Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Nutritie > Caloriile din pahar le bat pe cele din farfurie

Caloriile din pahar le bat pe cele din farfurie

Iata care sunt valorile calorice ale celor mai des consumate bauturi:

Bauturile racoritoare

Cu acid sau fara, au intre 25 si 55 de calorii la 100 de mililitri. La un calcul simplu, in medie, o sticla 0,5 litri de bautura racoritoare bate spre 200 de calorii. Nici nu-i de mirare, fiindca un pahar cu suc contine 8-12 lingurite cu zahar. O lingurita are cam 4 grame de zahar. Unei femei ii sunt suficiente 50 de grame de zahar pe zi. Asta inseamna cam 12 lingurite si-un pic: gata cu paharul de suc pe astazi.

100 de calorii consumate in plus pe zi te duc la 5 kilograme in plus pe an.

Preparatele din cafea

Si anume cele cu multa frisca, zahar si tot felul de siropuri, adica frappeurile, cappuccino si derivatele lor, deliciul serilor la terasa. Tine-te bine: un frappe cu zahar preparat ca la carte (cu frisca, inghetata si tot ce-i trebuie) are cam 400 de calorii la 100 de mililitri. Si stii bine ca o portie pleaca de la 200 de mililitri. Printre cele mai slabe in calorii produse de acest gen, se afla cafeaua de la dozator, cu lapte si fara zahar, care iti furnizeaza doar 22,5 calorii la 100 de mililitri.

Cocteilurile

Fac deliciul tuturor doamnelor tocmai pentru ca sunt dulcege si au in compozitie tot felul de siropuri aromate. Din nou sunt o mare sursa de calorii. Unde mai pui ca alcoolul in sine dauneaza grav siluetei prin aportul energetic. Unul dintre cele mai populare mixuri de bauturi este Pina colada, cu 174 de calorii la 100 de mililitri, iar un martini simplu ajunge tocmai la 243. Un mojito are „doar” 150 de calorii – cred ca il salveaza menta, iar o margarita cu gheata – 170 de calorii. Cunosti reteta „apa plata cu lamaie”? In curand, o vei aplica si la iesirile la terasa, nu-i asa?

Bauturile energizante

Inlocuiesc, intr-adevar, electrolitii (sodiu, potasiu, magneziu), zaharurile si apa pierdute prin transpiratie in timpul exercitiilor fizice, dar nu sunt cu adevarat necesare pentru orice tip de antrenament fizic. De fapt, ele ar trebui sa intre in scena abia dupa o ora de exercitii intense. Altfel, ce elimini pe o parte, pui pe alta: bauturile energizante (nu cele din categoria light) contin intre 40 si 60 de calorii la 100 de mililitri. Iar o doza are 250 de mililitri.


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus