Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medical > Bauturile racoritoare dulci duc la hipertensiune

Bauturile racoritoare dulci duc la hipertensiune

Persoanele care consuma zilnic o cantitate mai mare de 355 de mililitri de bauturi racoritoare cu zahar se pot confrunta cu o crestere a tensiunii arteriale – este concluzia unui studiu aparut in publicatia Hypertension. Cercetarea a fost realizata de catre cercetatori britanici si americani, folosindu-se un esantion de 2.500 de voluntari.

Cercetatorii sustin ca tensiunea arteriala creste direct proportional cu fiecare doza de bautura racoritoare dulce consumata zilnic. Se pare ca limita maxima zilnica este de 355 de mililitri, atat in cazul sucurilor acidulate cat si al celor fara acid. Mecanismul care provoaca cresterea tensiunii arteriale nu este inca unul clar, dar specialistii cred ca excesul de zahar din sange afecteaza activitatea vaselor sangvine si nivelul de sare din organism. Bauturile racoritoare light nu par a pune astfel de probleme.

In patru ocazii separate, participantii la studiu – cu varste cuprinse intre 40 si 59 de ani – au fost rugati sa scrie ce au mancat in precedentele 24 de ore, sa faca o analiza de urina si sa indice nivelul tensiunii arteriale. Astfel, persoanele care beau zilnic mai mult de o doza de bautura racoritoare indulcita cu zahar consumau cu circa 397 de calorii mai mult decat ceilalti.

Pentru fiecare doza suplimentara de suc, valoarea sistolica a tensiunii sangelui crestea in medie cu 1,6 mm coloana de mercur, iar cea diastolica, cu 0,8 mm col Hg. Totodata legatura dintre bauturile indulcite cu zahar si hipertensiune era mai puternica in cazul persoanelor care consumau si multa sare.

La nivel general, persoanele care consumau multe bauturi indulcite cu zahar pareau a avea o dieta alimentara mai putin sanatoasa si o greutate peste medie, comparativ cu ceilalti. Insa chiar si dupa ce au fost luati in considerare factori precum greutatea si inaltimea, nivelul tensiunii arteriale era tot ridicat.

Hipertensiunea arteriala este un factor de risc cardiac. Astfel, persoanele care au o tensiune arteriala de 135 mm col Hg cu 805 mm col Hg prezinta de doua ori mai multe riscuri de a suferi un infarct sau accident cerebral, fata de o persoana cu o tensiune arteriala de 115 mm col Hg cu 75 mm col Hg.


Lasă un răspuns

Sus