Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > 8 condimente care te fac mai sanatoasa

8 condimente care te fac mai sanatoasa

Condimentele pe care le folosesti la prepararea hranei imbogatesc gustul mancarii si ii dau un plus de aroma. Iar multe dintre ele sunt adevarate scuturi impotriva unor afectiuni precum cancerul, maladia Alzheimer, bolile digestive, valorile crescute ale colesterolului si trigliceridelor.

Pentru a beneficia la maximum de calitatile lor, e bine sa tii cont de termenul de valabilitate (si condimentele au o viata a lor) si sa stii cum sa le pastrezi si sa le intensifici aroma si proprietatile.

Cand le cumperi intregi, sub forma de boabe, bete ori pastai, poti pastra condimentele timp de un an sau chiar mai mult. Daca optezi pentru variantele zdrobita sau macinata, condimentele isi pierd proprietatile cam in 30 de zile.

Cel mai bine e sa tii mirodeniile in borcanele ermetice ori in cutiute cu inchidere etansa. Pentru o aroma mai puternica, inainte de a le adauga in preparate, incalzeste condimentele fie in cuptorul incins, fie intr-o tigaie nonaderenta.

Citeste si: 10 motive sa mananci rosii

Cardamom

Este cunoscut drept condiment inca din Antichitate. Pe vremea egiptenilor, era folosit pentru improspatarea respiratiei si albirea dintilor.

Indienii il recomandau pentru tratarea afectiunilor renale, a bolilor de piele, dar si obezitatii.

  • Semintele de cardamom au un gust placut, usor picant, care seamana atat cu lamaia, cat si cu menta.
  • Cand te simti balonata, semintele de cardamom isi fac cel mai bine treaba, absorbind gazele de la nivelul tubului intestinal. In plus, reduc aciditatea stomacala si previn senzatia de greata si varsaturile.
  • Cardamomul este foarte efi cient impotriva racelii si diminueaza afectiunile aparatului respirator.
  • Se stie din vechime ca acest condiment are efect afrodiziac.
  • Este un bun stimulent si revigorant.
  • Are efect racoritor, consumul lui fiind indicat in zilele caniculare.
  • In tarile arabe, cafeaua cu seminte de cardamom este un simbol al ospitalitatii. Daca vrei s-o incerci si tu, amesteca boabe de cafea cu o treime boabe de cardamom si macina-le impreuna.

Citeste si: 6 lucruri pe care nu le stiai despre salata verde

Ardei iute

Ciorba de burta ori plachia nu ar mai fi la fel de bune daca nu am adauga in ele un pic (sau mai mult, dupa gust) de ardei iute, nu-i asa? Acesta imbogateste gustul mancarii si, chiar daca uneori pisca rau, nu putem trece cu vederea beneficiile aduse sanatatii.

  • Contribuie la distrugerea celulelor canceroase din prostata, plamani, pancreas.
  • Stimuleaza metabolismul.
  • Contine o substanta numita capsaicina, eficienta in cazul migrenelor si durerilor cauzate de artrita.
  • S-a dovedit ca ardeiul iute rosu are proprietatea de a reduce nivelul colesterolului si al trigliceridelor si de a impiedica formarea cheagurilor de sange. S-a demonstrat stiintific ca persoanele care includ in dieta zilnica ardei iute isi reduc riscul de a suferi un atac de cord sau un accident vascular cerebral.
  • Capsaicina nu numai ca reduce intensitatea durerii, ci si ajuta la fluidificarea secretiilor din plamani sau fosele nazale. Cand ai racit si ai nasul infundat, adauga in mancare un pic de ardei iute si-ti va fi mai bine!
  • Consumul de ardei iute reduce riscul aparitiei ulcerului gastric.
  • Datorita continutului de vitamina A si betacaroten, ardeiul iute rosu are un rol important in intarirea imunitatii.

Citeste si: Adevarul despre supa de varza

Nucsoara

Fiind un condiment exotic, este mai putin folosit de gospodinele din tara noastra. Are o aroma bogata, proaspata, iar gustul ei este dulce-amarui, asemanator cu al cuisoarelor. Este folosita in special la prepararea binecunoscutului sos bechamel. O poti cumpara intreaga sau macinata. Nucsoara este utilizata si pentru intarirea sanatatii.

  • Foloseste-o pe post de tonic cerebral! Te ajuta sa indepartezi starea de oboseala si stresul.
  • Daca suferi de depresie ori anxietate, uleiul de nucsoara este unul dintre cele mai utile remedii naturale.
  • In caz de indigestie si flatulenta, consuma 2-3 picaturi de ulei de nucsoara si problemele vor disparea!
  • In medicina chineza, pulberea de nucsoara este folosita cu succes in tratarea durerilor abdominale si articulare.
  • Datorita proprietatilor sale antibacteriene, nucsoara trateaza eficient respiratia urat mirositoare, precum si afectiunile gingiilor.
  • In cazul insomniilor, 1-2 g de pulbere adaugate intr-un pahar cu lapte il vor aduce pe mos Ene.
  • Contra acneei, amesteca praf de nucsoara cu putina miere si aplica pe fata. In combinatie cu pudra de linte portocalie, nucsoara se transforma in cel mai eficient scrub pentru ten.

Vanilie

Originara din Mexic, vanilia este o orhidee tropicala. Florile sale galbene, care rezista doar o zi, se transforma in pastaile care, dupa un drum lung, ajung in bucatariile gospodinelor. Vanilia nu este folosita doar ca mirodenie, ci si ca medicament.

  • Se spune despre vanilie ca alunga stresul, tine infectiile la distanta si intareste sistemul imunitar.
  • Daca treci printr-o perioada grea si ai devenit anxioasa, masajul corpului cu ulei de vanilie te ajuta sa te relaxezi. Persoanele care sufera de depresie pot adauga in apa de baie cateva picaturi de esenta de vanilie.
  • Pastaile de vanilie contin o substanta numita eugenol, care are efect antiseptic si de anestezic local si reduce febra.
  • Insomniacii scapa de chinul noptilor nedormite parfumand camera cu esenta de vanilie – fie cu o lumanare parfumata, fie punand pe noptiera o carpa pe care ai picurat cativa stropi de esenta ori asezand un vas cu apa si esenta de vanilie pe calorifer.
  • Vanilia face bine si la stomac, neutralizand aciditatea – pune 1-2 picaturi de esenta in apa de baut.
  • Uleiul esential de vanilie ajuta la tratarea impotentei si frigiditatii, iar daca ai probleme in reglarea menstruatiei, adauga vanilie in dieta zilnica!

Piper negru

Cu siguranta, piperul este condimentul care nu lipseste din bucataria nici unei gospodine. Pe langa calitatile sale culinare, piperul are virtuti terapeutice demne de luat in seama.

  • Are proprietati antioxidante si antibacteriene, ajutand la mentinerea sanatatii sistemului digestiv, imbunatatind in acelasi timp digestia.
  • Este de ajutor cand raceala si tusea nu te ocolesc ori cand simptomele de sinuzita se acutizeaza.
  • Piperul negru ajuta la tratarea unor afectiuni ale pielii, reduce inflamatiile si stimuleaza pofta de mancare.
  • Combati astenia daca timp de maximum cinci zile maresti cantitatea de piper consumata la fiecare masa.
  • Extractele de piper sunt de folos persoanelor care-si doresc sa renunte la fumat.
  • Piperul negru te ajuta sa slabesti – conditia este sa-l folosesti proaspat macinat.
  • In medicina traditionala, piperul este leacul perfect pentru dantura – combate cariile si atenueaza durerile de dinti.

 

Ghimbir

Proaspat, are o aroma bogata si calda, iar gustul este iute si intepator. Cu siguranta, l-ai folosit la prepararea salatelor, pestelui ori chiar a prajiturilor si limonadelor. Iar daca nu ai stiut cum sa-ti explici starea de bine pe care ai simtit-o dupa ce ai consumat ghimbir, afla ca el e „vinovatul“.

  • Atenueaza senzatia de voma – cercetari recente au aratat ca extractul de ghimbir reduce starea de rau dupa o interventie chirurgicala sau chiar dupa chimioterapie.
  • Este un foarte bun remediu pentru aparatul digestiv – cand te simti satula si stii ca ai un stomac lenes, mesteca imediat 1-2 felii de ghimbir.
  • Lupta cu bacteriile neprietenoase din interiorul tubului digestiv, cum ar fi E. coli si salmonela.
  • Il poti folosi in tratamentul migrenelor, vertijului si chiar in afectiunile reumatice.
  • Sub forma de ulei, ghimbirul calmeaza tusea si reduce starile febrile.
  • Este cel mai bun remediu cand ai rau de miscare (masina, avion, vapor).

Citeste si: Verdeturile care ard grasimea

Cuisoare

Le adaugi macinate in prajituri si torturi. Sau le folosesti intregi, infipte in ceapa fi arta in supa sau ciorba, ori pentru a aromatiza vinul rosu in prag de sarbatori de iarna.

Cuisoarele au un gust iute-amarui si persistent, potolind setea. Daca vrei sa renunti la consumul de sare, dar iti este greu, afla ca o poti inlocui cu cuisoare. Dar puterea cuisoarelor este mult mai mare.

  • Calmeaza durerile de dinti si dezinfecteaza gura.
  • Sunt o sursa importanta de mangan, vitamina C, omega 3, calciu si magneziu.
  • Intaresc imunitatea organismului.
  • Cand simti ca parca ai un balon in stomac, mesteca niste cuisoare, iar senzatia de disconfort va disparea!
  • Te scapa de parazitii intestinali.
  • Sunt aliatul doamnelor si domnisoarelor in lupta cu infectiile vaginale, inclusiv candida. Trebuie doar sa faci cateva spalaturi vaginale cu ceai din acest condiment.
  • Sub forma de ulei, le folosesti impotriva racelii, dar si a tusei.
  • In combinatie cu sare si putina apa, cat sa obtii o pasta, le poti folosi pentru alinarea durerilor de cap.
  • Sub forma de ceai, cuisoarele te relaxeaza si-ti dau o senzatie de bine, avand chiar efect sedativ usor.

Citeste si: Capcanele din alimentele dietetice

Turmeric

Este unul dintre cele mai vechi condimente ale Indiei. In bucatarie, il poti folosi atat la prepararea mancarurilor vegetariene, cat si a celor cu carne ori doar a sosurilor.

  • Datorita calitatilor sale terapeutice, este unul dintre condimentele care lupta cu aparitia bolii Alzheimer.
  • Condimentul de culoare galbena este foarte bogat in mangan, fier si vitamina B6.
  • Sub forma de ceai, turmericul (sau curcuma ori sofran-indian) este folosit ca tratament pentru raceala si probleme respiratorii.
  • Este un condiment puternic antiinflamator si antioxidant.
  • In prezent, turmericul este folosit intr-o serie de teste medicale ca tratament pentru cancer (in special de colon, de prostata si de san). Rezultatele sunt incurajatoare, mai ales dupa ce studiile preliminare au aratat ca dezvoltarea celulelor canceroase a stagnat dupa o perioada de la inceperea testelor.
  • Folosit frecvent la prepararea mancarurilor, impiedica formarea gazelor in intestin si protejeaza ficatul.

Citeste si: Alimentul potrivit la momentul potrivit

 

 


Lasă un răspuns

Sus