
Vin fiert în târgurile de Crăciun, apoi toastăm de revelion cu șampanie și continuăm, închinând (nu doar) un pahar, în cinstea celor care poartă numele sfântului Vasile. De sărbători, cei mai mulți dintre români recunosc că beau prea mult.
Sărbătorile de iarnă sunt petrecute în mod frecvent cu alcool. E adevărat, sfârșitul lui decembrie (și chiar începutul lui ianuarie, cu Sfântul Vasile și apoi Sfântul Ioan) este o perioadă pentru a sărbători relaxaţi după un an greu. Este însă important să înțelegi că efectele alcoolului asupra organismului pot reprezenta riscuri serioase, mai ales pentru inima ta.
Cât de mult este prea mult
Termenul de „sănătos“ nu există atunci când e vorba despre alcool. Cu toate acestea, cei mai mulți medici sunt de acord că un pahar de vin roșu este benefic pentru sistemul cardiovascular. În general, atunci când bei, e bine să respecți unele norme, și anume:
– pentru femei, nu mai mult de 12 g de alcool pur pe zi;
– pentru bărbați, nu mai mult de 24 g de alcool pur pe zi;
– abstinență cel puţin 2-3 zile pe săptămână.
Pentru exemplificare, o sticlă de 300 ml de bere conține 13 g de alcool pur, iar un pahar de 150 ml de vin conţine 16 g de alcool.
Bine de știut. Ai grijă la băuturile tari. 500 ml de bere, 200 ml de vin, 100 ml de ţuică, 60 ml de whisky, votcă sau coniac conțin FIECARE 25 g de alcool.
Rău și foarte rău
– Obezitate. Alcoolul abundă în calorii și, într-adevăr, oamenii subestimează adesea conținutul caloric din alcool şi posibilitatea acestuia de a provoacă obezitate.
Alcoolul conține 7 kcal (calorii) pe gram, comparat cu grăsimea pură, care conţine 9 kcal pe gram, dar și carbohidrați – 3,75 kcal/g. Consumul acestor calorii, în plus față de alimentele specifice de sărbători bogate în grăsimi, duce la creşterea în greutate.
– Hipertensiune arterială. În cazul în care o persoană este deja supraponderală, mușchii inimii sunt afectați de povară, inima cunoaște un stres crescut, ducând la hipertensiune arterială.
– Colesterolul şi trigliceridele sunt un alt motiv de îngrijorare pentru cei care beau mai mult decât cantitățile recomandate. Trigliceridele sunt substanțe grase stocate în organism sub forma țesuturilor adipoase, iar nivelurile ridicate sunt asociate cu boala coronariană. Colesterolul se ataşează de pereții arterelor, producând ateroscleroză.
Bine de știut. Cei care beau numai ocazional, adică în weekend sau de sărbători, dar în cantități mari sunt mai predispuși la riscuri decât cei care beau zilnic, dar puțin. S-a constatat că aceia care nu sunt obișnuiți cu alcoolul suferă mai des de aritmie (bătăi neregulate ale inimii).
Există alegeri bune?
În ultimii ani, odată cu creşterea gradului de conştientizare asupra importanței sănătății, tot mai mulți români își pun întrebarea ce fel de alcool este mai sănătos. Etanolul (alcoolul pur) este acelaşi în fiecare băutură şi are întotdeauna acelaşi efect, dar diferite băuturi pot conține ingrediente suplimentare, care potențează efectul dăunător. De pildă, unele băuturi alcoolice conțin mai mult zahăr decât altele, iar acest aspect duce la creşterea în greutate şi suprasolicită inima. Băuturile alcoolice dulci, de tipul lichiorurilor, vermutului sau cremei de whisky, au și mai multe calorii. Iar băuturile alcoolice amestecate cu băuturi energizante, care conțin cofeină, pot duce la tensiune arterială şi cresc riscul de boli cardiovasculare.
Alege vinul roșu sec sau demisec și nu depăși cantitatea recomandată. În plus, asigură-te că vinul e de bună calitate, pentru a beneficia de efectele antioxidante ale resveratrolului, pigmentul natural din coaja strugurilor.
O acadea are aceeaşi cantitate de calorii ca o jumătate de bere, adică două cuburi de zahăr.
Bea responsabil!
Deși riscurile pentru sănătate asociate consumului excesiv de alcool sunt semnificative, asta nu înseamnă că nu te poţi bucura de o băutură alcoolizată de sărbători. Amintește-ți doar să nu exagerezi. Iată câteva sfaturi:
– Bea alcool în cantități moderate și nu pe stomacul gol.
– Evită băuturile alcoolice în combinaţie cu băuturile energizante.
– Încearcă să bei un pahar cu apă după fiecare pahar de tărie, acest lucru ajută la hidratare.
– În plus, este important să înțelegi că alcoolul, deși este o parte importantă a celebrării Crăciunului, nu este pilonul pentru o viaţă socială sănătoasă. Nu înseamnă că ești simpatică dacă te îmbeți la o petrecere.
– O idee bună este să propui o mică ieșire, cum ar fi o plimbare în parc sau chiar un tur pe patinoar, pentru că mișcarea ajută la eliminarea alcoolului.
Citeste si: Slabim fara dieta. Ce poti face ca sa arzi calorii in mod natural
Articol apărut in revista Femeia de azi, decembrie 2018, text: Grigoriana Brujan/ sursa foto: unsplash