Esti aici
Femeia.ro > Gastronomie > Dulce, dulce, dar fără pic de zahăr, doar stevia!

Dulce, dulce, dar fără pic de zahăr, doar stevia!

Elena Pavel face viața mai fericită tuturor celor care iubesc dulcele. Indiferent de parcursul meu profesional, punctul comun al activităților mele a fost dorința de a ajuta cât mai mulți oameni și, dacă nu pot să-i fac mai fericiți, măcar să le fac să le fie mai ușorspune Elena, fondatoarea Sweeteriei, mica și ambițioasa întreprindere românească ce își propune să creeze dulciuri cu îndulcitori naturali.

De unde vii și cum ai ajuns să lucrezi în domeniul îndulcitorilor naturali?

Advertisements

Sunt din Iași, am studiat filosofia la Iași și Management și Marketing în București. Antreprenor am devenit din momentul în care l-am cunoscut pe tatăl copiilor mei. Am ajuns director de proiect pe un brand cunoscut de îndulcitori naturali, într-o perioadă în care în Romania nu se știa nimic despre Stevia Rebaudiana. Acest proiect a pornit de la un pariu: conducerea a pariat că nu se vor cumpăra îndulcitorii din Stevia în România. Asta pentru că, pe atunci, adică în urmă cu 8-9 ani, îndulcitorul din stevia avea un gust amărui și metalic-  schimba gustul ceaiului și cafelei.  Am pornit să arăt că eu pot să dezvolt de la zero un brand cu un produs necunoscut pe o piață unde românii credeau despre Stevia Rebaudiana că este ștevia cu care bunica făcea ciorbă și într-o Românie care se află pe primul loc în Europa la incidența cazurilor de diabet, atât la adulți, cât și la copii. Am făcut muncă de pionierat cu îndulcitorii naturali în România. Primele dulciuri cu îndulcitor din Stevia au fost făcute de mine, la mine acasă. Pentru că doamnele farmaciste și tehnologii din fabrică spuneau că nu ies rețetele de prăjituri (exemplul fiind tradiționalul chec) – le-am demonstrat contrariul. La congresele medicilor de familie din acea perioada au fost duse tăvi cu prăjituri cu îndulcitori naturali, făcute de mine.

Cum ai reușit?

Sunt foarte încăpățânată! Și așa îmi învăț și copiii: nu există nu se poate, există doar nu vreau. Am avut norocul să fac un liceu de chimie-biologie, așa că am înțeles și am folosit ce mi-au spus chimiștii și farmaciștii cu care am colaborat: îndulcitorul din Stevia are cu 4 atomi de carbon mai puțin decât zahărul – deci degajă de 4 ori mai puțin dioxid de carbon în procesul de coacere, ca urmare, o prăjitură va crește de 4 ori mai puțin. Apoi am ajuns la partea de cofetărie și ciocolaterie, unde a trebuit să studiez, să fac cursuri și să obțin alte calificări. Lucrând astfel, am învățat să fiu maleabilă,să mă adaptez și să am multă răbdare pentru că sunt lucruri care nu se pot face peste noapte. Trebuie să repeți mereu și să adaptezi rețete, iar apoi să ai răbdare să urmărești ce se întâmplă cu produsul care rămâne pe raft. Cofetăria și ciocolateria sunt chimie.

Există cu adevărat îndulcitori fără calorii?

Extrasul din frunze de Stevia Rebaudiana și eritritolul, care este și el un înducitor natural obținut din porumb, sunt acceptati ca fiind îndulcitori naturali fără calorii. Produsul pe care l-am creat la firma mea, Sweeteria, numit Dulcișor by Sweeteria, este o combinație între aceștia doi: are putere de îndulcire similară cu zahărul și gust plăcut, având, în același timp, atuuri precum zero calorii și zero indice glicemic.

În Japonia sau Canada îndulcitorii pe bază de Stevia au fost folosiți încă din anii 70, dar în Europa au devenit cunoscuți abia acum 15 ani. Legislația Uniunii Europene spune că îndulcitorii din Stevia și eritritol pot fi folosiți în toate produsele de cofetărie – creme, mousse-uri,glazuri, tarte, gemuri , jeleuri,  napolitane – poate fi congelat în înghețate sau sorbeturi școpt până la 180 º fără a-și schimba proprietățile. Este sigur pentru toate categoriile de persoanele, inclusiv gravide, alergici sau  diabetici, la recomandarea medicului. Eu și familia mea folosim zilnic îndulcitorul din Stevia. Fiul meu cel mare, care este în clasa a XI-a și studiază programare, are în decembrie examenul de cofetar și, după Sărbătorile de Paști va avea și examenul pentru a deveni bucătar. Lui îi place să folosească la cookies Dulcișor din flori de cocos, pentru gustul delicat de caramel.

Ce planuri dulcimai ai și cine te ajută?

Avem o colaborare deosebită cu designerul Sweeteria, Bianca Dragu, căreia îi datorăm și premiul internațional de excelență în design Wolda 2018 la Tokyo.

Radu Costinean este prietenul cu care lucrez de aproape 10 ani, el se ocupă de partea tehnică, inclusiv de site.

Mario Zurini este inginerul în chimie alimentară cu care mă sfătuiesc și care are răbdarea de a o lua mereu de la capăt cu fiecare rețetă care, la prima încercare pare imposibil de realizat.

În ceea ce-i privește pe „oamenii mei”, pentru mine cel mai plăcut este ca atunci când trimit un SMS cu o problemă să mi se răspundă că „am luat cunoștință și te ajut în cel mai scurt timp posibil“ și apoi să rezolve în 24 de ore.

Dat fiind că Sweeteria a pornit cu resurse proprii, aș vrea să mulțumesc și bloggerilor culinari care au răspuns solicitărilor mele, au folosit produsele și au ajutat la cunoașterea și promovarea produselor. Trebuie să îi mulțumesc Mirelei Retegan, care m-a îndemnat să pornesc în Sweeteria și m-a susținut moral într-o perioadă foarte grea pentru mine. Nu vorbim foarte des, este un om foarte ocupat, însă să primesc la miezul nopții de revelion un mesaj vocal de la Mirela Retegan care îmi spune cât de mult contez – iată un gest care mă susține un an întreg!

O altă întâlnire fericită a reprezentat-o cea cu Iulia Drăguț și cu Radu Zărnescu. Am devenit membru în Asociația Culturală Euro Est Alternativ, iar împreună cu cei doi și alți membri ai Asociației am creat proiectul ”Broșura Chefilor”, un proiect prin care am arătat profesioniștilor cum pot folosi îndulcitorii naturali în preparatele lor de bucătărie și în deserturile de bucătărie. De asemenea, am participat la elaborarea ”Manualului de Educație Gastronomică”, inițiat de Iulia Drăguț. Cred foarte mult în demersul educativ, care este esențial în devenirea profesională, dar și ca oameni. Împreună cu oameni frumoși, iubitori de bine, am reușit să ”cresc” și să fac multe lucruri în afara obișnuitelor modalități de promovare ale produselor.

Împreună cu bloggerii promeniți anterior am creat  ”Broșura bloggerilor”, aceștia pregătind o suită de preparate folosind ingredientele cu îndulcitori naturali pe care le-am propus din gama Sweeteria.

De unde ai pasiunea pentru bunătăți?

Am petrecut toate vacanțele vietii mele la mătușa și unchiul. Mătușa făcea prăjituri fantastice și acum folosesc ca bază rețetele ei. Unchiul era brutar, mergea pe jos 9 km dus și 9 km întors, ca să coacă pâine pentru 7 sate. Venea acasă, deschidea geanta și casa se umplea de aroma pâinii rotunde, negre, calde. Aveau un cuptor afară, din cărămidă. Vinerea eu începeam să umblu prin vecini și aduceam ingrediente. Sâmbăta unchiul se trezea de dimineață și frământa aluatul, apoi era treaba mea și a mătușii să facem plăcintă cu mere, cu brânză, cozonaci. Se făcea un fel de clacă și duminica, după slujbă, mergeam pe la toate văduvele din sat și le împărțeam.

Dulciuri mi-a plăcut să fac dintotdeauna. În liceu chiuleam ca să țin locul unor prietene de la Liceul Economic care trebuiau să facă practică în restaurantele și cofetăriile de lux din Iași – mergeam în locul lor, mă deghizam sub bonetă, făceam practică incognito. Locuiam toate pe aceeași scară de bloc și de sărbători făceam concursuri de prăjituri – adolescentele anilor 90!

Povestește-mi o amintire din copilărie care te impresionează și acum

Crăciunul și Anul Nou cu unchiul și mătușa. Unchiul pregătea un coș mare de nuiele plin de colăcei pentru colindători – veneau mulți colindători în sat, unii purtau măști hidoase și se chemau urâți -dacă nu le dădeai, te trezeai cu farse neplăcute. La noi veneau toți, pentru că unchiul era singurul din  sat care făcea pupeze de aluat: erau păsări din aluat cu ochi de piper și aripi tăiate meșteșugit cu cuțitul. Mi-era milă să le mănânc, le puneam pe sobă până se uscau și le cădeau ochii de piper.

Eu și mătușa trebuia să facem turta cu julfă, pelincile Domnului. Unchiul se trezea de dimineață și zdrobea semințele de cănepă în piuă și apoi noi trebuia să le fierbem și să scoatem julfa, crema de cânepă din laptele respectiv, apoi să facem turtele pe plită…

Folosesc gătitul ca antidepresiv – de câte ori prepar acasă lucruri asemănătoare cu acestea mă întorc cu sufletul aici, în copilărie. Gătitul mă duce înapoi acasă, la unchiul și mătușa care nu mai sunt acum.

Mai ai timp pentru familie?

Am timp în special pentru familie. Și eu și băieții mei ne facem programul împreună, ca să petrecem cât mai mult timp, să ne bucurăm unii de ceilalți. Facem foarte multe lucruri împreună – copiii mei sunt niște adolescenți atipici, le place foarte tare să facă lucruri împreună cu mama lor! Suntem o echipă, cu toate că avem activități diferite: munca și hobby-ul meu o reprezintă Sweeteria, băiatul cel mic face sport de performanță, cel mare este programator în devenire, are ca hobby bucătăria și învață limba japoneză. Deși suntem diferiți, găsim plăcerea în lucruri care ne bucură pe toți trei: o discuție, o excursie la munteNe plac foarte mult călătoriile, programăm vacanțele ca să vedem mereu locuri noi și să învățăm câte ceva de pe acolo. Primesc de la băieți câte un mesaj: Mama, am dat cu aspiratorul în toată casa“ Și asta fără să le cer. Este o fantastică declarație de dragoste!

Care sunt cele mai mari realizări ale tale?

Dacă mă întrebai asta în urmă cu câtva timp ți-aș fi înșirat o sacoșă de diplome (printre care un master în psihoterapii scurte), dar acum prioritățile mele sunt cu totul altele. Am avut la un moment dat o cumpănă – cu mai mulți ani în urmă, respectiv un episod de moarte clinică. Am ales să mă întorc și de acolo am venit cu o lecție despre liberul arbitru în care nici măcar Dumnezeu nu interferează: am avut de ales dacă să trăiesc sau nu. Și eu am ales. Viața noastră se măsoară în cât bine am făcut, în cât ajutor am oferit, cum am ușurat viața celor cu care am venit în contact. Copiilor mei nu le-am impus niciodată nimic și i-am lăsat să aleagă în cunoștință de cauză. Succesul ar însemna ca băieții mei să devină niște bărbați responsabili, iar alegerile pe care le fac să-i facă fericiți atât pe ei, cât și pe cei din jurul lor.

Mi s-a spus ca sunt workoholică. După ce ”m-am întors” am luat obiceiul să mă trezesc la maxim ora 5 – mi-ar părea tare rău să pierd un răsărit de soare! Numai în corp fizic pot privi răsăritul, doar având corp fizic pot să spun ”te iubesc” sau să strig de furie sau să aprind o lumânare pentru cei care nu mai sunt. Dincolo nu este decât liniște, acceptare și așteptare.

Cu tine viața a fost dulce? Acum o simți dulce?

Nu a fost dulce. La mine totul a venit cu foarte multă muncă. Toți avem frici, dar eu nu am avut timp să mă gândesc prea mult la frici – a trebuit să mă ridic și să plec la muncă.

Dulcele din viața mea, ancora la care revin când sunt tristă, este relația dintre unchiul și mătușa mea. Mătușa avea un simț special al umorului, veneau la ea vecinele să o audă cum spune ”pălăjănii” – snoave, glume. Relația dintre ei era fantastică, deși au trecut prin greutăți inimaginabile, și-au păstrat grija și iubirea unul față de altul. Unchiul avea peste 70 de ani când îl vedeam punându-i mătușii șosetele în picioare în fiecare dimineață, ca să nu-i fie rece când coboară din pat.

Azi am sprijinul băieților mei, care-mi fac mereu bucurii. Viața nu este mereu despre alb și negru. Ideal e să ne facem noi loc și de alte ”culori”. Planurile și voința sunt cele care ne țin în viață.

Text: Roxana Melnicu

Foto: Cristina Nussem

Make-up: Cristina Sandu, La Maison

Comments

comments

Lasă un răspuns