
Implanturile dentare cu încărcare imediată sunt recomandate atât pentru restaurări totale, cât şi pentru restaurări parţiale. De asemenea, un astfel de implant este potrivit şi pentru restaurarea unui singur dinte.
Astfel de implanturi pot să refacă dantura doar într-o singură zi, spre deosebire de implanturile clasice, o procedură care se realizează în câteva luni. Aşadar, implanturile rapide, manopere chirurgicale în definitiv, sunt extrem de benefice persoanelor care din anumite motive nu doresc să aştepte câteva luni pentru a dobândi un zâmbet fermecător. Indiferent că vor înlocui dinţi lipsă sau dinţi rupţi, din punct de vedere estetic, dar şi din punct de vedere funcţional, implanturile dentare cu încărcare imediate reprezintă o bună soluţie pe care o recomandă orice dentist bun.
Sunt numeroase persoanele care caută sintagma „implant dentar forum” pe Internet, pentru a citi ceea ce alţii au scris din proprie experienţă. O practică nu tocmai potrivită pentru a afla răspunsurile cele mai bune, dat fiind faptul că singurele persoane care pot informa şi recomandă corect în legătură cu procedura sunt specialiştii stomatologi.
Căror persoane se adresează implanturile cu încărcare imediată?
Implanturile dentare cu încărcare imediată sunt potrivite persoanelor aflate în următoarele situaţii:
- din anumite motive nu doresc să amâne momentul obţinerii noilor dinţi timp de câteva luni şi îşi doresc o reconstrucţie rapidă şi sigură;
- pacienţi diagnosticaţi cu paradontoză;
- pacienţi cu numai câţiva dinţi pe arcadă, însă şi aceia compromişi;
- pacienţi fără niciun dinte pe arcada;
- pacienţi cu dinţi bolnavi ce nu mai pot fi salvaţi prin nicio intervenţie;
- pacienţi care au pierdut un dinte aflat în zona frontală.
Avantajele implanturilor rapide
- Din punctul de vedere al unui număr mare de pacienţi, cel mai important avantaj constă în timpul scurt în care implanturile se înserează – 24 ore. Un implant dentar clasic presupune fixarea punţii, coroanei sau protezei finale, ceea ce înseamnă că lucrarea va fi finalizată în timp îndelungat (deseori, 3-6 luni). Spre deosebire de implantul clasic, la cel cu încărcare imediată lucrarea prinde contur în timpul unei singure şedinţe.
- Un alt avantaj major este costul. Un implant cu încărcare imediată presupune un cost mult mai redus prin comparaţie cu un implant clasic. Procedurile necesare de efectuat în cazul unui implant clasic sunt realizate în câteva luni, iar toate acestea au un cost. În cazul unui implant rapid se reduc cu aproximativ 70%.
- În timpul intervenţiei necesar de realizat în cazul unui implant rapid, pierderea osoasă este redusă.
- Pacientul care suporta o astfel de intervenţie va beneficia de confort psihic, dat fiind faptul că nu va simţi durere;
- În timpul intervenţiei poată fi corectată alinirea deficitară sau alte probleme pe care le aveau dintii naturali;
- Nu în ultimul rând, echipa de specialişti care se ocupă de realizarea procedurii este multidisciplinara şi are la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie care va asigura un rezultat optim şi confortul pacientului.
Sursă: agenția SeoPower
Sursă foto: unsplash