
Se spune că totul trece prin farfurie, dar realitatea este chiar mai mult decât atât în condiţiile în care frumuseţea se oglindeşte, cu adevărat, în farfuria ta! Se poate afirma, fără urmă de greseală, că farfuria este adevărata ta oglindă.
Să ne oglindim în farfurie! Detaliile de nutriţie se văd în primul rând pe piele şi pe felul în care aceasta arată, aşa că dacă vrei să ai o piele sănătoasă, iar problemele tenului să te ocolească, atunci trebuie să ai mare grijă ce pui în faruriea ta, zilnic. Mai mult se consideră că există cinci reguli de nutriţie de bază care respectate constant menţin pielea frumoasă şi sănătoasă.
Nerespectarea acestora este motivul pentru care, în cazul dietelor restrictive, de exemplu, ce elimină în mod radical carnea, grăsimile, vegetalele sau fructele, tenul se ofileşte, pielea fiind prima care reacţionează ca excesele nutriţionale sau la carenenţe.
→ Mănâncă cel puţin trei fructe diferite în fiecare zi. Fructele sunt principala sursă de antioxidanţi (flavonoide, vitamină C, E şi A), care asigură protecţie împotrivă radicalilor liberi. Vitamină C ajută la sinteză de colagen, care este o componenţa fundamentală a pielii. De asemenea, îmbunătăţeşte microcirculaţia, ce contribuie la prospeţimea tenului.
Un sfat: Consumă citricele şi strugurii, pentru că sunt bogaţi în flavonoide. Fructe „grase”: avocado şi nucile sunt bogate în grăsimi care dau strălucire pielii. Trucul, puţin ştiut, este că citricele şi kiwi se consumă dimineaţă, în timp ce fructele roşii sunt ideale la prânz, iar merele, au dezlegare, şi pot fi consumate pe parcursul întregii zile.
→ Nu ocoli grăsimile şi alege uleiurile benefice. Pentru a încetini îmbătrânirea pielii şi a întregului corp consumă uleiuri bogate în omega 3 şi acizi graşi monosaturati. Acestea restabilesc echilibrul între grăsimile omega 3 şi omega 6. Grăsimile sunt cele care fac pielea moale şi catifelată din interior. Ţine cont de faptul că aceste grăsimi preţioase ajung în piele, doar după ce nevoile altor organe au fost complet satisfăcute, acestea fiind motivul pentru care cantitatea de uleiuri trebuie să fie îndestulătoare în fiecare zi.
Cele mai bune surse de grăsimi: hering, macrou, ton, somon, sardine, nuci, ficat, alge marine, carne şi ouă. Uleiurile preţioase sunt necesare tot timpul anului, dar mai ales iarna si trebuie puse mereu în farfuria ta!
→ Evită alimentele cu index glicemic ridicat. Nutriţioniştii au demonstrat că glucidele cu ardere lentă, despre care multă vreme s-a crezut că sunt temelia alimentaţiei sănătoase, au efecte perverse. Pâinea, paştele, orezul (alb) şi cartofi, care toate au un index glicemic ridicat şi duc la îmbătrânirii pielii. Înlocuieşte produsele din cereale rafinate cu cele din cereale integrale, al căror indice glicemic este la jumătate.
Consumă constant oţet de vin sau de mere, scorţişoară, grapefruit, curcuma şi ceapă, toate având proprietatea de a reduce concentraţia de zahăr din sânge. Aceste alimente sunt benefice oricui, dar mai ales celor care au probleme cu nivelul glicemiei din sângte, glicemia fiind unna din constantele biologice ale căror creşteri se văd imediat, în sesn rău, pe piele.
→ Alege alimente alcaline. Regula echilibrului acid-bază în organismul nostru este una esenţială. Acest lucru presupune că proporţia de alimente alcaline să crească şi să reduci aportul de alimente acide. Scopul? Menţinerea echilibrului acido-bazic, în condiţiile în care alimentele acide fac pielea să se usuce şi generează problemele inflamatorii. Concret această înseamnă să creşti consumul de fructe, legume şi de lactate, cât mai puţin preparate.
Iată o lista cu principalele alimente alcaline, care în mod normal nu trebuie să lipsească din alimentaţie: castraveţi, salată verde, ceapă, usturoi, conopidă, broccoli, spanac, fasole verde, mazăre verde, ţelină, varză, praz, morcovi, dovlecei, ridichi, pătrunjel, mărar, ardei, roşii, şi tot ce este verde şi bogat în clorofilă. Lista continuă cu: citrice, avocado, grapefruit, pepene verde, nucă de cocos, sucuri proaspete de legume, lapte de soia şi migdale, supă de legume.
→ Legume şi frunze verzi. Legumele sunt vitale în dietă, dar dintre toate legmumele cele mai bune sunt cele verzi. Elementul minune este clorofila! Varză şi legumele verzi sunt „injectii cu vitamine”. Toate legumele verzi şi frunzele verzi contribuie la digestia şi asimilarea proteinelor din carne şi peste. Acestea sunt esenţiale pentru sănătatea tubului digestiv, iar efectul lor se reflectă, evident, în tonusul şi strălucirea pielii. Acestea sunt principalele alimente din farfuria ta!
În plus acestea conţin acid folic, iar acesta la rândul său, joacă un important rol în reînnoirea celulelor pielii. Legumele verzi sunt şi una din cele mai bune surse de siliciu şi fibre, nutrienţi esenţiali pentru piele. Acum știi cum poți profita de frumusetea din farfuria ta!