
Peste jumătate de million de femei cu vârste cuprinse între 15 și 50 de ani din România suferă de endometrioză și multe nici nu știu. 40-50% dintre sunt infertile, endometrioza fiind una dintre principalele cauze ale acestei probleme cu care se confruntă femeile ce doresc să devină mame.
Dureri puternice în timpul menstruației sau în timpul actului sexual? Sângerări abundente și stări de oboseală? La prima vedere, am putea spune că ți se poate întâmpla ca femeie să te confrunți cu astfel de simptome periodic și că nu ai de ce să-ți faci griji pentru starea ta generală de sănătate. Dar te-ai gândit vreodată că poate fi ceva mai mult de atât? 10% dintre femeile din întreaga lume, mai exact peste 170 de milioane, au primit un diagnostic de care nu au auzit până acum: endometrioză.
„În prezent, în întreaga lume, 176 de milioane de femei suferă de endometrioză, iar în România estimările indică peste 500.000 de cazuri, dintre care 48.000 în stadiu avansat al bolii. 68% dintre cazuri au primit în primă fază un diagnostic eronat, drept urmare afecțiunea nu a fost tratată corepunzător. Este important să cunoaștem simptomatologia bolii și să intervenim la timp pe fiecare caz, pentru că fiecare pacientă necesită o atenție specială și un tratament personalizat.” declară domnul Dr. Voicu Simedrea, fondator al Centrului de Excelență EndoInstitute.
Simptome caracteristice endometriozei
Endometrioza este o boală caracterizată prin prezența de țesut funcțional asemănător endometrului în locuri anormale din punct de vedere anatomo-topografic. Este o afecțiune plurifactorială, a cărei cauză nu este cunoscută încă. Simptomele cel mai des întâlnite sunt: infertilitate, diaree sau constipație, în special la menstruație, balonare abdominală, sângerări abundente sau neregulate, stare de oboseală.
Mituri despre endometrioză
Există mituri despre această condiție pe care nu o înțelegem încă pe deplin, dar acestea sunt demontate în continuare prin argumentele de ordin medical ale bolii.
Durerile puternice la menstruație sunt normale!
FALS. Discută cu medicul tău dacă durerea interferează cu rutina zilnică. Este un semn comun al endometriozei sau al altor probleme. Endometrioza poate provoca, de asemenea, durere la urinare sau în timpul actului sexual.
Adolescentele nu sunt afectate de endometrioză!
FALS. Endometrioza este o boală care afectează femeile mai ales în perioada fertilă, între 15 și 50 de ani. În România, 1 din 10 femei suferă de endometrioză, iar vârsta la care apare este din ce în ce mai scăzută. Deseori, pacientele află târziu de boală, media de diagnosticare fiind între 7 și 12 ani.
Citește și: Intrebari rusinoase pe care trebuie sa le pui ginecologului tau, fara rusine!
Simptomele sugerează gravitatea bolii!
FALS. Simptomele de endometrioză pot apărea în orice moment, de la debutul bolii până mai târziu. Intensitatea durerilor nu se corelează cu stadiul de dezvoltare al bolii, marcând deseori primul episod în care organismul semnalează prezența afecțiunii. Endometrioza este o boală cu 4 stadii, în funcție de nivelul de gravitate al bolii: minimă (stadiul 1), ușoară (stadiul 2), moderată (stadiul 3) și severă (stadiul 4).
Endometrioza este o cauză a infertilității!
ADEVĂRAT. Infertilitatea la pacientele cu endometrioză este prezentă la 40-50% dintre cazurile în stadiu avansat.
Citește și: Tratamentele de fertilizare, o variantă de luat în calcul
Chirurgia rămâne ultima metodă de tratament!
ADEVĂRAT. Pacientele care suferă de endometrioză vor beneficia de un tratament corespunzător îndată ce vor primi un diagnostic corect din partea medicului ginecolog. Opțiunile de tratament sunt adaptate la nevoile fiecărui caz, dar chirurgia nu este recomandată tuturor femeilor. Mai mult de atât, aceasta rămâne ultima variantă, doar pacientele care sunt în stadii avansate ale bolii au nevoie de intervenție. Aceasta trebuie să fie minim-invazivă.
Sarcina vindecă endometrioza!
FALS. Există cazuri în care medicul ginecolog recomandă pacientei ca opțiune de tratament o sarcină, ceea ce este greșit din punct de vedere medical. Vorbim despre situația în care o sarcină poate ameliora boala, dar nu o vindecă. Fiecare situație este unică și este recomandat să se discute cu medicul specialist pentru pașii următori în funcție de gravitatea bolii.
Endometrioza este ușor de diagnosticat!
FALS. Ca medie, durata de diagnosticare corectă a endometriozei se plasează între 7-12 ani. Diagnosticul endometriozei poate fi pus destul de târziu, deoarece simptomele bolii nu sunt ușor de recunoscut de către medici și nici de către femei și pot fi confundate cu alte patologii sau stări. Nu există un test simplu pentru a depista boala și începând cu Congresul European de Medicină de la Berlin din 2013 s-a ajuns la decizia că o laparoscopie nu este necesară pentru diagnosticare și tratament.
Sportul și dieta sunt eficiente în tratarea endometriozei!
ADEVĂRAT. Endometrioza reprezintă dezvoltarea de țesut endometrial în afara uterului, iar durerea este însoțită de inflamația zonei respective, această inflamație fiind responsabilă de apariția durerii. Schimbarea stilului de viață pentru femei aduce beneficii în starea generală prin reducerea/dispariția crampelor, reducerea inflamației, reducerea nivelului hormonilor estrogeni, reducerea balonării, îmbunătățirea răspunsului imun, reducerea greutății corporale unde este cazul, reducerea toxinelor și îmbunătățirea nivelului energetic.
Endometrioza trebuie tratată chirurgical!
FALS. Managementul endometriozei este unul multidisciplinar, deoarece afectează mai multe organe. Pentru un tratament corepunzator, este recomandată consultarea unei echipe multidisciplinare formată din chirurg ginecolog specializat, chirurg generalist, urolog, ginecolog specializat în infertilitate, dietetician, specialist în terapia durerii, kinetoterapeut și psiholog. În funcție de stadiul bolii și unicitatea cazului, se recomandă tratament medicamentos, chirurgical sau alternativ.
Diagnosticare și tratament
Media de diagnosticare a endometriozei este între 7 și 12 ani, simptomele bolii nefiind ușor de recunoscut de către femei și medici. Primul pas este realizarea anamnezei prin analizarea simptomelor și un consult ginecologic. Există investigații pe care medicul specialist le poate efectua sau recomanda în vederea stabilirii diagnosticului, precum ecografia transvaginală și RMN cu protocol de endometrioză. Este recomandat să fie efectuate de către un medic radiolog experimentat în laparoscopie și endometrioză, pentru a oferi o șansă mai mare la stabilirea unui diagnostic precis și pentru tratarea corespunzătoare a focarelor de endometrioză.
„Efectuarea unui RMN cu protocol de endometrioză este importantă pentru medicul ginecolog, fiind utilă în procesul de diagnosticare, stadializare și stabilire a tratamentului. Examenul IRM cu instilare de gel este similar cu RMN-ul clasic de pelvis, dar necesită pregătire pacientei în prealabil și experiența medicului în realizarea investigației, deoarece implică obținerea unor planuri și secvențe de examinare specifice. Prin informațiile suplimentare oferite echipei care se ocupă de o pacientă anume, stadializarea completează tabloul simptomatologic al pacientei și anamneza. Pentru alegerea celei mai bune scheme de tratament, o femeie poate spera la ameliorarea simptomelor și apariția unei sarcini. La Centrul de Excelență Endo Institute din Timișoara, parte a Rețelei de sănătate REGINA MARIA echipa multidisciplinară este alături de pacientele cu endometrioză de la diagnosticare și pe tot parcursul perioadei de tratament. În această perioadă, au fost luate toate măsurile de siguranță pentru a oferi pacientelor suportul de care au nevoie de la începutul stării de urgență și până în prezent.” a declarat doamna Dr. Denisa Tisea, Medic primar Radiologie – imagistică medicală în cadrul Endo Institute, Rețeaua de sănătate REGINA MARIA. .
Fiecare caz de endometrioză este unic, iar abordarea multidisciplinară a bolii este recomandată pentru stabilirea unui tratament. După prima consultație, tratamentul endometriozei depinde de o serie de factori precum simptomele, dorința femeii de a avea copii și extensia și severitatea bolii. În prezent nu există un tratament medicamentos care să vindece boala, dar studii clinice au arătat că tratamentul chirurgical este net superior, indiferent de stadiul endometriozei atunci când scopul pe termen lung se concentrează pe ameliorarea simptomelor și obținerea unei sarcini.
Citește și: Fibromul uterin – e nevoie de operatie?
Text: Luminița Tăbăran
Foto: 123RF