Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medical > Copii mai asteptati. Si cei mai rasfatati

Copii mai asteptati. Si cei mai rasfatati

 

În afara faptului că acum există posibilitatea transferării embrionilor în uter la 5-6 zile, ce alte lucruri noi s-au întâmplat?

Există două proceduri noi, care încă nu se practică în toată lumea: PGS (preimplantation genetic screening) şi PGD (preimplantation genetic diagnosis). Ce face fiecare? La PGS, se face biopsie de blastocist, se analizează o celulă pentru a vedea dacă embrionul are malformaţii genetice. Este un screening pentru toate mutaţiile genetice ale celor 23 de perechi de cromozomi. 

PGD caută prin acelaşi tip de biopsie ceva anume. Adică, sunt cupluri care au născut un copil cu sindrom Down, spre exemplu. Prin PGD, căutăm mutaţia de sindrom Down, să vedem dacă nu există o problemă şi în cazul noului embrion. Sau sunt cazuri în care ambii părinţi ştiu că sunt purtători de betatalasemie. Copilul unui astfel de cuplu este foarte probabil să aibă malformaţii genetice punctuale, pe care noi le căutăm prin procedura PGD. Cele două proceduri cresc mult procentul de reuşită al FIV. Şi excludem nişte boli cu ajutorul lor. Cupluri care au probleme şi este foarte probabil că vor naşte copii cu probleme ajung să aibă, cu ajutorul acestor proceduri, copii sănătoşi, fără nici un fel de problemă genetică. Aceste lucruri noi ajută ca femeile să nu mai treacă prin mai multe proceduri inutile şi, de cele mai multe ori, sortite eşecului. Şi asta, pentru că problemele sunt descoperite în afara uterului, rezolvate în afară, iar apoi sunt implantaţi doar embrionii care nu au nici o problemă. 

Există şi alte beneficii ale acestor două proceduri?

Există cupluri care au un copil bolnav şi îşi doresc un al doilea. Dacă au posibilitate, chiar dacă nu au probleme de infertilitate, cuplurile respective preferă să apeleze la FIV pentru că rezolvă două lucruri. 

Cu ajutorul PGD, se asigură că al doilea copil nu va avea aceleaşi probleme ca primul. Al doilea lucru pe care îl rezolvă este că micuţul va fi genetic compatibil cu fratele. În felul acesta, se pot rezolva probleme de sănătate, cu ajutorul transplanturilor, pentru că nu se mai pune nici o clipă problema compatibilităţii. La clinica Genesys din Atena, a fost pentru prima dată la nivel mondial când, prin FIV, s-a salvat de betatalasemie un copil cu frate compatibil. Ambii fraţi sunt bine şi sănătoşi acum. De altfel, Genesys este şi printre primele două clinici din lume care au reuşit să ducă un embrion la nivelul de blastocist.

Orice copil este o minune. Dar putem spune despre copiii născuţi prin FIV că sunt o minune a… ştiinţei?

Eu îi văd ca pe oricare alţi copii. Sunt mai aşteptaţi, e adevărat. Şi eu văd şi o parte mai puţin bună în asta, pe care le-o spun tuturor părinţilor: aceşti copii sunt mult mai răsfăţaţi. 

FIV, un miracol de rutină

„Acum mai bine de 20 de ani, existau oameni care ieşeau în stradă ca să protesteze faţă de procedurile de fertilizare in vitro. E nemaipomenit însă că oamenii nu se mai ascund că fac FIV. Eu cred că, peste câţiva ani, FIV va deveni ceva atât de comun, încât chiar şi persoanele care sunt fertile vor apela la această procedură ca să excludă de la bun început orice problemă de malformaţii genetice, care acum sunt constatate la ecografii sau amniocenteze, pe care le faci când ai deja 20 de săptămâni de sarcină. O să ajungă FIV o chestiune de rutină până la urmă, asta e părerea mea“, spune dr. Andreas Vythoulkas.

FIV în 3 paşi

Orice fertilizare in vitro urmează trei etape:
Stimularea ovariană – scopul ei este să ajute ovarele să producă de-a lungul unui singur ciclu menstrual mai multe ovule. Durează 10-12 zile. 
Recoltarea ovulelor – se realizează după 36 de ore de la declanşarea ovulaţiei, prin puncţie ghidată ecografic, direct din ovare, cu anestezie generală sau locală. După recoltare, sperma este pusă în contact cu ovulele, în laborator, pentru fecundare.
Embriotransferul – procedură simplă şi nedureroasă, se face cu ajutorul unui cateter subţire, introdus prin colul uterin.

Domnule doctor, ca să intrăm direct în subiect, spuneţi-ne când e bine să îşi pună o femeie întrebări despre propria fertilitate?

După un an de când încearcă să aibă copii fără succes. Aici e bine să subliniem ceva: e important la ce fel de doctor merge femeia respectivă. Dacă vorbim despre un ginecolog care nu are expertiză în infertilitate, o va controla şi, dacă e totul în regulă, o va trimite acasă să mai încerce. Examenele pentru infertilitate sunt mai amănunţite şi e bine să fie făcute de doctori specializaţi în aşa ceva, pentru că, altfel, trece timpul şi ne trezim că are femeia 40-42 de ani şi tot fără copii este!

Unele probleme se rezolvă mai uşor, pentru altele este nevoie de fertilizare in vitro (FIV). Când se ajunge aici?

FIV este, de regulă, ultima soluţie. Sunt anumite diagnostice care nu pot fi rezolvate decât prin fertilizare. Există însă multe care nu necesită aşa ceva. Cum ar fi problema endometriozei, primul motiv de infertilitate la femei. Aici însă intervine şi problema vârstei. Dacă ai o pacientă de 30 de ani cu endometrioză, rezolvăm problema laparoscopic, iar apoi poate avea copii pe cale naturală. Nu putem să spunem acelaşi lucru despre o femeie de 41 cu probleme de endometrioză. Acolo e posibil să nu mai fie suficient timp pentru a rezolva problema altfel decât prin intermediul fertilizării in vitro. 

La ce se aşteaptă o femeie atunci când se ajunge la concluzia că e nevoie să facă FIV? Care sunt şansele de reuşită în cazul unei astfel de proceduri?

Aici e o discuţie largă, pentru că avem un procent care rezultă din statistică. Dar totul este legat de unicitatea fiecărei femei, fiecare este un caz specific. La 27-28 de ani, procentul poate să ajungă şi la 70-80%. Cu cât femeia înaintează în vârstă, procentul scade. Nu e o regulă. Dacă ne referim la un procent, la clinica Genesys din Atena, unde mai lucrez eu, procentul este de 57,3% reuşite din prima încercare.

În ce măsură este influenţat acest procent de ultimele descoperiri în domeniu? 

Ca să vă faceţi o idee despre cum evoluează lucrurile, vă spun doar că procentul de reuşită acum 20 de ani era de 7-8%, în cazul procedurilor de fertilizare in vitro. 

Evoluţia în domeniu se petrece mai ales pe partea de laborator, pe partea de genetică. Aici se află până acum cheia succesului şi, din punctul meu de vedere, aici o să fie cheia şi în viitor. În laborator, se petrec cele mai importante lucruri, după ce femeii îi sunt recoltate ovocitele. Faptul că putem să lăsăm embrionul în mediul de afară, până la stadiul de blastocist, asta însemnând ziua 5-6, este un lucru care contribuie major la reuşită. Înseamnă de fapt că selecţia, care se face de regulă în uterul femeii, are loc acum în laborator. În prima zi, se face fecundarea, până în ziua a treia se face acelaşi tip de selecţie naturală care se întâmplă şi în uterul femeii. Dar cea mai mare şi importantă selecţie nu se face în aceste zile, ci între zilele a treia şi a cincea, practic până la ajungerea la nivelul de blastocist, despre care vorbeam la început. În intervalul acesta, se pierd cam 30-40% din embrioni. 

Pentru că spuneţi că e atât de important ce se întâmplă în laborator, bănuiesc că aici se fac şi cele mai importante investiţii…

Normal. Există laboratoare diferite, cu tehnici şi tehnologii diferite. Vă dau un exemplu… aceeaşi femeie poate să aibă şase din zece embrioni la nivel de blastocist la un laborator, iar la altul unu din zece, tot la nivel de blastocist. În cazul acesta, calitatea laboratorului şi condiţiile în care se ţin embrionii sunt cele care joacă cel mai important rol. Cele care stabilesc diferenţa sunt investiţiile de milioane de euro, pe care nu orice laborator poate să le facă. 

 

 


Lasă un răspuns

Sus