Esti aici
Femeia.ro > Revista > Concursuri > Regulamentul concursului Ghidul curățeniei de primăvară

Regulamentul concursului Ghidul curățeniei de primăvară

ORGANIZATORUL CONCURSULUI ŞI REGULAMENTUL OFICIAL 

1.a. Organizatorul concursului este societatea BURDA ROMANIA SRL, persoană juridică română cu sediul social în Municipiul București, Bulevardul Decebal nr. 25-29, etaj 3, sector 3, înregistrată în Registrul Comertului cu nr.J40/25628/1994, având CUI 6646770, cont bancar IBAN RO 20 BACX 0000 0003 7186 1000 deschis la UNICREDIT Bank sucursala Grigore Mora, reprezentată prin Dl. Apostoloiu Sandrin în calitate de Administrator.

Participanţii la concurs sunt obligaţi să respecte termenii şi condiţiile regulamentului oficial al concursului, potrivit celor menţionate mai jos (denumit în continuare Regulament Oficial).

1.b.  Regulamentul Oficial este întocmit şi va fi făcut public conform legislaţiei aplicabile din România. Organizatorul işi rezervă dreptul de a modifica sau schimba Regulamentul Oficial, urmând ca astfel de modificari sa intre în vigoare numai după anunţul prealabil de prezentare a acestor modificări/schimbări pe site-ul femeia.ro în secțiunea Concursuri.

  1. DREPTUL DE PARTICIPARE

Concursul este organizat şi se desfăşoară pe întreg teritoriul României.

La acest concurs pot participa toate persoanele fizice cu rezidenţa în România, mai puţin angajaţii societăţii SC Burda România şi ai companiilor implicate în desfaşurarea concursului (agenţii de publicitate, companii de distribuţie, furnizori de servicii necesare desfaşurării campaniei, parteneri media, parteneri strategici), precum şi rudele lor de gradul I.

  1. PERIOADA DE DESFĂŞURARE

Concursul se va desfăşura în perioada 18 martie – 8 aprilie 2016. Orice participant care încearcă să se înscrie după această dată nu va fi luat în considerare. Câştigatorii vor fi selectaţi prin tragere la sorţi pe 9 aprilie, iar numele lor va fi publicat pe pagina de concurs de pe site-ul femeia.ro în aceeași zi.

  1. MECANISMUL CONCURSULUI

Pentru a te înscrie la concurs, trebuie sa îţi înscrii datele în formularul din pagina de descărcare a  Ghidului de curățenie de primăvară. Atenție, prin completarea datelor personale în formular îți exprimi acordul de a te abona la newsletterul Lem’s.

  1. DESEMNAREA CAŞTIGĂTORILOR

Desemnarea câştigătorilor se va face astfel:

Câștigătorul va fi desemnat dintre persoanele care au completat toate datele corect în formularul de descărcare. Selectarea câștigătorilor se va efectua prin intermediul unei aplicații informatice.

  1. PREMII

Premiile constau în 2 vouchere de cumpărături în valoare de 500 ron fiecare, valabile în rețeaua de magazine Lem’s din țară  www.lemet.ro/magazine

  1. REVENDICAREA SI EXPEDIŢIA PREMIILOR

Premiile sunt acordate de către Partener, rețeaua de magazine Lem’s.

Câştigătorii vor fi contactaţi telefonic de către un reprezentant al Organizatorului pentru confirmare şi detalii privind modalitatea intrării în posesia premiului. Intrarea în posesia voucherelor se va face printr-o modalitate stabilită de către Partener și Câștigător de comun acord.

In cadrul acestui concurs, nu se acordă rest sau contravaloarea premiilor în bani şi nu se poate cumula cu alte promoții.

Organizatorul nu işi asumă responsabilitatea acordării premiului în situatia în care datele de contact ale câştigătorului (numele, prenume, telefon, adresa completă) nu sunt cele comunicate de acesta.

Burda România nu îşi asumă responsabilitatea pentru corectitudinea de care dă dovadă Partenerul la punerea în posesia premiilor a câştigătorilor.

Castigătorii trebuie sa transmită o copie a CI/ BI către organizator în termen de maxim 5 zile de la luarea la cunostintă despre câştigarea premiului.

Orice taxe și impozite prevăzute de Lege vor fi suportate de către câștigător.

Punerea în posesie a premiului va fi condiționată de îndeplinirea obligațiilor legale privind reținerea și virarea impozitului prevăzut de lege dacă va fi cazul.

  1. INFORMAREA PARTICIPANŢILOR

Prezentul Regulament stă la dispoziţia oricărei persoane sau autorităţi interesate, fiind publicat pe femeia.ro/concurs.  Participarea la concurs implică obligativitatea respectării prevederilor prezentului Regulament.

  1. PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE

Organizatorul concursului se obligă să respecte drepturile tuturor participanţilor, în conformitate cu prevederile legale privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.

Prin simpla participare la acest concurs, participanţii sunt de acord ca datele lor de identitate să intre în baza de date a organizatorului şi a partenerilor agreaţi ai acestuia, sa fie prelucrate şi folosite în viitor pentru a transmite prin poşta, telefon, SMS, noi oferte, invitaţia de a participa la promoţii, mesaje publicitare şi de marketing.

Organizatorul se obligă să furnizeze informaţiile de natura secretului profesional doar cu respectarea prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului şi să prelucreze datele cu caracter personal ale Participanţilor la prezentul Concurs, în scopul prezentului Concurs şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, completată şi modificată.

Participanţii la Concurs, în calitate de persoane vizate, au, conform Legii 677/2001, urmatoarele drepturi:

  1. a)  dreptul la informare (art.12) – potrivit căruia persoana vizată are dreptul de a obţine informaţii cu privire la identitatea operatorului, a scopului în care se face prelucrarea datelor, precum şi orice alte informaţii suplimentare impuse de lege
  2. b) dreptul de acces la date (art.13) – potrivit caruia persoana vizata are dreptul de a obţine de la Organizator, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care îi privesc sunt sau nu sunt prelucrate de către Organizator
  3. c) dreptul de intervenţie asupra datelor (art.14) – potrivit căruia persoana vizată are dreptul de a obţine de la Organizator, la cerere şi în mod gratuit: a) după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conform legii, în special a datelor incomplete sau inexacte; b) după caz, transformarea în date anonime a datelor a caror prelucrare nu este conformă legii; c) realizarea notificarii catre terţe persoane cărora le-au fost dezvaluite datele, a oricarei operaţiuni efectuate conform lit. a) şi b), dacă o asemenea notificare nu se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţa de interesul legitim care ar putea fi lezat
  4. d) dreptul de opoziţie (art. 15) – potrivit căruia persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de situaţia sa particulară, ca datele care o vizează şi fac obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale contrare
  5. e) dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (art.17) – potrivit căruia persoana vizată are dreptul de a cere şi de a obţine: a) retragerea sau anularea oricarei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată exclusiv pe baza unei prelucrari de date cu caracter personal, efectuata prin mijloace automate, destinata sa evalueze unele aspecte ale personalitaţii sale, precum şi competenţa profesională, credibilitatea, comportamentul sau alte asemenea aspecte b) reevaluarea oricarei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă decizia a fost adoptată exclusiv pe baza unei prelucrari de date care întruneşte condiţiile prevazute la lit a)
  6. f) dreptul de a se adresa justiţiei (art.18) – potrivit căruia persoana vizata se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de Legea 677/2001, făra a se aduce atingere posibilitaţii de a se adresa cu plângere autoritaţii de supraveghere.

La cererea oricarui participant Organizatorul va asigura acestora exercitarea oricaruia dintre drepturile prevazute mai sus. Pentru exercitarea acestor drepturi, participanţii la campanie vor trimite Organizatorului pe adresa  Burda România, Bd Decebal, nr 25- 29, Olympia Tower, et. 3, sector 3,, Bucuresti, în atentia „Departamentului Marketing”, o cerere întocmită în formă scrisă, datată şi semnată.

  1. DISPOZITII FINALE

Participanţii la acest Concurs sunt de acord cu prevederile prezentului Regulament. Orice nerespectare a regulamentului de Concurs duce la anularea automată a câştigurilor.

Prin acceptarea premiului câştigat, participanţii sunt de acord ca numele, adresa şi fotografia lor sa fie făcute publice şi folosite în scopuri publicitare de către organizator, în diverse materiale tipărite, audio sau video.

Imaginile premiilor din pagina de concurs de pe site sunt cu titlu de prezentare.

Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica prezentul regulament cu condiţia de a afişa respectivele modificări pe site. Modificarea îşi produce efectele de la data publicării informaţiilor care o anunţă şi afişării lor pe pagina de internet menţionată anterior.

Eventualele reclamaţii legate de derularea concursului se vor putea trimite pe urmatoarea adresă: Burda Romania, Bd Decebal, nr 25- 29, Olympia Tower, et. 3, sector 3, Bucureşti, Departament Marketing, pană la data la care acest regulament produce efecte. După aceasă  dată, Organizatorul nu va mai lua în consideraţie nici o contestaţie.

  1. LITIGII

Eventualele litigii apărute între Organizator şi participanţii la prezentul Concurs se vor rezolva pe cale amiabilă sau în cazul în care aceasta nu va fi posibilă, litigiile vor fi soluţionate de instanţele judecatoreşti române competente de la sediul Organizatorului.

  1. FORŢA MAJORĂ

În sensul prezentului Regulament, Forţa Majoră înseamnă orice eveniment imprevizibil, inevitabil şi mai presus de controlul Părţilor, care a survenit după publicarea prezentului Regulament şi care a împiedicat ori a întârziat îndeplinirea în totalitate sau în parte a prevederilor stipulate în acesta. În cazul în care circumstanţele de Forţă Majora se extind pe o perioadă mai mare de 6 (şase) luni consecutive, societatea este exonerată de toate obligaţiile asumate prin prezentul regulament.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus