Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Dieta si fitness > Exercitii fizice la birou

Exercitii fizice la birou

Îţi iubeşti jobul! Este interesant şi provocator, dar îţi poate distruge sănătatea. Atunci când lucrezi 8-10 ore într-un birou, şansele tale de a face puţină mişcare sunt foarte limitate. Şi atunci, începi să pui nişte kilograme şi devii depresivă. Când trebuie să urci două etaje, deja simţi că nu mai ai forţă fizică pentru a face nimic altceva. Cum ar fi dacă ţi-am spune că există exerciţii fizice pentru la birou, chiar şi pentru adepţii sedentarismului?

Exerciţii pentru dimineaţa, înainte de şedinţă

Şedinţa de dimineaţă este un moment perfect pentru a face mici exerciţii. Ai câteva minute înainte de şedinţă pentru a îţi pregăti corpul pentru ziua ce urmează. Apleacă capul către fiecare din umeri cât de mult poţi. Menţine această poziţie şi schimbă după 10 secunde. Apoi, relaxează umerii pentru a scăpa de durere, pentru a creşte flexibilitatea corplui şi pentru a prinde forţă. Roteşte ambii umeri în faţă, prin mişcări circulare. Acum roteşte-i în spate, folosind aceeaşi mişcare. Repetă mişcarea de 10 ori.

Când ai de completat zeci, sute de formulare sau trebuie să tastezi la calculatore cu orele, ai nevoie de exerciţii pentru încheieturi. Întinde una din mâini în faţă, cu palma în jos. Cu cealaltă mână, trage degetele în jos. Menţie aceasă poziţie pentru 3 secunde, după care trage degetele în sus, tot pentru 3 secunde. Repetă această mişcare de 3 ori pentru degetele ambelor mâini.

Scapă şi de amorţeala picioarelor prin câteva mişcări rapide. Întinde un picior în timp ce stai pe scaun. Îndoaie glezna în timp ce ţii degetele de la picioare întinse şi repetă operaţiunea şi cu degetele îndoite. Repetă această mişcare de 10 ori pentru ambele picioare. Apoi, desenează un cerc imaginar folosind degetele de la picioare, miscând un picior în sensul acelor de ceasornic şi celălalt picior, în sens invers.

Exerciţii la copiator

Chiar şi atunci când trebuie să petreci câteva minute în faţa copiatorului, poţi profita pentru a te mişca un pic. Îndoaie un picior în spate sau în lateral şi încearcă să îl menţii drept timp de 5 secunde. Lasă piciorul în jos foarte uşor şi fă această mişcare şi cu celălalt picior. În aceeaşi poziţie, îndoaie genuchiul drept. Apoi balansează-l în faţă şi în spate pentru 30 de secunde. Repetă această mişcare şi pentru piciorul stâng.

Un alt exerciţiu presupune menţinerea unui picior întins, bine sprijinit pe podea, iar pe celălalt trebuie să îl îndoi în spate de câteva ori, ca şi cum vrei să-ţi lovi şezutul. Repetă mişcarea de 10 ori pentru fiecare picior.

Exerciţii la birou

Chiar şi atunci când completezi rapoarte, ai ocazia de a lucra puţin muşchii abdominali. Începe prin a ţine picioarele pe podea. Stai dreaptă pe scaun şi încordează muşchii abdominali. Întinde un picior până la nivelul şoldului şi menţine-l în această poziţe pentru 10 secunde. Lasă piciorul în jos uşor. Repetă această mişcare de 15 ori pentru fiecare picior. Profită de câteva minute din pauza de masă pentru a mai face un exerciţiu. Stai cu spatele către scaunul tău, în picioare. Apleacă-te încet, ca şi când ai vrea să stai jos, dar fără să atingi scaunul. Menţine această poziţie pentru 10 secunde, după care stai din nou în picioare, perfect dreaptă. Repetă această mişcare de 10 ori.

Afla mai multe miscari de fitness la serviciu


Lasă un răspuns

Sus