Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Medical > Cristela Georgescu: Orice faci are o consecință în corpul tău

Cristela Georgescu: Orice faci are o consecință în corpul tău

Cristela Georgescu este speaker și coach specializat în sănătate holistică, nutriție integrativă, detoxifiere regenerativă și autorul programului educațional „Vitamina L – hrana de dincolo de Hrană“. După mai mult de 15 ani de carieră în banking, a urmat studii postuniversitare și are acreditări profesionale în domeniul nutriției integrative. Este speaker, voluntar în acțiuni caritabile și autoarea mai multor cărți.

Cum se face că ți-ai răsucit viața la 180º și din manager și specialist în banking ai devenit promotor al vieții sănătoase și nutriționist cu studii înalte?

La 33 de ani, vehiculul care mă purta prin viață, corpul, a cedat. Medicina alopată a ridicat din umeri. Este cutremurător să auzi că nu mai ai mult de trăit. Medicina naturopată și integrativă a fost șansa mea. N-am fost pacient, am fost elev și autodidact. Medici iubitori ai umanității mi-au dăruit din cunoașterea și din înțelepciunea lor, iar prin ceea ce fac în prezent îmi pot demonstra recunoștința pentru cel mai mare dar: viața. Specia umană e singura debusolată în privința alimentației potrivite: în primul rând pentru că ne-am depărtat de corpul nostru și de legile naturii și în al doilea rând pentru că specialiștii în nutriție pot demonstra științific teorii total diferite. Eu am învățat nutriție și vindecare de la cel mai mare medic și nutriționist: corpul meu. Cine stabilește cu corpul o relație de comunicare și îi înțelege semnalele va constata că știința abia a scrijelit suprafața lucrurilor, că nevoile noastre se schimbă nu doar de la o etapă la alta, ci chiar de la o zi la alta, de la o stare la alta, că organismul uman este o mașinărie complexă cu reguli foarte simple.

Ce mai are Cristela de azi din Cristela de atunci?

Ce-a avut dintotdeauna: inimă și-un ocean de iubire. Nimic din ceea ce am învățat ori s-a întâmplat nu a fost nociv, deși au fost momente când am dat unor lucruri sau situații o conotație negativă. Totul a fost material de construcție pe scara evoluției mele. Am învățat că oamenii nu sunt nici caracterul, nici funcțiile lor, că nevoia de siguranță, transformată în sclavie față de un salariu lunar, e o iluzie izvorâtă din frică, că orice succes care nu te împlinește până în străfundul fiecărei celule este un eșec, că acumularea naște doar inflație, nu împlinire, că viața e mai mult despre renunțare decât despre câștig și că libertatea este medicamentul viitorului.

Ai scris, împreună cu dr. Pavel Chirilă și dr. Mădălina Popescu, o carte pe nume „Nu hrăni cancerul“. Care este aportul tău în carte?

Am prezentat în carte conceptul Universității Cornell din SUA, singura din lume cu o catedră de Nutriție vegetariană, coordonată de prof. dr. Colin Campbell, în cazul bolilor cronice și degenerative: cancer, diabet, obezitate, boli cardiovasculare.

Ce înseamnă pentru tine un stil de viață sănătos și o conduită preventivă, pentru adult și pentru copil?

Sănătatea e un joc de șah cu corpul: orice faci are o consecință. Conduită preventivă înseamnă să trăiești în fiecare clipă conștient, atent: vei simți și vei ști dacă ceea ce mănânci, bei, pui pe piele, inhalezi, spui, faci, gândești (te) ucide sau (îți) dă viață. Indiferent de felul în care ne dorim să mănânce sau să se comporte un copil, el va pune în aplicare exclusiv ce a văzut la modelele lui: părinții. Orice schimbare dorim în familie sau în lume pornește cu schimbarea noastră.

Este costisitor stilul de viață pe care îl propui? Cere mult timp?

Eu promovez un stil de hrană simplu și pur; nu cere mulți bani, nici mult timp. Am demonstrat în toate cărțile și intervențiile mele. Dacă înțelegi că viața și bunăstarea ta depind de ceea ce gătești, atunci îți faci timp, chiar dacă pare că nu ai. Cere mai puțin timp și energie să speli un măr sau să pui un cartof la copt, decât să vociferezi. Nu este cu adevărat costisitor să mănânci astfel, dar este făcut intenționat să pară costisitor. Prețurile produselor procesate industrial sunt reduse prin subvențiile primite de fermele de animale și agricultură (mai ales cea modificată genetic). Pe de altă parte, încercarea de a imita preparate din bucătăria tradițională cu produse vegetale duce la costuri mari și cere mult timp.

Trendul downshifting și-a făcut simțită prezența timidă și la noi, sub diverse forme. De la femei care nu mai suportă stresul multinaționalelor și după naștere aleg să se ocupe de pasiunile lor din tinerețe la persoane motivate de rațiuni de sănătate sau ideologice. Recomanzi acest model?

Îmi doresc ca femeile să își prețuiască feminitatea, intuiția, inteligența și puterea interioară și să înceteze să se mai considere sclave acasă și prințese războinice la serviciu. Femeia este inima familiei, de energia ei depinde energia și sănătatea a tot ce o înconjoară. Nu recomand, ci încurajez fiecare femeie să își asculte inima și astfel își va găsi chemarea și curajul de a-i da curs, iar apoi împlinirea și pacea interioară. Invit fiecare femeie la o călătorie personală.

Familia ta te-a susținut în această întreprindere?

Dintotdeauna, necondiționat și impresionant.

Ai fost dintotdeauna credincioasă? Ce rol a avut credința în acest proces?

Am știut în mine dintotdeauna că sunt iubită, ghidată și protejată. Am simțit că vin dintr-o Sursă de iubire și de lumină care ne ține pe toți uniți. Am interacționat cu ea și am ales să o onorez prin tot ce sunt.

Cărțile tale sunt obiecte extrem de atrăgătoare, frumoase. Tu ai ales stilul de grafică?

Toate cărțile mele sunt obiecte vii, care mă reprezintă. Ca să dețin controlul și să apară exact așa cum mi-am imaginat, a trebuit să le produc singură, prin autofinanțare, un pionierat pentru România! Eu mi-am dorit ca ilustratoarea cărților să fie Cristiana Radu și ne-am armonizat perfect ideile și personalitățile cu echipa de la Baroque Books & Arts.

Cât de greu este în zilele noastre să-i obișnuiești pe copii cu un stil de viață sănătos?

Copiii pot face alegeri asumate și în plan alimentar. Reușita educației alimentare depinde în primul rând de părinți, de armonia decizională din spațiul familiei, de relația lor cu mâncarea și cu copilul. Noi nu le-am impus copiilor restricții alimentare. Am fost în armonie deplină cu soțul meu si am avut amândoi nelimitata disponibilitate de a le explica la fel ca unor adulți și de a ne comporta consecvent, relaxat si autentic. Le-am permis să facă excepții, să aibă propriile experiențe și pentru că semnalele corpului au apărut imediat, le-am explicat ce înseamnă să joci șah alimentar cu organismul.

Citește și:

Articol preluat din ediția de februarie 2019 a revistei Femeia.
Autor: Roxana Melnicu
Foto: PR

Comments

comments

Leave a Reply