
Pe măsură ce ziua scade, crește apetitul nostru pentru zahăr și carbohidrați. Nu e de mirare, atunci, că ne este atât de dificil să pierdem în greutate.
Da, vremea mohorâtă ne afectează nu numai mintea, ci și apetitul. Motivul pentru care avem tendința să mâncăm mai mult este hormonul melatonină, care este eliberat în cantități mai mari în anotimpul rece, pe fondul zilelor mai scurte și al faptului că beneficiem de mai puține ore de lumină naturală. Și, în timp ce melatonina crește, producția de serotonină, hormonul fericirii, scade.
De aceea, apar tulburările de dispoziție, asociate cu oboseală, anxietate. Și aici intervin poftele! În scopul ridicării nivelului de serotonină, organismul trimite semnale corespunzătoare: vrea alimente dulci și sărate.
Zahărul ca panaceu
Lipsa luminii naturale ne predispune la depresie. Iar zahărul provoacă eliberarea unor cantități mai mari de aminoacid triptofan, care ajunge în creier, unde este prelucrat în serotonină (și acest mesager este considerat un hormon pentru buna dispoziție). Așadar, cu cât dieta este mai bogată în zahăr, cu atât mai multă materie primă este disponibilă, pentru creier, pentru bună dispoziție.
O moștenire evolutivă
În timpul iernii, nu numai că purtăm mai multe haine, ci, de asemenea, mai multe kilograme pe șolduri. Mâncăm mai mult ca să nu ne fie frig. Cel puțin așa făceau strămoșii noștri. Atenție însă, astăzi nu mai avem nevoie de țesut adipos pentru a ne proteja de temperaturile scăzute. De fapt, cei care transportă exces de greutate sunt mai susceptibili de a îngheța în timpul iernii decât cei cu o greutate normală.
Mai multe oportunități de a ne ospăta
Sezonul rece este presărat cu multe sărbători, iar acestea sunt asociate cu mâncarea tradițională, bogată în calorii. În aceste luni, există pur și simplu mai multe oportunități de ospăț. În plus, stăm mai mult în bucătărie, astfel că, în mod inevitabil, intrăm în contact mai des cu alimentele sau chiar cu resturile de la masă. Iar oportunitățile de a mânca fac poftă de mâncare.
Organismul luptă să-și mențină temperatura
Pentru a menține temperatura normală, de aproximativ 37°C, corpul are nevoie de energie. În timpul iernii, organismul își trage energia din hrana furnizată, astfel că ne este poftă în special de alimente bogate în grăsimi. Și, în apartamente supraîncălzite, pe canapea, înfășurată în pulovere groase de lână și cu o gustare, te simți deosebit de confortabil. Astfel, organismul trebuie să depună mult mai puțin efort pentru a aduce temperatura la un nivel normal.
Atenție: Dacă îți place mâncarea tradițională, încercă să arzi caloriile făcând mai multă mișcare. O plimbare după masă accelerează metabolismul.
Citeste si: Meniu românesc. Ciorbă din Bucovina, friputră vânătorească și cozonac săsesc
Text: Grigoriana Brujan/sursa foto: unsplash
Este bine de stiut, multumesc pentru informatie!
Si cand faci sport exista tendinta de a manca mai mult.