Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Medical > Alimente pentru inimă, bune şi rele. Care este diferența

Alimente pentru inimă, bune şi rele. Care este diferența

Alimente pentru inimă, bune şi rele – Potrivit unor studii, unele alimente, prin conţinutul lor, joacă un rol important în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare, iar altele, dimpotrivă, agravează aceste boli.

Pentru optima funcţionare a inimii, nu este suficient să stai departe de viciile atât de dăunătoare sănătăţii (fumat, exces de alcool) şi să faci exerciţii fizice în fiecare zi. Foarte important este şi cu ce te hrăneşti. Consumul frecvent și în exces de carne grasă, de produse lactate cu conţinut ridicat de grăsimi şi de alimente pentru a căror preparare se folosesc aşa-numitele grăsimi trans (margarină), precum chipsuri, cartofi prăjiți, produse de patiserie duce la dezvoltarea afecţiunilor cardiovasculare. Dar există produse alimentare pe care nutriţioniştii le includ în categoria „hrană pentru inimă“. Sunt ieftine și ușor de procurat. Şi, de asemenea, gustoase!

♥ Un regim alimentar echilibrat, bogat în vitamine (mai ales A, C, E şi complexul B), minerale şi fibre, reduce considerabil riscul aparinței acestor afecțiuni.

Alimente pentru inimă, adică hrană pentru inimă

Ulei de măsline. Regele salatelor, cum i se mai spune, uleiul de măsline de bună calitate, ca şi alte uleiuri vegetale presate la rece, prin bogăţia de acizi graşi esenţiali, cei ce ajută organismul în lupta cu excesul de colesterol, se constituie într-un aport preţios în susţinerea activităţii inimii şi a vaselor sanguine. În plus, mai conţine şi antioxidanţi naturali – vitaminele liposolubile A şi E, un excelent scut de protecţie a muşchiului inimii în faţa radicalilor liberi.

Peşte. Dacă carnea grasă este contraindicată inimii, peştele gras dimpotrivă. Somonul şi păstrăvul, de exemplu, constituie una din cele mai bune surse de acizi graşi esenţiali. După părerea nutriţioniştilor, mâncând peşte de 2-3 ori pe săptămână reducem cu o treime riscul unui atac de cord. Chiar şi sardinele sau heringii din conserve ne aduc mai mult beneficii decât o bucată de carne grasă de porc. Nu însă şi peştele marinat, sarea în exces conducând la reţinerea apei în ţesuturi, de unde suprasolicitarea rinichilor, precum şi creşterea tensiunii arteriale.

Nuci. Şi nucile sunt bogate în acizi graşi esenţiali, atât de necesari unei bune funcţionări a inimii. În plus, mai sunt bogate şi în proteine, şi în fibre. Şi mai sunt şi săţioase. La fel şi seminţele de floarea-soarelui. Prezintă însă şi un mare dezavantaj, fiind foarte bogate în calorii, pot avea efect nedorit – îngrăşarea. Aşadar, e important să ştii când să te opreşti!

Vişine, caise, mere, afine. Nu de mult, cercetătorii americani au observat că un consum zilnic de vişine nu doar că reduce nivelul colesterolului din sânge, ci ajută şi la prevenirea unor afecţiuni precum diabetul şi artrita. Şi nu neapărat vişine proaspete, ci şi cele din dulceaţă, compot, gem. Cu cât vișinele sunt mai închise la culoare, cu atât mai bine, pigmentul având efect terapeutic.

Atât vișinele, cât şi cireşele sunt bogate în glucoză, care hrăneşte muşchiul inimii, precum şi pectine, care favorizează eliminarea din organism a excesului de colesterol.

Şi caisele uscate, bogate în potasiu şi antioxidanţi naturali, protejează inima şi vasele de sânge de acţiunea radicalilor liberi. La rândul lor, merele, bogate în glucoză, vitamina C şi complexul B şi în minerale, hrănesc muşchiul inimii. Bune pentru inimă sunt şi afinele.

♥ Bogaţi în fibre, fulgii de ovăz facilitează eliminarea colesterolului rău, iar prin conţinutul de flavonoide şi potasiu, hrănesc muşchiul inimii.

Mai mult rău decât bine

Pâinea albă. Persoanelor care consumă frecvent alimente bogate în carbohidraţi, precum pâinea albă şi orezul, probabilitatea de a dezvolta afecţiuni cardiace este de două ori mai mare decât cele care fac asta din când în când. Potrivit studiului unor cercetătorilor italieni, în urma căruia s-a ajuns la această concluzie, dăunători se dovedesc a fi nu toți carbohidraţii, ci cei care sunt absorbiţi cu rapiditate în sânge. Aşadar, înlocuieşte aceste alimente cu pâine integrală şi orez brun.

Băuturile carbogazoase. Dăunătoare inimii sunt atât cele care conţin zahăr, obezitatea ducând ulterior la boli de inimă, cât şi cele considerate dietetice. Cei care se răsfaţă zilnic cu cola dietetică, arată un studiu recent, sunt de 61% ori mai expuşi dezvoltării afecţiunilor cardiovasculare decât persoanele care îşi potolesc altfel setea, spre exemplu cu ceai verde neîndulcit sau cu ceai negru cu gheaţă.

♥ Laptele, brânza, smântâna şi alte lactate au un conţinut ridicat de grăsimi. Dacă te confrunţi deja cu probleme cardiace, consumă preponderent produse din lapte degresate.

Produsele de patiserie. Printre ingredientele produselor de patiserie, la fel ca la alimentele de tip fast-food, floricele de porumb destinate preparării în cuptorul cu microunde şi la chipsuri, se numără şi grăsimile trans, care duc, în urma creşterii colesterolului din sânge, la înfundarea arterelor. Un motiv serios pentru a le înlocui cu fructe, care nu-ţi vor aduce decât beneficii.

♥ Prin adoptarea unei diete în care sunt incluse doar alimente pe placul inimii, riscul confruntării cu afecţiunile cardiovasculare poate fi mult redus, iar dacă boala s-a instalat deja, efectele ei vor fi considerabil atenuate.

Citeste si:

Articol preluat din revista Femeia de Azi – 2018
Text: Olga Sveduneac
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

One thought on “Alimente pentru inimă, bune şi rele. Care este diferența

Lasă un răspuns