Esti aici
Femeia.ro > Sănătate > Medical > Placenta: ce este, ce funcții are, ce probleme pot apărea

Placenta: ce este, ce funcții are, ce probleme pot apărea

placenta

Placenta este organul prin intermediul căruia se realizează legături între organismul matern și făt în timpul sarcinii. Altfel spus, este căsuța fătului, care îi asigură spațiul necesar dezvoltării timp de 9 luni, dar îndeplinește și alte funcții. De cele mai multe ori, o sarcină decurge fără nicio problemă placentară, alteori, însă, pot apărea probleme.

Placenta este un organ cu două fețe: partea exterioară, atașată de pereții uterului, și partea interioară, în care se dezvoltă fătul, care este atașat de aceasta prin intermediul cordonului ombilical. Pentru micuțul tău, placenta este și plămân, și tub digestiv, și rinichi, ea asigurîndu-i oxigenarea, hrănirea și detoxificarea organismului. Astfel, dacă placenta funcționează bine, atunci și fătul se va dezvolta normal până la termen.

Caracteristici ale placentei

Placenta se dezvoltă în uter începând cu a patra săptămână de sarcină, putând avea o formă rotundă sau ovală și cântărind, la naștere, cam 1/6 din greutatea bebelușului. La 12 săptămâni de sarcină, ea este complet formată.

Are două fețe distincte: fetală și maternă. Cea fetală este plată, netedă, aproape catifelată. Suprafața ei este acoperită de vase de sânge care îi dau o culoare albastru-gri. În centrul feței fetale este inserat cordonul ombilical, care arată ca un arc spiralat albastru și conține 3 vase de sânge (vasele ombilicale – două artere și o venă). 

Este acoperit cu o substanță fermă, ca o gelatină, care ajută la prevenirea formării de noduri sau bucle. Fața maternă a placentei prezintă șanțuri care o împart în cotiledoane, fiecare cotiledon arătând ca o bucată de ficat crud – roșu-închis, cu aceeași consistență.

Dacă ai văzut vreodată ce cantitate importantă de echipament medical este necesară într-o secție de prematuri pentru îngrijirea unui singur copil, atunci începi să apreciezi rolul extraordinar al placentei; nu numai că menține fătul în viață, dar îl și ajută să crească într-un ritm incredibil.

În general, ea este lipită de partea superioară, laterală (pe peretele stâng sau drept), ori pe partea din față sau din spate a uterului. În rare cazuri ea se poate afla în partea inferioară a uterului, caz în care vorbim despre placenta previa.

Placenta ajunge la deplină maturitate în săptămâna 36 de sarcină, moment după care începe să îmbătrânească.

În cazul unei sarcini multiple, fiecare făt se află în placenta sa, excepție făcând gemenii identici, care împart culcușul.

Medicul poate vedea poziționarea placentei la ecografie. Este de menționat faptul că ea își mai poate schimba poziția pe durata sarcinii. La o naștere vaginală, după nașterea fătului este expulzată și placenta. Medicul trebuie să verifice dacă a fost expulzată în întregime, în caz contrar el trebuind să intervină: părți din placentă rămase în uter pot cauza probleme serioase de sănătate (hemoragii sau infecții). În situația unei cezariane, odată cu fătul este extrasă și placenta.

Citește și: Sarcina pe săptămâni: săptămânile 1-3

Care sunt funcțiile placentei?

Funcția nutritivă și respiratorie

Placenta asigură schimburile nutritive între făt și mamă, permițând trecerea unui mare număr de substanțe. De aceea, trebuie să fii atentă la ceea ce mănânci și bei, căci prin membrana placentară trec și substanțe nocive pentru bebelușul tău: medicamente, alcool, nicotină.

S-a estimat că fluxul de sânge matern prin placentă în săptămâna 20 este de 300 ml/minut, iar în săptămâna 40, de 600 de ml/minut. Aria suprafeței placentare disponibila schimburilor dintre cele două sisteme de circuite sanguine este de 11 metri pătrați… Incredibil, dar adevărat!

Trecerea apei, a sărurilor minerale, a zahărului se produce rapid. Anumite substanțe, cum ar fi fierul și calciul, sunt stocate pentru a constitui rezerve, pe când altele sunt transformate, printr-o activitate metabolică intensă. Nivelul glucozei în sângele fetal este reglat de placentă până când ficatul bebelușului va putea să îndeplinească această funcție, spre sfârșitul sarcinii.

Placenta asigură și transferul de vitamine, în special al celor din grupul B, dar și al vitaminelor D și E. Vitamina A este depozitată în ficatul fătului, în vreme ce vitamina C se acumulează în placentă, care i-o distribuie bebelușului progresiv până în luna a 8-a, după care este depozitată direct în glandele suprarenale și în ficatul său.

Tot prin placentă, mai precis prin vilozitățile (= proeminențe alungite ca niște degete ale membranelor mucoase) acesteia, ajunge oxigenul de la mamă la făt, iar din sângele fetal ajunge în cel al mamei dioxidul de carbon. Sângele oxigenat irigă ficatul, inima, creierul și toate celelalte organe ale bebelușului, care încă nu funcționează.

Funcția excretorie

Reziduurile metabolice din sângele fătului ajung în sângele mamei tot prin intermediul placentei.

Este de precizat faptul că sângele matern nu se amestecă cu cel fetal, deoarece placenta are o structură specială; vasele de sânge se întrepătrund și rămân totuși separate.

Funcția endocrină

Placenta nu înlocuiește doar organele importante ale fătului, care încă nu au început să funcționeze. Ea se comportă și ca o glandă enormă care secretă hormonii indispensabili pentru menținerea și dezvoltarea sarcinii. Începând cu luna 4-a de sarcină, placenta începe să secrete progesteron și estrogeni, hormoni care vor prelua rolul celor ovarieni.

Progesteronul contribuie la menținerea sarcinii, la modificarea sânilor. O parte din acest hormon este utilizat de către bebeluș pentru producerea altor hormoni, în special adrenalina, hormonul stresului, și testosteronul, hormonul sexual masculin.

Pentru a produce estrogeni, placenta are nevoie de ajutorul direct și activ al fătului. Glandele suprarenale ale fătului, niște mase minuscule amplasate în partea superioară a rinichilor, produc un hormon androgen (de tip masculin). Traversând prin peretele placentei înspre mamă, acesta este modificat în hormon de tip feminin: estrogen.

Unul dintre estrogeni, estriolul, determină la mama sinteza unui hormon care stimulează lactația. Este vorba de prolactină.

Funcția de protecție

Placenta este și un veritabil scut imunologic. Ea oprește numeroase bacterii sau nu le permite trecerea decât foarte târziu, spre sfârșitul sarcinii, când peretele din spatele vilozităților devine extrem de fin, pentru a ușura și mai mult schimburile dintre sângele matern și cel fetal.

Atenție! Virusurile traversează placenta foarte ușor până în cea de-a 20-a săptămână de sarcină, perioadă în care fătul își dezvoltă propriile imunoglobuline. Anticorpii materni trec spre copil și îl imunizează în fața celor mai multe boli infecțioase până la 3 luni după naștere, când intră în funcțiune sistemul imunitar al bebelușului.

Ce probleme pot apărea la nivelul placentei?

Sunt mai mulți factori care pot afecta sănătatea placentei pe parcursul sarcinii, cum ar fi:

  • vârsta mamei– anumite probleme ale placentei sunt mai frecvente după vârsta de 40 de ani a mamei;
  • ruperea prematură a membranelor – în timpul sarcinii, fătul stă într-o membrană plină de lichid, numită sac amniotic; dacă acest sac are fisuri sau se rupe înainte de începerea travaliului, crește riscul de afectare a placentei;
  • hipertensiune a mamei;
  • sarcină gemelară sau multiplă;
  • probleme ale coagulării sângelui;
  • cicatrici ale uterului – dacă ai mai suferit o cezariană sau o intervenție chirurgicală pentru extirparea unui fibrom uterin, crește riscul de afectare a placentei;
  • abuz de substanțe  consumul de nicotină sau de droguri, cum ar fi cocaina, pot cauza probleme placentei;
  • traumatisme abdominale – o căzătură sau o lovitură în pântece pot provoca desprinderi ale placentei.

Citește și: Sarcina pe săptămâni: săptămânile 4-7

Care sunt cele mai frecvente probleme ale placentei?

În timpul sarcinii, cel mai frecvent întâlnite probleme sunt:

  • desprinderea placentei (abruptio placentae)
    Apare când placenta se dezlipește parțial sau total de pereții interni ai uterului, înainte de naștere; acest lucru îl poate văduvi pe făt de oxigen și nutrienți, iar mamei îi poate provoca o hemoragie. De cele mai multe ori, duce la naștere prematură. Afecțiunea apare mai ales în ultimul trimestru de sarcină, fiind cea mai frecventă problemă a placentei (apare la una din 100 de sarcini).

  • placenta previa
    Apare când placenta acoperă parțial sau total colul uterin (ieșirea din uter). E mai frecventă la începutul sarcinii și se poate rezolva pe măsură ce crește uterul. Această afecțiune poate cauza o sângerare vaginală gravă în timpul sarcinii sau al nașterii. Problema poate fi ținută sub control în funcție de volumul sângerării, de continuarea/oprirea sângerării, de perioada sarcinii, de evoluția stării de sănătate a ta, ca mamă, și a fătului. Dacă placenta previa persistă până la finalul celui de-al treilea trimestru de sarcină, indicația este de cezariană.

  • placenta accreta
    Această tulburare apare când vasele de sânge și alte părți ale placentei se atașează de pereții uterului și cresc în profunzimea acestora. În general, placenta se desprinde de pereții uterului la naștere. În acest caz, o parte din placentă sau chiar toată rămâne lipită de uter, ceea ce poate cauza o hemoragie gravă. Medicul obstetrician îți va recomanda cezariană urmată de histerectomie (scoaterea uterului). În cazuri grave, placenta aderă la mușchii uterului (placenta increta) sau crește prin peretele acestuia și se atașează și de alte organe din zonă (placenta percreta).

  • insufiența placentară
    Apare când placenta nu funcționează corespunzător, adică nu-i asigură fătului cantitatea adecvată de nutrienți. Simptomele insuficienței placentare sunt dezlipirea de placentă, preeclampsia și travaliul prematur. Această problemă apare la una din 300 de sarcini și duce deseori la o greutate mai mică la naștere a copilului.

  • placenta îmbătrânită
    Calcificarea placentei (placenta îmbătrânită) presupune formarea unor structuri prin depozitarea calciului în interiorul placentei. Se întâlnește adesea într-o sarcină la termen și este privită ca un proces fiziologic de îmbătrânire (începând cu săptămâna 36 de sarcină).
    Totuși, prezența timpurie a acesteia, adică înainte de săptămâna 36, poate reprezenta o schimbare patologică anormală. Totuși, calcifierea timpurie este asociată cu o incidență crescută a unor fenomene precum hemoragia postpartum, placenta abruptio, nașterea prematură, greutatea mică a nou-născutului, un scor Apgar scăzut și decesul copilului la naștere.

După naștere, o problemă care poate să apară este retenția placentei, respectiv neexpulzarea ei în termen de 30 de minute de la momentul nașterii. Cauzele acestei probleme pot fi: o placentă prinsă în spatele colului uterin parțial închis sau o placentă lipită superficial de peretele uterin ori puternic atașată de acesta (placenta accreta). Dacă nu se intervine medical, placenta neexpulzată poate genera o infecție gravă sao o hemoragie chiar fatală.

 

Cum se manifestă afecțiunile placentei?

Cere sfatul medicului obstetrician în caz de:

  • sângerare vaginală
  • dureri abdominale
  • dureri de spate
  • contracții uterine

 

Cum să eviți problemele placentei?

În mod practic, prea puțin poți interveni asupra sănătății placentei. Totuși, poți avea în vedere câteva măsuri pentru a te bucura de o sarcină sănătoasă, cum ar fi:

  • mergi periodic la consultații medicale;
  • ține sub observație orice posibilă problemă de sănătate, de pildă hipertensiunea;
  • nu fuma și nu consuma droguri;
  • discută cu medicul dacă ai avut probleme cu placenta la o sarcină anterioară, iar acum plănuiești să rămâi din nou însărcinată;
  • spune-i medicului dacă ai mai suferit vreo intervenție chirurgicală pe uter;
  • nu opta pentru cezariană dacă nu este neapărat indicată.

Totuși, aceste cazuri de probleme placentare apar destul de rar, așa că bucură-te de sarcină!

Citește și:

Text: Echipa Femeia.

Foto: iStock.com

Comments

comments

Lasă un răspuns