Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Controlul medical anual, vital!

Controlul medical anual, vital!

Controlul medical anual are un rol important în depistarea precoce a cancerului și în câștigarea luptei cu acesta. Cu toate acestea, doar 17% dintre românce au făcut vreodată un test Babeș-Papanicolau, iar majoritatea nu au făcut niciodată un control pentru depistarea cancerului de sân.

Situația este prezentată în studiul „Afecțiuni oncologice feminine în România”, o cercetare amplă referitoare la impactul a trei tipuri de cancer în țara noastră. Datele au expus o stare deloc optimistă, caracterizată prin implementarea deficitară a programelor de screening existente, abordări terapeutice învechite și un grad scăzut de informare a femeilor cu privire la aceste boli.

Desfășurat sub mesajul „Arta de a fi sănătoasă”, evenimentul de anul acesta marchează implicarea activă a Fundației Renașterea în acțiuni concrete, prin aducerea în prim planul strategiei naționale de sănătate, a unui program de prevenție în domeniul sănătății femeii.

La 1 octombrie, Fundația Renașterea iluminează în roz, culoarea speranței, Muzeul Național de Artă al României, cel mai important muzeu de artă din România cu sediul în Palatul Regal.

Nu mai aștepta, mergi la control!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus