Esti aici

Dieta colorată

Nu-i așa că nu mănânci suficiente legume și fructe? Dieta colorată te ajută acoperi necesarul zilnic, contribuind în același timp la subțierea siluetei și la îmbunătățirea stării de sănătate.

Intro: Inspirat de alimentele colorate, acest regim presupune consumul alimentelor grupate pe șase categorii, în funcție de culoare. Partea bună este că nu te vei limita doar la fructe și legume, întrucât îți sunt permise și proteinele, grăsimile sănătoase și cerealele integrale. Este o dietă ușor de ținut și ideală pe timp de vară!

Principiile dietei

Fiecare zi a săptămânii este dedicată unei culori, la alegere: alb, roșu, verde, portocaliu, violet, galben, iar ultima zi, să zicem duminică, te poți răsfăța cu alimente de toate culorile. Substanțele nutritive din alimentele colorate reduc riscul de diabet de tip II, boli de inimă, cancer și altele, susțin nutriționiștii. Pe lângă regimul alimentar, se recomandă parcurgi zilnic 10.000 de pași, la care să adaugi puțin antrenament cardio, precum mersul în ritm alert, urcatul treptelor, genuflexiuni.

Beneficiile pe culori

Nutriționiștii au identificat beneficii pentru sănătate în funcție de culoarea alimentelor:

ROȘU: tomate, grepfrut roșu, pepene verde, ardei capia, mere;

Alimentele roșii conțin licopen, care reduce riscul de cancer.

VIOLET: struguri, prune, fructe de pădure, vinete, varză roșie;

Alimentele mov conțin antocianine, care sunt antioxidanți cu rol de protecție a celulelor împotriva radicalilor liberi; de asemenea, acestea previn pierderile de memorie, susțin funcția cognitivă și mențin suplețea tenului.

PORTOCALIU: morcovi, mango, caise, portocale, nectarine, papaia, cartofi-dulci;

Alimentele portocalii conțin carotenoide, care susțin sănătatea ochilor, reduc riscul de cataractă, previn afecțiunile cardiovasculare și îmbunătățesc activitatea sistemului imunitar.

GALBEN: avocado, pepene galben, mazăre galbenă, cartofi, porumb, ananas, lămâie;

Alimentele galbene conțin cantități mari de vitamina C, eficientă în combatere tumorilor digestive, bucale, ale colonului; totodată, sunt bogate în fitocompuși care susțin sănătatea printr-o detoxificare eficientă.

VERDE: spanac, verdețuri, ardei gras, fasole verde, broccoli, varză-de-Bruxelles, salată verde, dovlecel, castravete, limete, kiwi;

Alimentele verzi conțin clorofilă, un pigment cu proprietăți detoxifiante care luptă împotriva multor forme de tumori; de asemenea, conțin luteină, care previne atacul de cord.

ALB: ceapă, usturoi, conopidă, țelină, pere, banane, ciuperci;

Alimentele albe conțin antoxantine, niște flavonoide cu proprietăți antiinflamatoare; acestea scad tensiunea arterială și colesterolul.

Alte alimente

Pe lângă fructe și legume, dieta include în cantități moderate următoarele categorii de alimente:

Proteine (albuș, pește alb, carne de pasăre, lactate degresate)

Grăsimi bune (ulei de măsline, avocado, nuci)

Fibre (cereale integrale, mazăre)

Verdeață și condimente uscate

Nota bene! Carnea roșie, untul, margarina, dulciurile trebuie evitate.

Idei de meniu săptămânal

Îți prezentăm câteva sugestii de folos în privința felurilor care necesită pregătire prealabilă. Pe lângă alimentele colorate (care să acopere trei sferturi din meniul zilnic), ai voie să adaugi o cantitate redusă de proteine, grăsimi bune, fibre, precum și diverse condimente, pentru gust. Sarea e adăugată cu moderație, fiindcă dieta recomandă reducerea aportului de sodiu.

Ziua roșie: supă de roșii, zacuscă, salată de ardei capia copt;

Ziua violetă: vinete pane (înveliș din pesmet integral), smoothie de fructe de pădure;

Ziua portocalie: graten de cartofi-dulci la cuptor cu brânză cheddar, tartă de casă cu gem de piersici; supă de morcov;

Ziua galbenă: salată de cartofi cu maioneză și muștar, supă-cremă de mazăre galbenă;

Ziua verde: mâncare de fasole verde la abur, dovlecel sotat cu mentă;

Ziua albă: salată de conopidă cu dressing de iaurt, supăcremă de ciuperci sau de albitură, salată de varză, brânză slabă, albuș fiert;

Ziua curcubeu: combină culorile în funcție de preferință!

Știai?

Roșiile consumate gătite cu ulei de măsline (sub formă de sos pentru paste) fac ca organismul să absoarbă mai lesne licopenul, substanța care le dă culoarea. O altă variantă obții mai mult licopen este să asociezi alimentele roșii cu niște grăsimi bune – pe lângă roșii, pune în sendviș și avocado!

Potrivit unui studiu, suntem cei mai fericiți când mâncăm alimente galbene, fiindcă le asociem cu căldura răsăritului de soare și cu buna dispoziție.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.28/20.07.2017
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay

Comments

comments

Leave a Reply