Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > 12 mituri despre sanatate desfiintate

12 mituri despre sanatate desfiintate

Nu sta în curent că răceşti, nu mânca ciocolată că faci coşuri, nu-ţi pocni degetele că faci artrită, nu înghiţi guma de mestecat că ţi se lipeşte de intestine şi le perforează – sunt doar câteva dintre sfaturile binevoitoare cu care părinţii încercau odinioară să ne ţină departe de neplăceri.

Le transmitem şi noi propriilor copii? S-ar părea că multe nu au niciun temei.

Cu cât te speli mai mult şi mai des pe dinţi, cu atât mai bine

Greșit! Periajul în exces poate nu doar să distrugă smalţul dentar, ci chiar să ducă la parodontoză. Este suficient să-ţi periezi dinţii timp de două minute, de două ori pe zi.

Statul în curent, cauză a răcelii

Răceala poate fi contractată doar prin expunerea la unul dintre virusurile care o provoacă, nicidecum din cauza curentului, frigului sau umezelii. Aşadar, nu statul în curent îmbolnăveşte, ci faptul că sistemul imunitar este slăbit, situaţie în care capacitatea de apărare a organismului este mult redusă, făcându-l vulnerabil la acţiunea virusurilor.

Ai coşuri pentru că mănânci ciocolată

Chiar dacă, potrivit mai multor studii, ciocolata nu poate fi învinuită de apariţia coşurilor, reducerea consumului de dulciuri duce la scăderea în greutate, fapt ce poate favoriza reducerea producţiei de sebum, ceea ce înseamnă şi absenţa coşurilor. Doar că, din păcate, nu întotdeauna se întâmplă astfel. Învinovăţiţi de apariţia inesteticelor şi nesuferitelor coşuri ar putea fi mai degrabă ereditatea şi stresul, nicidecum ciocolata!

Trosnitul degetelor provoacă dezvoltarea artritei

Printre factorii favorizanţi ai dezvoltării artritei nu se numără nicidecum trosnirea degetelor. De ce trosnesc însă? Este oare un asemenea obicei întru totul lipsit de urmări neplăcute? Când ne trosnim degetele, sunetul pe care îl auzim este provocat de deplasarea oaselor în exterior întrucât se formează un balon de gaze care, prin spargere, produce cunoscutul zgomot. Chiar dacă nu duce la apariţia artritei, când devine obişnuinţă, trosnirea degetelor poate favoriza o slăbiciune la nivelul articulaţiilor.

Guma de mestecat înghiţită se lipeşte de intestine

Guma de mestecat nu poate fi digerată – dacă se întâmplă să fie înghiţită, trece nestingherită prin aparatul digestiv, apoi este pur şi simplu eliminată. Pe acest traseu nu se lipeşte de nimic, nici de alimente, nici de pereţii aparatului digestiv.

Nu mânca pâine că te îngraşi!

Pâinea conţine carbohidraţi importanţi pentru organism, drept care nu e indicat s-o excludem din alimentaţie. La acumularea kilogramelor de prisos duce doar când este consumată în combinaţie cu alimente precum mezelurile, prăjelile, cartofii. Apoi, contează cantitatea: nu mai mult de 250-300 g pe zi!

Stresul îţi scoate peri albi

Nu stresul este cel care face părul să încărunțească, ci accelerarea procesului de îmbătrânire a organismului sub efectul acestuia. Aşadar, îmbătrânirea prematură cauzată de stres nu doar că se simte, ci se şi vede, determinând reacţii specifice, printre care inclusiv albirea părului.

Apariţia dinţilor este însoţită de febră

Nu este adevărat, susţin realizatorii mai multor studii privind apariţia dinţilor. Ce-i drept, se întâmplă ca apariţia unui dinte nou să fie însoţită de febră, dar cauza acesteia trebuie căutată în altă parte. La fel se întâmplă în diaree, despre care se crede că ar fi cauzată de apariţia dentiţiei.

Durerile puternice de cap, indiciu al unei tumori cerebrale

Numai durerile de cap, oricât de puternice ori frecvente ar fi ele, nu sunt un indiciu al prezenţei unei tumori cerebrale. Pot fi considerate astfel doar când sunt însoţite de vărsături, tulburări de vorbire, vedere ori auz, ameţeli, tulburări de comportament şi de personalitate, slăbirea capacităţii de concentrare, afectarea memoriei, somnolenţă.

10 Prea mult zahăr provoacă diabet

Diabetul nu este provocat de consumul excesiv de zahăr, ci de insuficienţa pancreatică, situaţie în care pancreasul nu este capabil să producă destulă insulină pentru a controla nivelul de glucoză din sânge. Dacă nu te confrunţi deja cu această boală, consumul de zahăr nu va duce deloc la apariţia ei. Diabetul este mai degrabă urmarea unei diete dezechilibrate, a excesului de greutate, a sedentarismului.

11 Carnea de cur­can este un bun somnifer

Afirmaţia se bazează pe ideea că triptofanul care se găsește în carnea de curcan ar produce somnolenţă. Carnea de pui şi cea de vită sunt la fel de bogate în această substanţă. Şi nu doar acestea, brânza şi carnea de porc conţin chiar o cantitate mai mare de triptofan. Niciunele nu sunt capabile să-l înduplece pe Moş Ene să ne vină pe la gene!

12 Lectura la o lumină slabă provoacă pierderea vederii

Nu e chiar aşa. Şi totuşi, chiar dacă cititul la o lumină slabă nu provoacă pierderea vederii, are un mare neajuns: oboseşte ochii, obligându-i să se concentreze pentru a focaliza mai bine, ceea ce ne face să clipim mai des decât ar trebui, întrucât corneea se usucă mai mult ca în mod obișnuit. În plus, ne putem confrunta şi cu „inexplicabile“ dureri de cap. Efect negativ asupra retinei s-ar părea însă că îl are luminozitatea excesivă, care poate duce chiar la dezlipirea acesteia.

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.42/23.10.2014

Autor: Olga Sveduneac

Sursa foto: Pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns