Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > 1 octombrie – Ziua internationala a vegetarienilor

1 octombrie – Ziua internationala a vegetarienilor

În fiecare an, la 1 octombrie, se celebrează Ziua mondială a vegetarienilor de către toți cei care sunt adepții unei diete vegetariene. Această zi marchează de fapt începutul unei luni (luna octombrie) în care este recomandată o alimentație din care să fie exclusă carnea.

Ziua mondială a vegetarienilor este celebrată din 1977, la inițiativa Societății Vegetarienilor din America de Nord (North American Vegetarian Society — NAVS), o organizație non-profit, fondată în 1974. Ziua mondială a vegentarienilor a fost adoptată ca zi internațională în 1978, de către Uniunea Internațională a Vegetarienilor (UIV), cu scopul de a promova posibilitatea susținerii vieții prin vegetarianism și de a-și exprima compasiunea față de animale. UIV este o rețea globală tot mai mare care cuprinde organizații independente, fondată în 1908, la Dresda, în Germania, și care promovează vegetarianismul la nivel mondial.

Pentru a atrage cât mai multe persoane spre o astfel de dietă sunt organizate o serie de evenimente menite să aducă în atenția opiniei publice legătura dintre dieta vegetariană și mediul înconjurător, beneficiile pentru sănătatea noastră, pentru sănătatea animalelor, precum și conștientizarea problemelor ecologice și a eforturilor depuse pentru eradicarea foametei la nivel mondial.

Dietele vegetariene pregătite corespunzător pot satisface valorile nutriționale pentru toate stagiile vieții, iar studiile pe scară largă arată că vegetarianismul reduce considerabil riscul de cancer, de atac de cord, dar și de alte boli. O alimentație predominat sau exclusiv vegetală câștigă tot mai mult teren în ultimii ani. Instituții specializate consideră acest regim alimentar ca fiind sănătos și viabil.

Motivele pentru care tot mai mulți dintre noi decid să adopte o astfel de dietă sunt numeroase, de la motive de natură religioasă la convingeri că reprezintă un stil de viață sănătos sau la cele bazate pe compasiune față de animale.

Vegetarianismul reprezintă o practică ce exclude consumul produselor de origine animală în totalitate. Exista însă și alte variante de dietă, care nu exclud ouăle sau alte produse obținute de la animale, precum lactatele sau mierea. Semi-vegetarianismul se constituie dintr-o dietă bazată pe mâncărurile vegetariene, dar poate include pește, lactate sau ouă.

La nivel european, în 1988, a fost fondată European Vegetarian Union (EVU) ai cărui membri includ în prezent 39 organizații vegetariene și vegane naționale din 25 de țări europene, care reprezintă, în medie, 30 de milioane de vegetarieni și vegani toată Europa.

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: Thinkstock/Guliver

 


Lasă un răspuns

Sus