Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medical > Inima, un mister descifrat

Inima, un mister descifrat

Inima se află în centrul sistemului cardiovascular: pompează sângele în întregul corp, asigurând substanțele nutritive și îndepărtând deșeurile și dioxidul de carbon. De mii de ani, inima este asociată cu sufletul și în profunzime studiată, fără a fi pe deplin înțeleasă. În ultimele decenii însă, cercetătorii și-au luat o piatră de pe… inimă, descoperindu-i câteva enigme.

  • Anatomic, inima nu se află pe partea stângă, ci în mijlocul pieptului. Impresia că se află cu totul în stânga este pentru că partea cea mai mare se află acolo. Există oameni care au inima pe dreapta. Aceștia suferă de dextrocardie, o malformație congenitală.
  • Nu se cunoaște încă numărul celulelor cordului. Experții spun că pot fi milioane sau miliarde. În orice caz, se formează devreme și se organizează într-un sistem complex, fiindcă trebuie să se contracte în ordine – altfel, am avea probleme. De asemenea, această rețea elaborată trebuie să fie suplă și să reacționeze concertat la anumite împrejurări, precum activitatea fizică intensă.
  • Inima nu se oprește niciodată. Începe să bată la 22 de zile după concepție și de 3,5 miliarde de ori într-o viață.
  • Inima este de fapt mușchiul care muncește cel mai mult. Zilnic, pompează circa 9.500 de litri de sânge.
  • Pe parcursul unei vieți, inima pompează aproximativ 240 de milioane de litri de sânge, cât încap în 200 de vagoane-cisternă.
  • Când mușchiul inimii se contractă sau bate, împinge sânge spre toate organele. 75 de trilioane de celule primesc sânge de la inimă, mai puțin corneea.
  • În fiecare zi, inima ta produce energie cât să deplaseze un camion pe distanța de 32 km. Puterea inimii este de 1-5 wați.
  • Inima bate de 100 de mii de ori pe zi și ar continua să bată chiar dacă este separată de corp, având propriul impuls electric.
  • Inventatorul stentului a abordat numeroase companii pentru a-și finanța invenția, însă a fost respins.
  • Bătăile inimii se modifică în funcție de muzica pe care o asculți, arată cercetările. Inima emite un câmp electromagnetic care se modifică în funcție de emoții.
  • Femeile nu suferă de dureri în piept când trec printr-un atac de cord, ci au simptome precum greața, indigestia și durerile de umeri.
  • Deținerea unui animal de companie reduce riscul de atac de cord și infarct cu peste o treime, conform unor studii.
  • Plămânul stâng e mai mic decât dreptul pentru a face loc inimii.
  • Riscul de deces în urma unei boli de inimă scade cu 19% în rândul vegetarienilor. Primul așa-zis studiu care arată beneficiile dietei vegetariene apare în Biblie, în Cartea profetului Daniel (600 î.H.).
  • O valvă cardiacă este puțin mai mare ca o monedă de 50 de bani.
  • Primele stimulatoare cardiace au fost testate prin introducerea în priză.
  • Se pare că riscul de boli de inimă este direct proporțional cu nivel de instruire.
  • Când organismul se odihnește, durează doar șase secunde ca sângele să ajungă de la inimă la plămâni și înapoi și doar șase secunde până la creier și înapoi. Numai 16 secunde îi ia să ajungă de la cord la tălpi și să străbată tot traseul invers.
  • Un individ care a primit inima de la un sinucigaș și s-a căsătorit cu văduva acestuia s-a sinucis, la rândul său, în același mod ca donatorul.
  • Cuplurile de îndrăgostiți își pot sincroniza ritmul inimii după ce se privesc în ochi trei minute.
  • Se pare că un pătrățel de ciocolată neagră consumat zi de zi scade cu o treime riscul de afecțiuni cardiace.
  • Ultimele cercetări arată poluarea face mai mult rău inimii decât plămânilor, fiind toxică chiar și dacă e la nivel scăzut. Când aerul nociv este inhalat, se declanșează o reacție de supraoxidare a moleculelor ce distrug celulele, provocând inflamare pulmonară, precum și numeroase consecințe în cascadă, periculoase pentru inimă și sistemul cardiovascular. Inima expusă la factori poluanți este mai predispusă la a dezvolta aritmie.
  • Inima este o mașină foarte bine coordonată. Partea dreaptă pompează sânge în plămâni, în timp ce stânga îl duce înapoi către corp.
  • Cancerul cardiac este extrem de rar fiindcă celulele inimii se opresc din diviziune cât suntem mici.
  • Sunetul bătăii inimii este al valvelor care se deschid și se închid în funcție de diferențele de presiune sangvină existente între cele două cavități pe care le separă.
  • Câmpul electromagnetic al inimii se poate întinde pe câțiva metri în afara corpului.
  • Inima are propriul set de neuroni, care au atât memorie de scurtă durată, cât și de lungă durată, iar semnalele pe care le trimit creierului influențează experiențele emoționale.
  • Când fătul se dezvoltă, inima se formează și începe să bată înainte să se dezvolte creierul. Iar undele creierului mamei se sincronizează cu bătăile inimii fătului.
  • Contrar a ce se crede, inima trimite mai multe informații către creier, nu invers.
  • Inima se poate frânge la propriu. Pierderea cuiva drag atrage sentimente ca mâhnirea, depresia, furia. În unele cazuri, șocul și stresul pot duce la atac de cord. Un studiu pe un eșantion de 2.000 de persoane care au supraviețuit unui atac de cord a scos la iveală e mai probabil ca atacurile să aibă loc imediat după moartea cuiva drag, rudă sau persoană apropiată.
  • Greutatea medie a inimii este de 200-400 g (cam cât un măr mare), iar ca mărime, ea este cam cât mâinile strânse în pumni.
  • Inima femeilor este mai rapidă: în medie, are 78 de bătăi pe minut, iar a bărbaților – 70 (în stadiul de făt, inima bate cam la fel, indiferent de sex).
  • Există mitul că inima se oprește în timpul strănutului, însă experții îl contrazic.
  • O treime din atacurile de cord sunt fatale, în vreme ce o altă treime provoacă afectarea permanentă a inimii.
  • Cei ce lucrează 11 sau mai multe ore pe zi au risc crescut cu 67% de atac de cord față de cei care muncesc opt ore.
  • Expresia „cu toată inima“ este pomenită de 20 de ori în Biblie.
  • În popor avem cu nemiluita expresii referitoare la inimă: cu inima împăcată, a fi cu inima ușoară, a i se face inima cât un purice, a avea inimă de piatră, a-și face inimă rea etc.

Citește și:

Testul care previne infarctul

Semne care arata ca ai probleme cu inima

5 schimbari ale stilului de viata pentru a avea inima sanatoasa

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr.13/31.03.2016
Autor: Lidia Năstase
Sursa foto: pixabay.com


Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus