
Dieta disociată pe culori a fost inventată de doctorul Willian Howard Hay în anul 1911 şi de aceea mai este numită şi dieta Hay. Doctorul Hay şi-a început cariera medicală în 1891 şi după 16 ani a fost diagnostcat cu boala Bright (cauzează distrugerea ficatului). Din acel moment, el s-a decis să se preocupe intens cu ceea ce mănâncă şi stare lui de sănătate s-a îmbunătăţit considerabil, spre uimirea medicilor care îi monitorizau progresul. Ca urmare, după multe experimente, el a dezvoltat propria sa dietă.
Hay spune că organismul nu mai funcţionează cum trebuie din cauza următorilor factori:
• Consumul excesiv de carne.
• Consumul excesiv de carbohidraţi rafinaţi.
• Cunoştinţele slabe sau chiar inexistente cu privire la chimicalele sistemului digestiv.
• Consumul unei cantităţi prea mare de mâncare.
Regulile de bază ale dietei disociate pe culori
Acestă dietă are 5 reguli de bază:
1. Nu consuma carbohidraţi cu proteine sau fructe bogate în acid la aceeaşi masă.
2. Fructele, legumele şi salatele trebuie să fie partea principală a acestui regim.
3. Consumă cantităţi limitate de proteine, amidon şi grăsimi.
4. Consumă cereale integrale şi evită mâncărurile procesate cum sunt cele făcute din făină, zahăr şi margarină.
5. Fă o pauză de 4 ore între mese.
Teoria din spatele dietei
Dieta disociata pe culori se bazeaza pe analiza mecanismelor folosite pentru a digera mancarea.
Proteinele trebuie să fie digerate într-un mediu acid: atunci când înghiţim proteine, stomacul produce clorură de hidrogen care activează pepsina (o enzimă caracteristică sucului gastric) pentru a împărţi şi digera proteinele. Acest proces are loc într-un mediu acid care este uşor neutralizat de prezenţa amidonului şi zahărului, care vin din substanţe alcaline.
Pentru ca organismul nostru să poată digera carbohidraţii, ei trebuie să fie prezenţi într-un mediu alcalin. Acest proces începe din gură, cu ptialina (enzima prezentă în salivă) care începe să dividă amidonul înainte ca el să ajungă în intestin, unde începe digestia.
Pe scurt, dacă consumi mulţi carbohidraţi şi proteine amestecate la o singură masă, se va crea un mediu prea acid, incapabil să reducă amidonul din organism şi prea alcalin pentru a putea digera proteinele corespunzător. Multe dintre dietele pentru pierderea în greutate sunt bazate pe această teorie.
Planul alimentar
Această dietă presupune gruparea alimentelor în funcţie de culoare şi de grupa lor nutriţională. Astfel că primele 3 zile din dietă sunt dedicate alimentelor albe, cum ar fi lactatele. Următoarele 3 zile se dedică culorii verzi şi presupune consumul de legume de natura ardeilor sau castraveţilor. Ultima zi a săptămânii este ziua roz, când poţi consuma carne de pui sau peşte pregătit la grătar.
În ciuda acestei diete care pare asbolut fascinantă, ştiinţa ne spune că o dietă echilibrată este mult mai bună pentru organismul nostru.