Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > 7 alimente împotriva stresului

7 alimente împotriva stresului

Grație cercetărilor științifice, astăzi știm un pic mai multe despre relația dintre alimentație și echilibrul emoțional. Și este un lucru dovedit: unele alimente ne pot cu adevărat remonta moralul. Care sunt acestea?

Ai avut o zi grea la birou? Copiii ți-au pus răbdarea la încercare toată ziua? Te-ai certat cu cineva? Sau poate treci printr-o criză financiară? Avem cu toții momente în care ne simțim copleșiți de probleme și, din nefericire, suntem tentați să ne calmăm nervii cu înghețata preferată ori să ne înecăm supărarea într-o porție dublă de cartofi prăjiți. Însă alimentele bogate în grăsimi și zahăr la care poftim când suntem stresați doar ne păcălesc: par că ne redau buna dispoziție, dar în realitate nu ne alungă stresul.

Există însă și alimente prietenoase, care prin nutrienții specifici pe care îi conțin ne ajută cu adevărat să ne eliberăm de tensiunea nervoasă, să reacționăm mai bine în fața situațiilor stresante și să ne menținem echilibrul emoțional pe parcursul întregii zile. Iată șapte alimente la care să apelezi cu încredere când simți că stresul ți-a ajuns „până peste cap“.

1. Fructe de pădure

Toate micile fructe roșii și negre (afine, zmeură, căpșune, mure, coacăze, măceșe etc.) sunt foarte bogate în antioxidanți, care participă la repararea celulelor afectate de stres, dar și în vitamina C, un ajutor prețios în momentele stresante deoarece nu permite creșterea exagerată a tensiunii arteriale și a cortizolului. Când știi că te așteaptă un examen sau că ai de susținut un discurs în public, îți vei învinge mai ușor emoțiile și îți vei păstra concentrarea dacă înainte ai grijă să-ți faci plinul de vitamina C savurând, de pildă, un bol cu fructe de pădure.

2. Spanac

Studiile o confirmă: în zilele când mâncăm mai multe fructe și legume (exceptând sucurile de fructe și fructele deshidratate), ne simțim mai fericiți, mai plini de energie, mai calmi. Acest efect îl datorăm în special vitaminei B9 (acid folic), folosită la fabricarea dopaminei și serotoninei, substanțe secretate de creier care feresc de anxietate, depresie, iritabilitate. Găsim vitamina B9 în legume cu frunze verzi precum spanacul. Nu uita: dacă folosești contraceptive orale, ai nevoie de un plus de acid folic.

3. Pește

Nu ești un iubitor al preparatelor din peștel? Iată un argument care te-ar convinge să-l pui mai des în farfurie: are efecte antidepresive. Acizii grași omega 3, prezenți în special în somon, ton, sardine, macrou, reglează acțiunea hormonilor responsabili de buna dispoziție. Mănâncă o porție de 100 g de pește sau fructe de mare măcar de două ori pe săptămână.

4. Ciocolată

Stările de tristețe și depresie te mână invariabil spre sertarul cu ciocolată. Fă-ți pofta! Pe lângă faptul că este un adevărat răsfăț pentru papilele gustative, deliciosul desert conține substanțe care scad nivelul hormonilor de stres și au puterea de a bloca temporar senzația de durere și depresia. În absența unor probleme de sănătate care să contraindice consumul de ciocolată (de exemplu, diabet), poți savura zilnic 30 g de ciocolată neagră fără teama că te îngrași.

5. Nuci și alune

Stresul ne sărăcește de mari cantități de vitamine din complexul B, indispensabile funcției normale a creierului și a neurotransmițătorilor (serotonină, dopamină), dar mărește și pierderile de magneziu, a cărui lipsă duce la insomnii, nervozitate, anxietate. Acești nutrienți prețioși și mulți alții îți sunt oferiți de nuci, alune, migdale, semințe de dovleac, spanac, cacao, orez brun. În plus, multe fructe oleaginoase conțin zinc, care ajută la fabricarea serotoninei, supranumită hormonul fericirii.

6. Piept de curcan

Când ești nervoasă, iritată, tristă, include în meniu carnea de curcan, o sursă foarte bună de triptofan, un aminoacid esențial despre care se știe că alungă depresia și dă o stare de calm. Găsești triptofan și în semințe de dovleac, nuci, fistic, ouă.

7. Cafea

Oamenii savurează cafeaua încă din anul 1555. De atunci, numărul celor care îi apreciază parfumul unic, gustul plăcut amărui și efectul energizant a crescut vertiginos. Astăzi, aproape 60% din populația globului consumă zilnic cafea. N-ai nevoie de un doctor să-ți spună că o ceașcă de cafea pe care o bei dimineața te revigorează, îți ridică moralul și te ajută să gândești limpede. Știai însă că delicioasa licoare reduce și stresul fizic și emoțional? Pauza de cafea, fie ea și de numai zece minute, este o adevărată destindere pentru minte și trup. Simpla plăcere de a sta cu o ceașcă de cafea în mână, uneori povestind și râzând cu amicii, te ajută să te simți relaxată și mulțumită, detașată de probleme. Dar asta nu e totul. Efectul antistres al cafelei implică și un proces chimic: ea blochează anumiți receptori să declanșeze un răspuns la stres (la oameni, răspunsul la stres poate include proastă dispoziție, depresie, tristețe). Sigur, asta nu înseamnă să bem cafea în cantități uriașe: prea multă cofeină poate avea efecte grave asupra sănătății, de la insomnie la leziuni hepatice. În general, nu e bine să depășim 400 mg de cafeină pe zi (în jur de patru cești de cafea).

Citește și:

 

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.25/29.06.2017
Autor: Angelica Cîlțan
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns