Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > Dieta volumetrică

Dieta volumetrică

Cum ar fi să poți mânca pe săturate și, în același timp, să scapi de kilogramele în plus? Cu dieta volumetrică!

Considerată una dintre cele mai sănătoase și eficiente, dieta elaborată de nutriționista americană Barbara Rolls își propune să te slăbească frumos, fără restricții cantitative, dar cu rezultate pe termen lung și cu condiția să consumi anumite alimente sățioase. Este mai degrabă un stil de viață și mai puțin un plan de slăbit.

Principii

Potrivit medicului, trebuie să fim atente la densitatea energetică a hranei (vezi coloana), aspect ce reprezintă cheia succesului în slăbire și menținerea greutății ideale pentru toată viața.
Vei scăpa de 0,5-1 kg pe săptămână și vei rămâne suplă atât timp cât nu te vei abate de la reguli:

  • Ideea principală este sațietatea (dată de volum). În urma cercetărilor de peste 20 de ani în domeniul nutriției, cea care a conceput dieta a ajuns la concluzia că nu caloriile satură, ci cantitatea alimentelor consumate. Iar dacă te simți sătulă, ai mai multe șanse să te ții de dietă, nu? Practic, păcălești creierul: vede multă hrană în farfurie, iar tu îi dai puține calorii.
  • Meniul include alimente cu o densitate mică, dar cu volum mare și sărace în calorii. Din acestea poți mânca după pofta inimii, fără să te înfometezi, să te simți vlăguită ori să cazi în depresie, stări cu care te-ai confruntat în majoritatea curelor de slăbire. E vorba de alimente bogate în apă și fibre: fructe, legume, cereale integrale. Conținutul de apă este esențial, deoarece sporește volumul alimentelor fără să le încarce cu calorii suplimentare. Nu-i suficient să bei doar apă, fiindcă îți satisface setea, nu foamea.
  • | Proteinele nu sunt excluse, dar tre­buie consumate cu prudență. Ai voie lactate cu un conținut redus de grăsimi și carne slabă. Surse importante de proteine mai sunt fasolea boabe, tofu și peștele. Proteinele induc sațietatea, scopul principal al dietei , dar porțiile trebuie să fie mai mici ca în cazul alimentelor bogate în apă.
  • | Zilnic, vei avea trei mese, două gustări și un desert. Dieta poate fi adaptată în funcție de preferințe (de exemplu, nu mănânci broccoli dacă nu-ți place).
  • | Mișcarea este o componentă importantă a dietei. Ca să slăbești uniform, e nevoie să depui efort fizic 30-60 de minute pe zi. Începe prin achiziționarea unui pedometru – propune-ți să faci 10.000 de pași pe zi.
  • | Un atu al dietei este că nu ai nevoie de alimente deosebite. Tot ce mănânci este la îndemână și nu costă mai mult decât mesele tale obișnuite.
  • | Un alt avantaj este că, odată adoptat acest stil de viață sănătos, îți va fi mult mai greu să revii la vechile obiceiuri.

De avut în vedere

În primul rând, faptul că slăbești lent poate fi descurajant, însă nu trebuie să te sperii, ci dimpotrivă. Cu cât lași mai mult răgaz organismului să se adapteze la noul regim, cu atât mai sigură va fi reușita. Un dezavantaj major este că mesele implică pregătirea lor acasă, deci s-ar putea să-ți treacă prin gând să abandonezi dacă nu-ți place să gătești. Vestea bună este că găsești la supermarket legume deja spălate, curățate și tăiate – așadar, ai scăpat de-o grijă. Cele congelate sunt, de asemenea, o soluție pentru a pregăti rapid masa.

Meniu

O farfurie mare plină ochi

Scopul este să ai în față o porție mare din alimentele potrivite. Doar astfel reușești să bucuri creierul, inducându-i dintr-o privire senzația de preaplin. De exemplu, în loc de o jumătate de hamburger și o mână de cartofi prăjiți, care împreună au 330 de calorii și nici măcar nu te fac să te simți sătulă, poți alege să mănânci același număr de calorii dintr-un hamburger de curcan cu o chiflă integrală și o garnitură generoasă de legume! Iată alte idei:

  • Dimineața, mănâncă o salată mare de fructe ori cereale integrale cu lapte sau cu iaurt degresat.
  • La prânz, alege o porție consistentă de paste integrale cu sos de roșii ori cotlete de miel cu multe legume înăbușite din care să te înfrupți la discreție.
  • Seara, consumă o supă-cremă sau o supă de pui cu legume (fără tăiței) și o salată de crudități cu fasole boabe.
  • Ca gustări, ronțăie între mese rondele de morcov crud cu hummus, felii de măr, brioșe cu fulgi de ovăz.

4 categorii

Nutriționista împarte alimentele în patru categorii, în funcție de densitatea energetică – alimentele cu densitate mare au multe calorii și sunt reduse cantitativ, iar cele cu densitate scăzută furnizează mai mult volum, dar calorii puține: primele două includ produse cu densitate mică și foarte mică, iar ultimele, medie și ridicată:

  • La liber – poți mânca oricând și oricât toate felurile de legume (roșii, ciuperci, broccoli), crude, fierte sau în supe, mai puțin amidonoase (cartofi).
  • Porții decente, dar îndestulătoare – cereale integrale (orez brun, paste din grâu integral), proteine ușoare, leguminoase (mazăre, fasole boabe) și lactate cu puține grăsimi.
  • Porții foarte mici – snacksuri coapte, brânzeturi, carne împănată.
  • Foarte rar – alimente prăjite, prăjituri, nuci.

Citește și:

Cum iti faci propriul regim

Regimul drastic de detoxifiere al lui Naomi Campbell

E momentul potrivit sa incepi un regim?

Articol preluat din ediția de martie 2016 a revistei Femeia.

Autor: Lidia Năstase

Foto: Guliver/Thinkstock


Lasă un răspuns

Sus