gândul că alții te-au întrecut într-un domeniu sau altul. Psihologii sunt de părere că, dacă un om nu-și poate reprima invidia, transformând-o în ceva pozitiv, viața acestuia se poate transforma în iad. La rândul lor, medicii au demonstrat că acest sentiment duce cu timpul la dereglări ale sistemului nervos, la litiază biliară și probleme ale ficatului. Iar de aici la nuanța galbenă a pielii mai e doar un pas.

La nivelul subconștientului

Există un tip de invidie oarbă, obsesii generale de genul „tipa aia arată mai bine decât mine“, „foștilor mei colegi le merge mai bine decât mie“, „ce noroc a avut prietena mea cu un asemenea soț! Nu ca mine…“ De fapt, comparațiile de acest fel indică o părere proastă despre propria persoană. Al doilea tip de invidie constă în percepția morbidă a realizărilor altora și este mai concretă.
Uneori, oamenii nici nu-și dau seama ce se întâmplă cu ei, ce anume le generează îndoielile. Psihologii consideră că invidia poate fi depistată după gânduri care revin obsesiv, de genul:
„Cât de plictisitor e să tot asculți vorbindu-se despre succesele altora.“
„Am un sentiment de tristețe și jenă când mă gândesc la mine.“
„Pe mine nu mă deranjează că are atâtea realizări, ci că se laudă cu ele. E o lipsă de modestie.“
„Iar a avut Ionescu un noroc chior. Aș prefera să nu mai aud nimic despre asta. Mie de ce nu-mi merge la fel de bine?!“

Adevăruri simple

Conform datelor statistice, 28% din români îi invidiază pe oamenii de afaceri cunoscuți pentru averea lor, 25% îi invidiază pe alții pentru sănătatea lor, 20% – pentru locul de muncă, 15% – pentru viața de familie fericită și numai 12% consideră că nu invidiază pe nimeni.
Pentru a potoli reacția morbidă la succesele altora, încearcă să respecți câteva reguli:
– Recunoaște că te afectează succesele altora. Dacă nu o faci, nu vei reuși să-ți înfrângi sentimentul neplăcut.
– Încearcă să înțelegi concret ce anume te deranjează.
– Găsește prilejul să stai de vorbă cu persoana pe care o invidiezi. S-ar putea să afli că fața nevăzută a succesului nu este chiar atât de atrăgătoare cum ți-ai imaginat.
– Nu te gândi la lucruri pe care nu le poți avea. Ai calitățile și realizările tale, concentrează-ți atenția asupra lor.
– Cel mai important lucru: nu este ros de invidii cel care se ocupă de lucruri interesante. Găsește-ți preocupări care să-ți capteze atenția și să-ți facă plăcere.

În atenția părinților!

Invidia copiilor este un fenomen aparte. Toți micuții au impresia că lumea există numai pentru ei. De multe ori, când constată că hainele, jucăriile și dulciurile trebuie împărțite cu alții, copiii percep asta ca pe o mare nedreptate.
Sfat: evită situațiile în care copilul s-ar putea simți nedreptățit. Sigur, asta nu înseamnă că trebuie să-i cumperi mereu cadouri cât mai scumpe. Și nu uita să-l înveți pe cel mic să aprecieze și să se bucure de ce are.

La japonezi e altfel

Se spune că singura nație care nu are probleme cu invidia ar fi japonezii. Cultura lor presupune ca omul să-și compare realizările nu cu ale altora, ci cu ale sale, cu propriile succese din trecut.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.39/2014
Autor: Irina Tudor Dumitrescu
Sursa foto: Thinkstock by Getty Images


Lasă un răspuns

Sus