Cum depasesti depresia de toamna

Somnolenţa prelungită asociată cu insomnii, slăbiciunea fizică, lipsa de energie, melancolia şi predispoziţia pentru răceli şi infecţii sunt elemente care definesc depresia de toamna. Deşi este o stare în general melancolică, depresia de toamnă, poate avea efecte asupra stării generale de sănătate. Află care sunt cele mai bune şi mai simple remedii şi cum depăşeşti depresia de toamnă.

Depresia de toamna este o problemă întâlnită în perioada octombrie-decembrie şi se manifestă la toate categoriile de vârstă, dar are simptomatologii diferite în funcţie de organism şi stilul de viaţă al fiecăruia. Cele mai bune remedii sunt cele din cămară pentru că dacă toamna aduce depresia de toamnă, tot ea vine şi cu lecurile.

Dovleacul este un aliment foarte util pentru sănătatea sistemului nervos. Indiferent dacă este consumat crud, copt sau fiert, dovleacul acţionează ca un pansament natural pentru sistemul nervos datorită efectului uşor sedativ şi este adesea recomandat pentru combaterea insomniilor, a stărilor depresive şi anxietăţii. În plus, dovleacul este o sursă importantă de betacaroten, unul dintre cei mai puternici antioxidanţi naturali şi conţine şi complexul de vitamine B1, B2, B3, B5, B6, B9, cu rol pozitiv în menţinerea sănătăţii psihice, protejarea împotriva stresului oxidativ şi reducerea stării de oboseală excesivă.

Cerealele integrale sunt de ajutor în combaterea oboselii. Multe dintre persoanele care suferă de astenie se confruntă cu o deficienţă de serotonină asociată cu oboseala excesivă, chiar dacă au un program disciplinat de somn. Datorită conţinutului bogat în glucide, cerealele oferă energia necesară pentru funcţionarea corectă a organismului. În plus, acestea sunt bogate în tiamină, o vitamină aparţinând complexului B, care favorizează transformarea glucidelor în energie.

Trebuie spus că astenia şi perioadele depresive, fie ca sunt generale, fie că sunt sezoniere au un aliat în alimentele bogate în magneziu şi în cele care aduc cantităţi mari de vitamine din grupul B.

Citricele sunt o soluţie ieftină şi la îndemână în această perioadă. Pomelo, portocale, mandarine, grapefruit, toate sunt fructe din categoria citricelor şi conţin o cantitate importantă de vitamina C, antioxidanţi, nutrienţi cu proprietăţi anticancerigene şi asigură în mod natural un sistem imunitar mai puternic. Citricele sunt şi o sursă bogată de flavonoide, care au rol antiseptic şi acţionează asemenea unor antibiotice naturale împotriva infecţiilor virale şi bacteriene cu care ne confruntăm toamna.

O singură portocală conţine peste 170 de fitonutrienţi diferiţi, care oferă o mulţime de beneficii organismului: inhibă formarea de cheaguri de sânge, au proprietăţi antitumorale, alergenice şi nu în ultimul rând imunomodelatoare.

Probioticele. Acestea conţin bacterii benefice importante, bifido acidophilus, lactobacillus acidophilus şi lactobacillus plantarum, care acţionează ca un antibiotic natural în neutralizarea infecţiilor virale şi bacteriene. Potrivit medicilor, probioticele au o acţiune benefică asupra florei intestinale şi îndepărtează şi efectele nedorite ale antibioticelor, care distrug bacteriile bune din organism. Probiotice înseamnă: lapte bătut, iaurt, sana şi kefir, varză murată, dar şi must, sucuri de legume şi fructe.

Afla care sunt cei 5 pasi care te ajuta sa depasesti o perioada depresiva

 

Urmăriți-ne și pe:
Cele mai citite
Avatar photoDe Ioana Bucur | 14 septembrie 2026
De Ioana Bucur | 14 septembrie 2026

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru s-au numărat printre invitații la nunta lui Alexandru Nazare cu Maria Mihali, desfășurată sâmbătă, 12 septembrie. Președintele a venit la petrecere cu un buchet de flori albe, iar felul în care îl ținea la sosire oferă prilejul unei discuții despre eticheta unui gest familiar: oferirea florilor. În imaginile descrise, buchetul […]

Citeste mai mult
Avatar photoDe Raluca Ogaru | 13 septembrie 2026
De Raluca Ogaru | 13 septembrie 2026

Mirabela Grădinaru a ales o rochie în nuanța șampanie pentru nunta lui Alexandru Nazare și a Mariei Mihali. Partenera președintelui Nicușor Dan a rămas fidelă unui stil discret: croi fluid, mâneci lungi, talie marcată delicat și accesorii care nu au concurat cu rochia. Cei doi au ajuns împreună la petrecerea organizată sâmbătă, 12 septembrie 2026, […]

Citeste mai mult
Abonează-te la canalul nostru de Whatsapp