Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medicina naturista > Învinge insomnia cu plante medicinale

Învinge insomnia cu plante medicinale

Stresul, grijile, ritmul de viață alert îți aduc multe nopți albe. Îți poți regăsi somnul liniștit cu ajutorul remediilor oferite de natură.

Somnul este esențial întrucât asigură refacerea fizică și psihică a corpului după o zi obositoare. Din nefericire, mulți nu reușesc să se bucure de un somn suficient de lung sau de odihnitor. Fie că adormi greu (în peste 30 de minute), fie că adormi normal, dar te trezești de câteva ori noaptea, fie că te trezești prea devreme dimineața și nu mai poți adormi, tot de insomnie e vorba! Ce-i de făcut?

Alternative blânde

În general, tulburările de somn sunt pasagere, așa că nu e cazul să apelezi din prima la „artileria“ grea, medicamentele. Într-adevăr, plantele medicinale nu au aceeași putere farmacologică precum somniferele prescrise de medic, dar nu au nici efectele secundare ale acestora din urmă: somnolență pe timpul zilei, tulburări de memorie și concentrare, performanțe fizice scăzute, tulburări organice diverse, dependență, sevraj. Ca să eviți asemenea neplăceri, înainte să apelezi la pastilele de dormit, dă o șansă remediilor naturale. Există multe plante cu efecte calmante și liniștitoare ce favorizează somnul odihnitor. Reține însă că e posibil ca rezultatele să apară abia după două săptămâni de tratament.

Valeriană

Combate eficient tulburările nervoase și insomnia fiindcă are puternice efecte hipnotice și sedative, dar e lipsită de cele adverse pe care le au medicamentele utilizate în acest scop.

* Remediu. Peste o linguriță de rădăcină de valeriană pisată toarnă 150 ml de apă clocotită și acoperă pentru 20-25 de minute. Strecoară și lasă la răcit. Bea ceaiul cu 30 de minute înainte de culcare.

Atenție, urmărește reacția corpului, fiindcă te-ai putea număra printre cei 15-20% din insomniaci la care valeriana are efecte contrare, provocând o excitație nedorită.

Păducel

Are acțiune ușor sedativă, dilată vasele de sânge, normalizează ritmul inimii și este un tonic cardiac de excepție. Este recomandat ca remediu în palpitații, aritmii, hipertensiune, angină pectorală, insomnii, nervozitate, neliniște. 

* Remediu. Pentru tratarea insomniei, bea în cursul zilei 2-3 căni de infuzie preparată cu o lingură de plantă la 250 ml de apă clocotită. Lasă să infuzeze 10-15 minute. Dacă vrei să obții mai rapid efectul, în loc de infuzie, folosește extractul de păducel (sub formă de capsule), care conține o concentrație mai mare de substanțe active. Găsești aceste preparate la magazinele cu produse naturale.

Floarea-pasiunii

Grație numeroșilor ei compuși, passiflora elimină tensiunile și nervozitatea, combate anxietatea, relaxează, favorizează somnul. Se remarcă mai ales ca sedativ și poate fi utilizată în decursul zilei, pentru că nu provoacă oboseală.

* Remediu. Ca să-ți regăsești somnul, bea în fiecare seară o infuzie preparată cu o lingură de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită. Lasă la infuzat 2-3 minute. Pentru un efect mai puternic, asociază floarea-pasiunii cu valeriana. Această combinație te ajută să renunți la medicamentele anxiolitice sau somniferele pe care le iei și care trebuie administrate pe perioade cât mai scurte posibil.

Tei

Deși îl întâlnim aproape la tot pasul, asta nu înseamnă că e mai puțin prețios decât alte plante medicinale. Florile de tei, a căror mireasmă ne încântă simțurile la început de vară, nu trebuie să lipsească de pe lista cu leacuri pentru insomniaci. Înzestrate cu proprietăți calmante și sedative, ele sunt indicate în tulburări de somn, nervozitate, suprasolicitare intelectuală.

* Remediu. Ceaiul se prepară cu o linguriță de flori uscate la 200 ml de apă clocotită. Se lasă să infuzeze zece minute. Se beau trei căni pe zi, ultima cu o oră înainte de culcare.

Urzică-moartă

Utilizată drept calmant al tuturor afecțiunilor nervoase, urzica-moartă are efecte tranchilizante și reechilibrante. Este utilă în anxietate, stări depresive, insomnie. Se folosesc florile uscate.

* Remediu. Infuzia se prepară din două lingurițe de plantă la 500 ml de apă clocotită. Se lasă la infuzat zece minute, se filtrează și se beau 2-3 căni de infuzie pe zi, eventual îndulcită cu miere.

Roiniță

Are efecte calmante și sedative, fiind un bun remediu împotriva tulburărilor de origine nervoasă: palpitații, emotivitate, anxietate, insomnie.

* Remediu. Pune o linguriță de plantă uscată la 200 ml de apă fierbinte. Acoperă vasul, lasă la infuzat 10-15 minute, apoi strecoară. Bea de trei ori pe zi câte ⅓ pahar.

Ce te mai ajută

* Mănâncă o banană – conținând melatonină (numită și hormonul somnului), aceasta favorizează somnul.

* Alcătuiește-ți cina din alimente ușoare. Evită condimentele și zahărul cu cel puțin patru ore înainte de culcare.

* Corpul are nevoie de timp ca să se pregătească de somn, așa că, în ultima oră înainte de culcare, ocupă-te de activități relaxante (de exemplu, citește sau ascultă muzică liniștită).

Menopauza, bat-o vina!

Dacă menopauza stă la originea tulburărilor tale de somn, optează pentru infuzia de salvie: o linguriță de flori uscate la o cană cu apă fiartă. Bea o cană la prânz și una după cină.

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr35/01.09.2016
Autor: Angelica Cîlțan
Sursa foto: pixabay.com

Comments

comments

Lasă un răspuns