Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > 13 trucuri simple ca să mănânci mai puțin

13 trucuri simple ca să mănânci mai puțin

Cu mici schimbări în alimentație și în stilul de viață, vei reuși să dai jos câteva kilograme fără să ai parte de frustrările și chinul unei diete severe.

Câteva migdale în plus la gustare, un fursec mai mult la prânz, două îmbucături suplimentare la cină… Toate astea nu par să conteze la totalul caloriilor zilnice. Totuși, făcând socoteala, o să-ți dai seama că lucrurile nu stau chiar așa. Dacă în fiecare zi consumi doar cu 100 de calorii mai mult decât arde organismul, te îngrași 4 kg într-un an. Deprimant, nu-i așa? Ei bine, și situația opusă e valabilă. Dacă reduci caloriile cu 100 pe zi, slăbești 4 kg pe an. Ca să reușești să mănânci mai puțin, nu trebuie să faci eforturi mari și nici să-ți interzici micile plăceri. Iată 13 modalități simple:

1. Stai jos

Se întâmplă destul de des să mănânci pe fugă, stând în picioare sau într-o poziție incomodă la birou? E timpul să renunți la acest obicei nesănătos. De acum înainte, de fiecare dată când mănânci, așază-te la masă și folosește farfuria și tacâmurile. În acest fel, vei consuma cu 30% mai puțină mâncare, iar asta înseamnă mai puține calorii.

2. Soarbe puțină supă

Începe masa de prânz cu un bol de supă de legume. E lesne de înțeles de ce: în acest fel, vei reduce cu 20% consumul total de calorii. Întrucât supa umple stomacul, o să mănânci mai puțin din felul doi de mâncare.

3. Invitație la grătar

Dacă n-ai curte nu înseamnă că nu poți folosi grătarul. Există unele speciale pentru aragaz, simplu de folosit și foarte eficiente. Poți pune pe grătar orice aliment: carne, pește și crustacee, ciuperci, legume (roșii, ardei, vinete, dovlecei, porumb). Avantajul este că preparatele sunt nu doar gustoase, ci și sănătoase și mai puțin calorice decât bucatele prăjite în ulei.

4. Pește și fructe de mare

Alimente mai sănătoase și mai slabe decât peștele și fructele de mare nu găsești. Nu au multe calorii și sunt bogate în proteine de calitate, care potolesc rapid foamea și mențin tonusul muscular. Sunt alimentele ideale într-un regim de slăbire. Este recomandat să le gătești cât mai simplu: la grătar, la cuptor (învelite în folie), la abur.

5. Gustări simple

Când ai chef să ronțăi ceva, nu da fuga la sertarul cu dulciuri ori la chioșcul din colț. Prepară o gustare ușoară cu ceva din frigider: ridichi, roșii, felii de castravete cu cremă de brânză, ardei, o felie de șuncă. Ferește-te de gustările care aduc multe calorii, dar care din punct de vedere nutritiv sunt lipsite de valoare: chipsuri, batoane cu ciocolată, gogoși, napolitane.

6. Mai puține feluri

Cu siguranță, varietatea îți condimentează existența, dar ruinează eforturile când vine vorba de slăbit. S-a constatat că mâncăm mai mult atunci când avem pe masă multe feluri de bucate. Exemplul cel mai bun sunt sărbătorile, când masa este plină cu tot felul de bunătăți și avem tendința să exagerăm cu mâncatul. Ține minte acest lucru, iar când stabilești meniul, scurtează lista de bunătăți. De exemplu, nu mânca la aceeași masă orez, pâine și cartofi. Pentru tine, puține preparate pe masă înseamnă o cantitate redusă de calorii îngurgitate.

7. Spune da mâncării gătite acasă

Adeseori bogate în grăsimi animale și în sare, produsele fast-food și semipreparatele din comerț nu sunt întotdeauna prietenii sănătății și siluetei. Cel mai bine este să optezi pentru mâncarea gătită de tine acasă, din alimente proaspete: somon cu legume, carne de vită înăbușită, pui la grătar cu salată verde. Ești prea ocupată și nu reușești să gătești în cursul săptămânii? Există o soluție pentru această problemă: gătește în weekend și congelează mâncarea pe porții. În acest fel, tot ce ai de făcut seara când vii de la serviciu este să decongelezi mâncarea în cuptorul cu microunde și cina e gata.

8. Farfurii mai mici, porții reduse

Mai mare nu înseamnă întotdeauna mai bine. O maximă valabilă și în bucătărie. Farfuriile și lingurile prea mari te-ar putea face să mănânci mult, chiar dacă tu ai impresia că porția de mâncare e exact cât trebuie de mare. Chiar și nutriționiștii au fost păcăliți de dimensiunile porțiilor la o petrecere organizată pentru ei: persoanele care au savurat înghețată din boluri mari au mâncat cu 31% mai mult decât cele care au devorat deliciosul desert din boluri mici. Iar cei care au folosit linguri mari au consumat cu 15% mai multă înghețată decât cei care au utilizat lingurițe, indiferent de mărimea bolului din care au mâncat.

Când vedem un spațiu gol în farfurie, intrăm în panică pentru că în mintea noastră se naște teama că n-o să avem suficientă mâncare. De aici, tendința de a umple farfuria. Soluția este simplă: folosește farfurii mici. Porția mică înseamnă calorii puține.

9. Mestecă încet

Obișnuiește-te să mesteci hrana încet. Poate nu știai, dar senzația de sațietate se instalează la 15-20 de minute după ce ai început să mănânci. Lasă-i organismului timp să controleze cantitatea de alimente ingerate în funcție de propriile lui necesități. Dacă înfuleci mâncarea în loc s-o mesteci încet, în cele 20 de minute vei mânca o cantitate de alimente mai mare decât ai cu adevărat nevoie.

10. Mărește porţia de proteine

Alimentele bogate în proteine sunt foarte sățioase. Dacă la o masă nu consumi suficiente proteine, ți se va face repede foame după aceea. Așadar, ai grijă ca proteinele să fie prezente la fiecare masă, iar la prânz și seara, mănâncă minimum 100 g de carne (pui, pește, vită) sau două ouă ori 250 g de leguminoase (fasole, mazăre, linte), care sunt o excelentă sursă de proteine.

11. Ascunde mâncarea

Ochii văd, inima cere. Lucru valabil în special în cazul dulciurilor și alimentelor tale preferate. Dacă lași la vedere ciocolata sau prăjiturile, ori de câte ori vei fi în apropierea lor, vei întinde mâna ca să iei una. Și uite-așa se adună caloriile! Morala? Nu te pune cu tentația. Ține gustările și deserturile calorice într-un dulap, suficient de sus încât să ajungi la ele doar dacă te urci pe un scaun. Așa vei fi mai puțin tentată să dai iama în ele.

12. Adulmecă mentă

Iată că menta are și alte virtuți în afară de a împrospăta respirația. S-a demonstrat că oamenii care la fiecare două ore inhalează aroma uleiului esențial de mentă consumă cu 23% mai puține calorii. Așadar, data viitoare când te apucă pofta nestăpânită de dulciuri sau de preparate pline de calorii (de exemplu, cele de la fast-food), pune în aplicare acest truc. Nu uita să ții în geantă un mic flacon cu acest ulei esențial, ca să-l ai la îndemână! Sau, dacă îți place, savurează un ceai concentrat de mentă – va avea același efect.

13. Păcălește-ți ochii

Probabil ai observat că, uneori, modul în care percepi lucrurile contează mai mult decât cum sunt ele în realitate. Acest lucru poate fi aplicat și în farfurie. O modalitate simplă prin care te păcălești că ai mai multă mâncare în față decât e în realitate este să gătești preparate aerisite, care se întind, se dispersează, precum cartofi tăiați în cubulețe cu sos (tocăniță) ori paste cu sos, în loc de piure sau lasagna. Mâncărurile care se împrăștie în farfurie sunt mai puțin calorice decât suratele lor dense (100 g de tocăniță de cartofi au mai puține calorii decât 100 g de piure).

Ai poftă de ciocolată? În loc să devorezi un baton întreg, ia doar 1-2 bucățele și rade-le peste un iaurt simplu ori în bolul cu salată de fructe. Astfel, porția de ciocolată va arăta mai mare, iar riscul să mănânci în plus câteva bucățele de ciocolată e mai mic.

Citește și:

Dieta cu oxigen

Cum să slăbești rapid, în 3 pași simpli care se bazează pe știință

Slăbește în somn!

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.41/15.10.2015

Autor: Angelica Câlțan

Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns