
Nu mai ai la-ndemână bogăţia de fructe şi legume din darnicele luni de vară sau toamnă, iar soarele nu-ţi răsfaţă trupul cu razele lui binefăcătoare, cum se întâmpla nu de mult.
Vitaminele A, C, E, conţinute mai ales de fructe, legume şi verdeţuri proaspete, sunt antioxidanţi puternici, de care în lunile de iarnă avem mai multă nevoie ca oricând, pentru a susţine imunitatea greu încercată de temperaturile scăzute şi virusurile gripale care ne-nconjoară. Şi de vitamina D ducem lipsă, pentru că e asimilată prin piele în prezenţa soarelui (scump la vedere zilele astea) – fără ea, nici nivelul de calciu din organism nu-i la cote maxime. Iar dacă ţii post, elimini din meniu încă o categorie importantă de nutrienţi – proteinele de origine animală, necesare pentru muşchi şi organe sănătoase. Cu toate că strugurii, dovleceii și roşiile aromate devin încet-încet o amintire, şi pe vreme rece ai la dispoziţie alimente bune cu duiumul.
Vitamine de sezon
Fructe crude şi uscate, varză, conopidă, ciuperci şi tot felul de legume, ridiche neagră, păstârnac şi multe alte surse nepreţuite de nutrienţi te ajută să treci iarna cu bine. Alege-le cu grijă, consumă-le zilnic, iar sănătatea ta va fi la cote maxime tot sezonul.
◆ Citricele sunt fructele iernii. Pe lângă vitamina C, portocalele, mandarinele, grepfruturile conţin fosfor, calciu și potasiu. Cel mai bine este să le mănânci crude ori sub formă de fresh, dar nu mai mult de un pahar pe zi (este foarte concentrat).
◆ Usturoiul şi ceapa, înţepătoare cum sunt, întăresc imunitatea ca nimeni altele. Consumă-le cu precădere crude, alături de diverse mâncăruri. Ceapa roşie conţine vitaminele A, B, C, D şi K, acid folic, fosfor şi alte substanţe active, iar usturoiul este înainte de orice un excelent antibiotic.
◆ Rădăcinoasele îţi sunt şi ele aliate în sezonul rece. Sfecla, bogată în vitamina C, potasiu, vitaminele A, B, magneziu, fier, fosfor şi zinc, toate cu efect energizant şi întăritor, e numai bună contra anemiei care-ţi dă târcoale, mai cu seamă dacă ţii post şi renunţi la carne. Morcovii conţin vitamina C şi betacaroten, iar ţelina, o sursă bogată în potasiu, calciu, magneziu, fier şi vitaminele B şi C, este bună nu doar în supe, ci şi în salate.
◆ Cartofii şi fasolea. Cartofii-dulci sunt mai bogaţi în nutrienţi decât cei româneşti, însă şi aceştia din urmă sunt benefici iarna, îndeosebi dacă-i consumi cu alte legume alături. Cu un conţinut mare de carbohidraţi, fasolea, în special cea neagră, este un aliment excelent pentru imunitate.
◆ Oleaginoasele înlocuiesc proteinele din carne şi au un conţinut de calciu deloc de neglijat. Nucile, alunele, fisticul, migdalele, caju sunt surse nepreţuite de proteine vegetale, dar şi de omega 3, magneziu, seleniu şi alte minerale.
◆ Murăturile conţin şi ele vitamina C, cele mai bune fiind obţinute prin fermentaţie naturală. Varza murată conţine vitamina B12, altfel foarte greu de procurat pentru cei care ţin post. Nu ezita s-o savurezi alături de orice fel de mâncare principal, cu atât mai mult dacă-i o mâncare grea, pentru că favorizează digestia.
Citește și: De ce sunt bune muraturile
◆ Mierea ar trebui să înlocuiască zahărul pe timpul iernii şi să devină desertul tău preferat. Aproape că nu sunt vitamine pe care să nu le conţină: A, B, C, K, acid folic, dar şi potasiu, fier, fosfor, magneziu.
Suplimentele iernii
Chiar dacă o alimentaţie completă îţi asigură toţi nutrienţii de care ai nevoie, de multe ori nu-i tocmai uşor să atingi necesarul zilnic de calciu, de exemplu, în lipsa produselor lactate. Aşa se face că unele suplimente naturale sunt bine-venite pentru a preveni carenţele.
Calciu + vitamina D – toată iarna poţi lua un supliment, mai ales dacă ai peste 35 de ani (la această vârstă, masa osoasă începe să scadă în densitate) şi cu atât mai mult dacă deja s-a instalat menopauza.
Citește și: Primele măsuri când ai cădere de calciu
Zinc – vital pentru rezistenţa organismului la infecţii, te ajută să faci slalom printre virusurile cauzatoare de răceli şi gripe. Se pare că o tabletă luată imediat după apariţia simptomelor le reduce severitatea.
Polen – cel crud este un excelent vitaminizant şi remineralizant, iar o cură face minuni pentru sănătate. 2-3 linguriţe pe zi, dimineaţa pe stomacul gol, vreme de trei săptămâni, sunt exact ce-ţi trebuie.
Extracte gemoterapice – o cură cu extract din muguri de brad, spre exemplu, este ideală pentru persoanele sensibile, care se îmbolnăvesc uşor. În general, se iau câte șase picături de 2-3 ori pe zi.
Citește și: Carența de vitamine și dieta
Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.46/20.11.2014
Autor: Andreea Cohuț
Sursa foto: Fotolia