Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > Cum să dai rapid câteva kilograme jos înainte de vacanță. 5 pași care funcționează

Cum să dai rapid câteva kilograme jos înainte de vacanță. 5 pași care funcționează

Vara și-a intrat deja în drepturi, am trecut la hainele subțiri, am scos sandalele la înaintare și am pus în spatele dulapului cizmele și gecile, iar acum ne pregătim de mult așteptata vacanță. Dacă ți-ai plănuit un concediu de relaxare la malul mării și abia aștepți să simți nisipul și să faci o baie în apa sărată, cu singuranță ți-ai pregătit deja și costumul de baie.

În vacanță, nimic nu ar trebui să îți strice buna dispoziție, iar dacă simți că excesele alimentare de pe timpul iernii și-au lăsat amprenta pe silueta ta mai mult decât credeai, există și metode prin a scăpa de colăceii inestetici chiar dacă au mai rămas doar câteva săptămâni pănă la concediu. O dietă rapidă de vară nu înseamnă că trebuie să te înfometezi sau să renunți la hrana solidă în favoarea smoothie-urilor și a apei plate, ba dimpotrivă.

Iată cinci metode prin care poți slăbi sănătos, fără să îți impui numeroase restricții și să te bucuri pe deplin de vacanța de vară:

  1. Renunță la alimentele nesănătoase

Prima regulă a oricărei diete este să renunți la mâncarea de tip fast-food, la prăjeli, produse semipreparate și dulciuri. Asta nu înseamnă că trebuie să alegi alimente fade la gust și nu te poți bucura de mese delicioase. Alege carnea slaba de pui, peste sau vită, pe care o poți găti cel mai sănătos la un grill, alături de o garnitură cu morcovi tineri, broccoli, mazăre sau păstăi. Pentru obiceiuri sănătoase ai nevoie, e drept, de aliați – iar un astfel de grătar de masă poate să facă toată treaba; are o surpafață neaderentă care te scapă de folosirea nesănătoasă a uleiului.

 

Mănâncă un singur fruct pe zi, renunță la lingurițele de zahăr în cafea și ceai. Zahărul poate fi înlocuit cu câte o linguriță de miere, dacă nu suporți gustul amar al cafelei. Nu te lăsa păcălită nici de mitul că zahărul brun este mai sănătos, întrucât de multe ori cel din comerț este doar zahăr caramelizat, dar cu o reclamă mai bună.

  1. Mănâncă trei mese pe zi…

Nu face greșeala de a mânca doar o singură dată pe zi, deoarece acest obicei nesănătos îți dă organismul peste cap și vei avea zile în care vei simți că nu te saturi cu o porție obișnuită de mâncare. Optează în schimb pentru un mic dejun sățios, bogat în fibre și proteine, un prânz ușor, o gustare și o cină săracă în grăsimi.

  1. …dar nu mai mânca seara

Seara, metabolismul încetinește pentru că știe că organismul se pregătește de somn. O masă copioasă la cină te va face să te simți plină și doua zi și nu vei avea timp să arzi toate caloriile. Dacă ți-e foame, poți opta pentru o gustare ușoară, din legume, un fruct sau câțiva biscuiți integrali, dar renunță la pâine, paste sau alți carbohidrați care se digeră greu și îți irită stomacul. Regula spune că ultima masă trebuie luată cu 3-4 ore înainte să mergi la culcare, deci ține cont și de programul tău când îți planifici cina.

  1. Bea apă plată cu lămâie

Se spune că apa plată cu lămâie este secretul prin care modelele se mențin în formă și nu este greu de crezut. Un pahar de apă caldă cu lămâie proaspăt stoarsă este primul lucru pe care ar trebui să îl consumi dimineața. Acesta te protejează de deshidratarea care are loc peste noapte, îți pune metabolismul în mișcare și sucul de lămâie în combinație cu apa caldă este rețeta succesului pentru arderea grăsimilor. În plus, lămâia previne balonarea și problemele digestive din timpul zilei, așa că este un remediu care dă rezultate pe loc, pentru că nu te vei mai confrunta cu un abdomen umflat după fiecare masă. Pe lângă asta, încearcă să consumi cât mai multe lichide, dar exclude sucurile acidulate, chiar și pe cele „naturale“ din comerț, care conțin foarte mult zahăr. Alege în schimb apa plată sau ceaiul verde.

  1. Fă exerciții fizice

Sportul este o activitate ale cărei rezultate se văd în timp, care cere răbdare și perseverență, însă asta nu înseamnă că este prea târziu să începi acum. Mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i așa? Poți începe cu plimbări seara, prin parc, când afară este mai răcoare ca în casă și ti-e mai mare dragul să dai o tură în jurul unui lac. Dacă te simți într-o condiție fizică bună, poți încerca și o alergare ușoară. Echipează-te cu o pereche de teniși și niște pantaloni comozi și aleargă puțin pe afară. Nu te forța mai mult decât simți că poți. Pe căldură este mult mai greu să faci față efortului fizic, iar organismul se deshidratează mai ușor.

Oricât ar fi de tentant să recurgi la diete drastice, reține că acestea nu fac decât să te scape de kilograme pe termen scurt, dar când vei reveni la alimentația normală, vei lua în greutate mai mult decât ai dat jos și, în plus, îți vei da peste cap metabolismul, ceea ce înseamnă că îți va fi mai greu să slăbești pe viitor.

Sursă foto: Shutterstock


Lasă un răspuns

Sus