
Chiar dacă te deranjează aspectul inestetic al proeminenţelor apărute pe piele, înainte de a lua hotărârea îndepărtării vreuneia dintre ele, este obligatoriu să consulţi medicul.
Aluniţele, mici pete netede sau proeminente localizate la nivelul pielii, denumite în termeni medicali nevi pigmentari, sunt aglomerări de melanocite, celule răspunzătoare de pigmentaţia cutanată ce pot apărea oriunde pe suprafaţa corpului. Cu unele ne naştem (sunt denumite
nevi congenitali şi rămânem „marcaţi“ cu ele pentru totdeauna), iar pe altele le dobândim pe parcursul vieţii. Diferă ca formă, mărime, localizare, consistenţă, culoare sau absenţa acesteia, prezenţa sau nu a părului pe ele și pot fi plate ori în relief.
Pete de culoare
E important de reţinut că nu sunt periculoase toate. Alunițele mici prezintă un risc mai scăzut faţă de cele mari (în special de alunițele congenitale) de a se transforma în melanom, considerat a fi cel mai periculos tip de cancer de piele. Există diverse tipuri de aluniţe, cele mai frecvente fiind numite lentigo – au forma unor pete de culoare brună, diametrul de câţiva milimetri, sunt rotunde și uneori greu de deosebit de alte pete pigmentare. Lentigo poate fi senil, reprezentând mici pete pe spatele mâinilor vârstnicilor. Nu sunt periculoase, iar în situaţia în care deranjează din punct de vedere estetic, pot fi eliminate prin crioterapie. Un alt tip de lentigo este melanoza, o pată de culoare maronie, ce atinge uneori câţiva centimetri și apare pe obraji, frunte, pleoape, spatele mâinilor, posteriorul gambelor. Acest tip de aluniţe constituie o leziune precanceroasă, cu prognostic mai degrabă favorabil şi se tratează prin îndepărtare pe cale chirurgicală.
Când ne alarmăm
Atât timp cât aluniţele nu-şi schimbă în nici un fel aspectul şi nu creează disconfort, le poţi ignora prezenţa. N-ar fi rău însă ca, din când în când, să le observi în faţa oglinzii, urmărind ca nu cumva să fi apărut vreo modificare: asimetrie vizibilă, margini slab delimitate, neregulate sau şterse, creştere în diametru, ulceraţii spontane sau sângerări, coloraţie neuniformă. Îngrijorător este şi când dau senzaţie de durere sau mâncărime. În asemenea situaţii, eliminarea unei astfel de aluniţe este obligatorie. Cel mai indicat este s-o facă este medicul, în condiţii spitaliceşti.
Negi sau veruci
În termeni populari este cunoscut ca neg, fiind deseori confundat cu o aluniţă, iar medical se numește Verruca vulgaris și face parte din categoria papiloamelor. Negii sunt de natură virală, produşi de papilomavirus, care poate fi contactat la ştrand, duşuri comune, piscină, saună sau în cabinetele de pedichiură prin folosirea unor instrumente nesterilizate. Papilomul este o tumoare benignă ce se prezintă sub forma unor mici noduri cornoase. Pe măsură ce cresc, se grupează în formaţiuni papilomatoase proeminente. Zonele în care îşi fac mai frecvent apariţia sunt capul, gâtul, regiunea inghinală, subsuorile, pielea din jurul ochilor.
La început, au aceeaşi culoare ca a pielii din jurul lor, iar cu timpul, capătă o tentă maronie.
Negilor le plac nervoşii
Specialiştii au analizat aproximativ 30 de virusuri ce pot lăsa asemenea urme, care afectează pielea sau mucoasa organelor interne, ducând la formarea de condiloame. Întrucât unele duc la apariţia tumorilor maligne la nivelul colului uterin, nu întârzia să consulţi medicul dacă observi apariţia unor mici noduleţe pe piele în locurile intime! Expuse pericolului de a se confrunta cu virusul care duce la formarea papiloamelor sunt mai ales persoanele cărora le place foarte mult să se bronzeze, în special la orele amiezii, precum şi cele care devin victime ale stresului şi surmenajului, factori ce slăbesc sistemul imunitar. Nu întâmplător se spune că negilor le plac nervoşii! Periculosul virus se instalează pentru o perioadă îndelungată în organism, fără a da vreun semnal cât de mic despre prezenţa lui. O va face însă în perioadele nu tocmai grozave prin care trecem. Mulţi se infectează cu acest virus prin fisurile de la nivelul pielii, fie ele tăieturi sau simple zgârieturi.
Bine de ştiut
Te poți infecta cu papilomavirus şi printr-o strângere de mână cu o persoană care se confruntă cu o asemenea neplăcere. Aşadar, ca în multe alte cazuri, respectarea măsurilor de igienă este extrem de importantă.
Nu încerca să scapi de vreun neg cu ajutorul mijloacelor domestice, prin strangularea lui cu un fir de aţă, de exemplu. Nu este nicidecum o soluţie. La ce bun să te expui unor riscuri cât se poate de serioase, ajungând la inflamarea locului cu pricina, iar mica tumoare be-nignă să se transforme într-una malignă? Cu siguranţă, nu vrei să se întâmple asta.
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.nr.30/31.07.2014
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: Fotolia