Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > De ce te îngrași

De ce te îngrași

Când cântarul nu reflectă efortul tău din fiecare zi, există câteva cauze ascunse.

Chiar dacă facem tot ce ne stă în puteri ca să avem un stil de viață sănătos, nu putem controla anumite aspecte, iar organismul reacționează prin acumularea kilogramelor. De vină pot fi dezechilibrele hormonale, medicamentele, lipsa unor vitamine, afecțiunile cronice sau pur și simplu alegerile nepotrivite pe care le facem. Iată câteva posibile cauze.

Dieta hipocalorică

Până acum s-a crezut că, dacă mănânci mai puține calorii, cu siguranță slăbești, motiv pentru care dietele hiopocalorice au ajuns la apogeu, devenind populare peste tot în lume. Ce se știe mai puțin este că regimurile sărace în calorii, indiferent dacă le urmezi pe termen scurt sau îndelungat, supun organismul la un efort care îl depășește. E posibil să slăbești prin înfometare, însă, după finalizarea dietei, corpul va compensa lipsurile.

De exemplu, dacă îți obișnuiești organismul cu 2.000 de calorii și le reduci la 1.500 din dorința de a slăbi, rezultatele nu vor întârzia să apară, corpul folosind drept carburant din grăsimile stocate. Vei pierde kilograme, dar apoi nu vei mai slăbi fiindcă, din instinct de supraviețuire, organismul tinde să-și facă din nou o rezervă de grăsimi, iar nivelul hormonilor de stres crește.

Cu cât scazi aportul caloric, cu atât cercul vicios se reia. Astfel, chiar dacă mănânci mai puțin, paradoxal, vei ajunge să te îngrași. Potrivit specialiștilor, dietele sărace în calorii încetinesc metabolismul și chiar îngreunează procesul de slăbire. Vei simți permanent senzația de foame, oboseală și slăbiciune fiindcă mușchii sunt secătuiți de energie, iar organismul se străduiește s-o conserve. Aceste diete hipocalorice împiedică absorbția vitaminelor solubile în grăsimi, favorizând deficitul de vitamine.

Sfat: ca să slăbești, evită carbohidrații simpli precum dulciurile sau pâinea albă. Alege legumele cu frunze verzi, proteinele și grăsimile sănătoase. Nu mai bea sucuri și optează pentru ceaiuri neîndulcite.

Depresie și stres

Chiar dacă nu ai ajuns în situația de a lua medicamente pentru suferința ta, depresia are efect surprinzător asupra siluetei. Persoanele care se simt triste și suferă de singurătate se îngrașă mai repede decât cele care nu au aceste simptome ale depresiei.

Specialiștii pun acumularea kilogramelor pe seama alimentației bogate în grăsimi și calorii, așa-numita mâncare pentru suflet, des folosită de depresivi pentru a compensa lipsurile emoționale. Sedentarismul asociat înrăutățește situația. De asemenea, în perioade de stres intens, suprarenalele produc mai mulți hormoni de stres, printre care cortizolul, responsabil de anularea serotoninei (hormonul stării de bine), creșterea zahărului în sânge și declanșarea poftelor.

Sfat: găsește o cale de ține piept depresiei și stresului fără să faci excese culinare. Pentru eliberarea endorfinelor, alege mișcarea, exercițiile de respirație profundă, meditația, precum și întâlnirile cu oameni care au aceeași problemă. Acestea ajută la înlăturarea cauzei (tulburarea emoțională) și influențează comportamentul (consumul de alimente nesănătoase), prevenind îngrășarea.

Carență de vitamine

Lipsa vitaminei D duce la slăbirea sistemului imunitar, scăderea energiei, dezechilibrul metabolismului (vitamina D are rol în topirea grăsimilor și întărirea masei musculare). Nu-i de mirare că încerci să compensezi lipsa de vlagă cu dulciuri sau alți carbohidrați simpli ori că te simți prea epuizată ca să mai faci mișcare.

Statisticile scot la iveală că majoritatea supraponderalilor au o carență de vitamina D. Asta nu înseamnă că un nivel scăzut al acestei vitamine provoacă obezitatea, ci predispune la acumulare de țesut adipos.

Sfat: expunerea la soare ajută la producerea vitaminei D și reglează ritmul circadian, care joacă, de asemenea, un rol-cheie în arderile metabolice. În lipsa zilelor cu soare, suplimentează cu vitamina D sub formă de capsule. Doza este de 800-1.200 UI, la recomandarea medicului, în funcție de rezultatele analizelor de sânge.

Medicamente

Numeroase medicamente pot fi vinovate de creșterea în greutate, unele influențând pofta de mâncare, iar altele, metabolismul. Lista conține anticoncepționalele, terapia hormonală, corticosteroizii, betablocantele pentru inimă și hipertensiune, antiepilepticele, antialergicele, unele medicamente pentru cancer, artrită reumatoidă, diabet. Chiar și cele pentru migrenă sau reflux gastroesofagian favorizează creșterea stratului adipos.

Sfat: cere medicului să-ți prescrie un tratament alternativ, care să nu aibă efecte negative asupra siluetei.

Atenție la chimicale!

Unele substanțe toxice din mediu și din alimente, apă ori substanțe cosmetice provoacă ruperi de ritm la nivel endocrin, iar asta favorizează creșterea în greutate. Printre vinovați se numără pesticidele, hormonii, parabenii, ftalații, bisfenolul-A (prezent în sticlele din plastic). Te poți feri de aceste chimicale mâncând cât mai natural. Evită carnea, ouăle și lactatele provenite de la animale hrănite cu hormoni sau alte materii sintetice, bea doar din recipiente care nu conțin bisfenol-A, folosește produse de îngrijire fără parabeni și ftalați. Pentru accelerarea metabolismului, cel puțin de două ori pe an, ține o cură de detoxificare potrivită nevoilor tale, bazată pe fibre și lichide pentru refacerea florei intestinale.

Pe ambalajul multor produse scrie că au un conținut scăzut de grăsimi. Nutriționiștii avertizează că acestea sunt înlocuite de o concentrație ridicată de zaharuri. Așadar, citește eticheta ca să nu te îngrași!

Citește și:

Dieta de detoxifiere, ideala in ianuarie

Ce se ascunde in spatele apetitului exagerat

Scapă de kilogramele emoționale!

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.02/14.01.2016
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com


Lasă un răspuns

Sus