Esti aici
Femeia.ro > Timp liber > Evenimente > Examinări gratuite pentru depistarea cancerului de sân

Examinări gratuite pentru depistarea cancerului de sân

Prin Campania ”Nu am făcut destul”, aflată deja la a treia ediție, este derulată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în luna octombrie, peste 1.000 de femei din mediul rural vor beneficia de examinări gratuite menite să depisteze cancerul la sân.
Primele examinări gratuite pentru depistarea cancerului de sân vor avea loc în perioada 15-16 octombrie, în judeţul Gorj, în localitățile Glogova, Samarineşti, Sivileşti şi Cătunele. Săptămâna viitoare, în perioada 22-23 octombrie, caravana va ajunge în judeţele Vâlcea şi în Braşov, în comuna Prejmer şi în comuna Tărlungeni. În judeţele Mehedinţi şi Olt caravana ajunge în ultimul sfârşit de săptămână din luna octombrie. Şi femeile din comunele Gogoşu, Godeanu (jud. Mehedinţi) şi Optaşi (jud. Olt) vor beneficia de examinări gratuite. De asemenea, echipele formate din membrii FABC şi voluntarii din Societatea Studenţilor din Medicină Bucureşti (SSMB) vor efectua consultaţiile gratuite la sân pentru femei, precum şi măsurători de glicemie, tensiune, electrocardiograme, consultaţii oftalmologice şi pulsoximetrie, pe care le pot face şi bărbaţii. Mai multe detalii despre campanie şi programul complet al caravanei pot fi găsite pe www.invingemcancerul.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus