
Să fii alergic nu mai e o raritate, cifrele comunicate de Organizația Mondială a Sănătății sunt alarmante. Dacă azi unu din patru oameni suferă de o alergie, până în 2050 se estimează că jumătate din populația globului va fi alergică la ceva.
Sensibilitatea crescută la o anumită substanță determină apariția alergiei. Sistemul de apărare al organismului reacționează exagerat, percepând substanța respectivă ca fiind dăunătoare. Deseori, alergiile se asociază cu primăvara, când polenul face ravagii printre cei cu rinită alergică, însă alergiile nu au un anotimp predilect, pot apărea în orice lună și din numeroase cauze. Gravitatea reacției poate varia de la un ușor disconfort până la situații invalidante și care chiar pun viața în pericol. Pe primul loc în topul alergenilor se află polenul, urmat de praf, de părul animalelor și de mucegai. Însă tot mai des auzim de noi alimente, medicamente și alte substanțe declanșatoare de alergii.
Principalele simptome alergice
Erupțiile cutanate însoțite de prurit sunt cele mai comune, dar pot apărea crampe stomacale, tuse seacă, durere de stomac, respirație șuierătoare, umflarea limbii, probleme la înghițire, amețeli sau senzație de leșin și anafilaxie, o afectare a respirației care trimite organismul în șoc. Cele mai multe simptome apar în câteva minute sau în decurs de două ore de la expunerea la alergen. Foarte rar, reacția poate fi mai întârziată, la 4-6 ore sau chiar mai mult.
Alergie la praf și mucegai
Praful este pretutindeni și în orice anotimp și cu greu îl putem evita. Poluarea, căldura, dulciurile pot sensibiliza organismul și fac ca reacția să fie mai virulentă. O casă nu trebuie să fie murdară pentru a declanșa o reacție la praf. Strănutul, nasul înfundat și lăcrimarea sunt simptomele specifice, pot apărea respirația dificilă și declanșarea crizelor de astm. Problemele se pot agrava imediat după aspirarea, măturarea și ștergerea prafului. Aerisește casa seara și curăță podelele cu un aspirator cu apă.
Acarienii sunt cele mai frecvente cauze de alergie la praful din casă. Ei trăiesc și se înmulțesc în locuri calde și umede. Principalele lor culcușuri sunt pernele, saltelele, covoarele și tapițeriile. Vestea bună este că mor când umiditatea scade sub 50 de procente.
Mucegaiul se dezvoltă rapid când există o diferență mare de temperatură între interior și exterior, iar umiditatea e prezentă mult timp. Din noiembrie până în februarie, mucegaiul se poate dezvolta în colțurile umede ale camerelor, în baie, printre plăcile de faianță, în bucătăriile prost aerisite și în pivnițe. Sporii de mucegai plutesc în aer, iar inhalarea lor afectează doar o parte din persoane. Există aproape 1.000 de specii de mucegai și multe dintre ele nu sunt vizibile cu ochiul liber. Sfatul nostru este să ștergi porțiunile cuprinse de mucegai cu apă și oțet și să încerci să menții o temperatură constantă în încăpere. Căldura din casă poate duce la uscarea rapidă a pământului din ghivece. Vei fi tentată să uzi plantele mai mult, dar acest lucru poate duce la dezvoltarea mucegaiurilor din ghivece! Cât privește ficusul, el trebuie îngrijit cu atenție, seva acestuia fiind alergenă! Udă plantele puțin și des.
„În câteva minute după ce sunt într-o zonă cu praf, încep să strănut și îmi curg ochii. Dacă nu iau imediat un antihistaminic și nu părăsesc rapid zona, încep să mă umflu la față. Acasă, șterg praful doar cu cârpe umede, nu am covoare și spăl podelele în fiecare zi.“
Mirela
Alergie la insecte
În unele cazuri, înțepăturile de insecte (albine, viespi, furnici, țânțari, păianjeni) provoacă alergii. De la durere și roșeață la umflarea excesivă a locului înțepăturii (uneori pe o arie mai largă, de exemplu a întregului braț, când înțepătura a fost în deget), te poate trimite rapid la medic. Astfel de reacții apar la orice vârstă și pot fi extrem de periculoase, 40 de decese se înregistrează în fiecare an în Statele Unite (la noi nu există statistici!). Dacă umflătura se extinde mult, fața se înroșește, respirația devine greoaie și amețești, trebuie să ajungi la medic în cel mai scurt timp.
„De când mă știu am alergie la înțepăturile de insecte. Fie și o singură înțepătură se umflă foarte mult, se înroșește și se vindecă abia peste două săptămâni. Dacă am ghinionul să mă înțepe de mai multe ori țânțarii în acest interval, apare alergia: îmi apar multe bubițe, prin simpatie, pe zona respectivă. Ca să calmez efectele, iau antihistaminice, iar ca să previn aceste situații, folosesc produse
repelente, insecticide și plase de țânțari.“Corina
Alergii la animale
Uneori, alergia se manifestă și când animalul nu este prezent, însă a stat ceva vreme în respectiva încăpere. Pisicile și câinii produc alergeni multipli, ce se găsesc pe blană, piele și salivă. Casele în care există mai mult de o pisică sau un câine au niveluri ridicate de alergeni. Există persoane extrem de sensibile care pot avea reacții rapide, la numai câteva minute după ce intră într-o casă în care trăiește o pisică sau după ce au fost zgâriate de o pisică sau linsă de un câine.
„Și dacă stau lângă cineva care are pe haine păr de pisică încep să strănut. Sunt mereu în alertă și cu pastilele după mine!“
Dorina
Dermatită atopică
Este cea mai comună formă de eczemă și afectează 20% din copii și 3% din adulți. Simptomele comune sunt pielea uscată, roșie, iritată și pruritul. Uneori, apar pustule cu lichid. Nu este contagioasă și poate fi declanșată de praf, polen, detergenți, temperaturi extreme sau alimente. Episoadele acute pot apărea oricând, fiind o afecțiune alergică în care sunt implicați mulți factori. Tratamentul dermatitei atopice se bazează pe evitarea factorilor declanșatori, pe controlul erupțiilor și mâncărimilor și reducerea inflamațiilor cu ajutorul cremelor emoliente și cu corticoizi.
„Prima erupție cu care s-a confruntat fetița mea a fost în jurul vârstei de doi ani și jumătate, aparent pe fond alimentar. Episodul a căpătat amploare când chiar și după administrarea celei de-a doua doze de dexametazonă au apărut edeme, cele mai vizibile fiind la față… era de nerecunoscut. A fost internată câteva zile și i s-au făcut testele de bază pentru alergii. A urmat un regim strict. În final, s-a stabilit că alergia apare pe fondul unei dermatite atopice. Suntem foarte-foarte atenți la ce mănâncă, ce produse folosește (hidratarea pielii fiind esențială) și ce îi atinge pielea (o ferim de materialele sintetice, chimicale/detergenți/balsam de rufe).“
Ana
Alergie la latex
De obicei, se dezvoltă după expunerea repetată la produse din latex, inclusiv baloane sau mănuși medicale. Simptomele pot include urticarie, mâncărimi, nas înfundat sau secreții nazale abundente, dar se poate dezvolta și astm, cu episoade severe și senzație de apăsare în piept. Reacția apare la câteva minute după expunere la produsele din latex.
Alergie la alimente
Mai mult de 6% din populația globului suferă de alergie la un anumit aliment. Sunt mai frecvente la copii, dar pot apărea la orice vârstă, la un aliment pe care l-ai consumat ani la rând fără probleme. Nu trebuie să ignorăm nici cel mai mic semnal și e bine să ne ferim de factorul alergen. Multe dintre alergiile alimentare se pot moșteni. Orice aliment poate provoca reacții alergice, însă opt tipuri de produse alimentare sunt responsabile de 90% din alergiile alimentare: ouă, lapte, arahide, nuci, pește, crustacee, grâu, soia. Simptomele pot include reacții la nivelul pielii, tractului gastrointestinal, sistemelor cardiovascular și respirator. Dacă ești alergică la un produs alimentar, poți avea reacție și la alte produse din familia respectivă.
Academia Americană de Pediatrie avertizează că hrănirea cu alimente solide a bebelușilor înainte de 17 săptămâni poate crește riscul alergiilor alimentare și recomandă doar alăptarea până la această vârstă.
Alergie la medicamente
Antibioticele sunt cele mai frecvente medicamente care dau reacții alergice. De la o simplă erupție se ajunge la șoc anafilactic! Imediat tratamentul trebuie întrerupt și se administrează antihistaminic. Testul de sânge detectează anticorpii eliberaţi de sistemul imunitar al organismului, anticorpi specifici unui anumit medicament. Testele alergologice cutanate nu sunt eficiente pentru toate medicamentele.
„După 40 de ani, m-am pomenit cu alergie la un antibiotic banal. Erupție cutanată cu prurit și edem sever. Inițial, n-am știut de la ce este și am continuat tratamentul, iar piciorul mi s-a umflat aproape în întregime. Am făcut teste și am descoperit cauza.“
Elena
Alergie la nichel
Gablonzurile, ceasurile, nasturii metalici, dar și alimentele la conservă pot duce la o reacție alergică, respectiv o erupție cutanată, care poate fi însoțită de alte simptome: balonare, greață și dureri de cap. Nichelul este elementul incriminat. Nu există un tratament, prin urmare prevenția rămâne soluția cea mai bună.
Dacă te confrunți cu o astfel de problemă, citește cu atenție etichetele produselor cosmetice, pentru că nichelul se poate găsi printre ingrediente. Unele cerneluri pentru tatuaj pot conține nichel!
„În adolescență purtam gablonzuri și au apărut problemele, pielea se înroșea chiar unde intrau în contact cu ea și mă mânca foarte tare. Am renunțat la ele și mă tratam cu apă termală și antihistaminice. Acum, port bijuteriile peste haine sau le acopăr cu un strat de lac de unghii.“
Adela
Alergia la polen
Din primăvară până în toamnă, alergia la polen afectează peste 20% din populația globului (polenul de ambrozie poate duce la simptome severe). Mâncărimile de nas și ochi, lăcrimarea, strănutul și rinoreea fac viața multora un calvar. Uneori, neplăcerile nu se opresc aici, apar dureri de stomac, diaree și senzație de vomă, simptome care trebuie să te trimită urgent la medic, deoarece șocul anafilactic poate apărea oricând. Dacă te știi alergic la polen, e bine să ai mereu cu tine un antihistaminic! În peste 50% din cazuri, reacţiile alergice la polen se agravează, instalându-se astmul bronşic.
Dr. Corina Porr, doctor în medicină, medic primar alergologie și imunologie clinică
Spitalul European Polisano, Sibiu
Ce teste trebuie să facem?
Teste cutanate. Pe antebraț, se pun alergenii sub formă de picături și se înțeapă superficial pielea, iar la 15-30 minute, se vede reacția. Aceste teste sunt sigure pentru adulți și copii, însă există cazuri când nu sunt recomandate:
| dacă reacția alergică e severă și există pericolul de șoc anafilactic;
| dacă pacientul a luat medicamente care interferează cu rezultatul testării (antihistaminice, unele antidepresive);
| când există eczeme severe sau psoriazis.
În aceste situații, testele de sânge pot fi utile, dar sunt mai puțin sensibile decât cele cutanate.
Se mai folosesc testările patch, în cazul pacienților ce au reacții pe piele (dermatită de contact), care detectează reacțiile alergice întârziate, cele care se produc după câteva zile. Se pun pe antebraț substanțele suspectate și se citește reacția la 24-72 de ore de la aplicare.
Testările intradermice sunt recomandate în cazul alergiei la medicamente, alimente sau la venin (se administrează o cantitate extrem de mică din substanța bănuită și apoi se crește progresiv, dar în condiții de maximă siguranță și cu spitalizarea pacientului, întrucât poate apărea șocul anafilactic).
Care sunt tratamentele?
| Evitarea alergenilor, care are rolul de a preveni reacțiile alergice și a reduce simptomele.
| Medicamentele care pot reduce și anula simptomele alergice: antihistaminice, decongestive, corticosteroizi, modificatori de leucotriene (moleculele iritante).
| Imunoterapia specifică se utilizează când simptomele alergice nu dispar complet cu tratament. Aceasta constă în administrarea unor doze mici și în concentrații reduse de extracte alergenice purificate, care sunt crescute progresiv, pe o perioadă de 3-5 ani.
| În cazul alergiei severe, ca șocul anafilactic, se indică purtarea permanentă a unor „stilouri“ cu adrenalină (EpiPen).
| La pacienții astmatici, folosim diferite spray-uri pentru ameliorarea simptomelor, iar recent, preparate cu anticorpi monoclonali anti-IgE (Omalizumab).
Este adevărat că alergia la pisici poate fi „vindecată“ prin a-ți lua pisică în casă?
Alergia la pisică poate fi „vindecată“ prin expunere forțată la factorul alergen prin imunoterapie specifică, nu prin a o lua în casă. Prin imunoterapie specifică putem antrena sistemul imunitar să nu mai fie sensibil la pisică. Dacă păstrezi pisica, trebuie să rogi pe cineva din familie să o spele săptămânal, să curețe zona pisicii, să folosești aspiratoare cu filtre HEPA, să îndepărtezi covoarele; dacă pisica poate locui afară, poți reduce astfel cantitatea de alergeni.
Citește și:
Alergiile primaverii
Organismul in cifre
Cum poti trai cu psoriazis
Articol preluat din ediția de aprilie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Luminița Tăbăran
Foto: Guliver/Thinkstock