Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > DASH – Cea mai bună dietă a anului

DASH – Cea mai bună dietă a anului

Este al șaptelea an în care această dietă a fost catalogată drept cea mai bună. În ce constă DASH și, mai ales, de ce se este considerată de succes de către nutriționiști?

Scopul inițial al acesei diete a fost scăderea cu ajutorul ei a tensiunii arteriale: așadar, a fost dedicată cu precădere hipertensivilor. Apoi americanii și-au dat seama tot mai mult că, în timp ce țintești acest țel, nu strică să pierzi câteva kilograme în plus. Și, după o asemenea constatare, au început să promoveze dieta nu atât ca regim alimentar creat special pentru pacienți, cât mai ales ca dietă care să ne mențină sănătoși și în formă. Mai exact cum s-a realizat o asemenea trecere de la o necesitate medicală la un stil de viață sănătos? Ei bine, datorită faptului că DASH (prescurtare a Dietary Approaches to Stop Hypertension, adică metode alimentare de combatere a hipertensiunii) este dieta de cel mai mare bun-simț. Tot ce ai de făcut este să-ți propui să te hrănești echilibrat, cu alimente sănătoase, care trebuie suplimentate, reducând aportul celor  dăunătoare, ca astfel să te bucuri și de un fizic excelent.

Cum funcționează

Cel mai ușor de urmat dietă din lume și numărul unu în topul recomandărilor pentru persoanele cu probleme cardiace și diabetice, DASH a fost concepută de National Heart, Lung, and Blood Institute (NHLBI) din Statele Unite, adică de cei mai mari specialiști în cord, plămâni și sânge de peste Ocean, implicit din lume. Ei au determinat suma optimă de calorii pe care să le consumăm în funcție de vârstă și activitatea depusă. În plus, urmând această dietă, putem afla de unde trebuie să provină caloriile și cât de important este să nu facem exces de sare. După cum observați, nimeni nu pomenește de înfometare sau limite alimentare drastice.

Aportul energetic zilnic trebuie să fie de 2.000 de calorii, iar printre alimentele recomandate se numără în special cerealele, legumele, fructele, lactatele degresate ori cu o cantitate redusă de lipide, carnea slabă, cum ar fi peștele sau puiul. Nu trebuie evitate semințele, nucile, anumite uleiuri și grăsimi. Până și dulciurile sunt permise, însă nu mai des de câteva porții mici pe săptămână și fără a se depăși un anumit număr de calorii. Principala măsură luată în acest regim este scăderea consumului de sodiu (sare) la 2.300 ml în prima fază, după care ideal e a se ajunge la 1.500 ml pe zi.     

Creatorii acestei diete nu impun schimbări colosale peste noapte. Dimpotrivă, pentru rezultate optime și de lungă durată, recomandă modificarea treptată a componenței meselor zilnice. De pildă, adaugă o singură legumă nouă la prânz și nu mai mult de un fruct la altă masă. Alege să devii semivegetarian și să optezi pentru cel puțin două preparate lipsite de carne pe săptămână. Un alt truc care te ajută să nu simți atât de acut lipsa sării este folosirea condimente lor când gătești.

Ca să constați rezultate cât mai spectaculoase când te urci pe cântar, e indicat să mănânci mai puțin și să faci mai multă mișcare. Acest sfat, venit din partea specialiștilor NHLBI, este la fel ca restul măsurilor care trebuie luate: de mare bun-simț.

Cât costă

Vei scoate mai mulți bani din buzunar pentru o alimentație mai sănătoasă (dacă e s-o comparăm cu alimentele superprocesate, care sunt ieftine), însă trebuie să te gândești cât de mult contează pentru tine să fii sănătoasă. Nu mai amintim că o alimentație deficitară atrage după sine o proastă funcționare a organismului, care declanșează apariția bolilor. Iar afecțiunile de tot felul necesită vizite la medic, analize, tratamente și medicamente, ceea ce, desigur, costă mulți bani. Prin urmare, e alegerea ta pe ce vrei să-ți cheltuiești veniturile: pe mâncare de calitate  mai bună sau pe tratamente?

Cât slăbești

Am înțeles că nu pierderea în greutate a fost scopul inițial, însă faptul că se poate slăbi cu DASH n-a deranjat pe nimeni dintre cei care au urmat programul alimentar specific. Conform unui studiu publicat în 2010, persoanele supraponderale care au respectat regulile DASH au reușit să slăbească în medie 8,6 kg în patru luni, pe când altele care au ales alte diete n-au avut asemenea succes ori chiar s-au îngrășat. Puteți spune că nu e o performață extraordinară, însă luați aminte că nimeni nu vă înfometrează și, cel mai important, nu vă este afectată sănătatea!

Cât de ușor/dificil este de urmat DASH?

Convenabil și eficient. În timp ce urmezi acest regim, trebuie să ai grijă să nu exagerezi cu consumul de grăsimi, zaharuri și sare, însă nu ești obligat să renunți complet la niciun aliment. O astfel de măsură face posibilă urmarea acestei diete pe termen lung.

Iei masa în oraș − dificil. În general, restaurantele au preparate extrem de sărate și de grase și porții prea mari de mâncare. Recomandat este să nu comanzi nimic murat sau afumat și nici să exagerezi cu condimentele. De asemenea, câteva legume sunt de preferat în loc de supă. Poți ruga bucătarul să găsească alternative pentru sare la comanda ta.

Alcool cu moderație. Nu e bine pentru nimeni să exagereze cu băutura, alcoolul în exces putând să crească tensiunea arterială și să distrugă ficatul, creierul și inima. Femeile pot bea câte un pahar pe zi, iar bărbații – două pahare de alcool zilnic.

Economisești timp? Nu prea. Trebuie să-ți planifici mesele, să-ți procuri alimentele și să gătești. Asta, dacă nu găsești pe cineva care să facă aceste lucruri pentru tine. Chiar și dacă găsești, nimeni nu poate face sport în locul tău!

Senzație de sațietate – există! Atât timp cât consumi proteine și fibre, n-ai cum să simți la nesfârșit că ți-e foarme.

Gust – bun! Mâncarea DASH nu este lipsită de gust, în ciuda cantității mici de sare folosite. E adevărat că o să duci dorul popcornului sărat sau al chipsurilor, însă condimentele și ierburile aromatice folosite în mâncare ar trebui să compenseze lipsa sării.

Citește și:

Articol preluat din ediția de aprilie 2017 a revistei Femeia.
Autor: Alexandra Rotărescu
Foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus