Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Nutriție și diete > Cele mai bune legume pe care să le consumi iarna

Cele mai bune legume pe care să le consumi iarna

legume iarna

Iarna dieta trebuie să ţină pasul cu vremea, motiv pentru care există anumite alimente care trebuie să fie baza unui regim sănătos în această perioadă. Un argument în plus pentru a te baza pe aceste alimente este faptul că, în cea mai mare parte a lunii decembrie, suntem într-o perioadă de post, ceea ce însemnă că legumele sunt vedete.

Am facut o listă cu cele mai bune alimente ale iernii și ne-am oprit la cele mai bune alegeri din secţiunea legume.

Cartofi

cartofi

Aceste preţioase legume sunt pe nedrept condamnate pentru că au un punctaj mare la indicele glicemic. Un studiu al nutriţioniştilor de la Universitatea din California arată că un cartof pe zi nu sabotează în nici un fel dieta şi nici nu îngrașă, atât timp cât este gătit în mod sănătos, fiert sau la cuptor. Mai mult, un cartof mediu are doar 110 de calorii. Carbohidraţii şi amidonul din cartof sunt cu atât mai preţioşi cu cât, în post, consumul de carne şi lactate este interzis.

Cartofii dulci

cartofi dulci legume iarna

Trebuie trecuţi pe lista cu cele mai bune legume ale iernii chiar dacă sunt legume exotice. Din fericire, îi găsim în magazine, iar din când în când pot să-şi facă loc în meniul acestei perioade. Cea mai bune formulă pentru a prepara cartofii dulci este coacerea lor la cuptor. Gustul şi aroma sunt desăvârşite.

Conopidă

conopida

Are doar 29 de calorii în 100 de grame de legumă. Bogată în fitonutrienți, conopida este ideală mâncată simplă, fiartă în aburi, coaptă sau sub formă de supă şi piure. Merge foarte bine cu nucă, seminţe de floarea soarelui şi dovleac, combinaţiile fiind delicioase.

Citește și: Nu-ți plac legumele. Cum procedezi?

Kale

kale legume iarna

Deşi pare o legumă exotică, în fapt este o rudă a verzei, apropiată de varza sălbatică, de culoare verde intens. Kale (Brassica oleracea) este foarte bogată în calciu, luteină, vitaminele A, C, K, E şi fier. Toate acestea o fac ideală în perioada rece a anului. Kale conţine şi mangan, beta-caroten şi o cantitate importantă de vitamina C. Varza sălbatică consolidează sistemul imunitar, iar fitochimicalele naturale pe care le conţine protejează împotriva cancerului. Bogată în antioxidanţi, varza kale este mai plăcută la gust decât varza clasică şi se pretează foarte bine în supe şi mâncăruri, dar este delicioasă în salate, unde se poate mânca crudă. Practic, poţi folosi perfect kale în toate reţetele, în locul spanacului, diferenţa fiind că poţi găsi kale proaspătă în marile magazine, în timp ce spanacul este disponibil doar conservat.

Dovleacul

dovleac

Deși nu este o legumă, dovleacul rămâne un fruct de toată lăuda. Accesibil toată iarnă şi foarte versatil, dovleacul este perfect ca ingredient de bază pentru supe, soteuri sau diverse salate. Nu în ultimul rând, este binevenit în preparate dulci, pentru aportul său de calorii foarte mic. Din păcate este prea puţin folosit, dar dacă îl vei introduce în meniu vei salva foarte multe calorii; 100 de grame de dovleac au doar 40 de calorii şi o multitudine de beneficii pentru  sănătate.

Varza de Bruxelles

varza de bruxelle

Ideală că legumă de iarnă, varza de Bruxelles este o sursă minunată de fibre şi vitamine, totul pentru foarte puţine calorii – doar 50 în 100 de grame. Varza de Bruxelles face parte din categoria legumelor dulci, care satisfac nevoia de dulce. În plus, vine la pachet cu beneficiile pe care le aduc vitaminele A, C şi K, pe care varza de  Bruxelles le conţine din plin.

Pe lista cu cele mai bune legume ale iernii mai trebuie aşezaţi morcovii, ceapa, țelina și fasolea. Urmeaza lintea. dar şi fasolea verde congetală, pe care din fericire o găseşti la discreţie.

Citește și: Cele mai bune 10 legume pentru copii

 

Sursă foto: iStock

Comments

comments

Lasă un răspuns