Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medicina naturista > Leacuri pentru neplăcerile festinului

Leacuri pentru neplăcerile festinului

Când mesele copioase şi tentaţiile culinare din perioada sărbătorilor îţi suprasolicită aparatul digestiv, te-ai putea confrunta cu diverse neplăceri. Pe care, cu siguranţă, vei dori să le înlături cât mai repede.

Cozonaci, sarmale, fripturi, băuturi de tot felul. E uşor să cazi în patima exceselor! Ca bucuria petrecerii să nu-ţi fie umbrită de vreo neplăcere digestivă sau alta, ia măsuri preventive, iar în eventualitatea că te confrunți cu vreuna din ele, ai grijă să ai la îndemână remedii care s-o înlăture cât mai repede.

Arsuri gastrice

De obicei, arsurile gastrice, însoţite sau nu de gust acru sau amar, apar la circa două ore, din cauza acidităţii crescute, după o masă copioasă sau mâncăruri grele, eventual stropite cu vin roşu, lider între băuturile care provoacă arsuri la stomac.

Cum te ajuţi

# Mănâncă o banană. Acest delicios fruct este un remediu excelent împotriva arsurilor gastrice, având în compoziţie substanţe cu efect antiacid. Prin formarea unui strat protector de mucus care acţionează ca o barieră împotriva acizilor gastrici, aceleaşi substanţe favorizează refacerea mucoasei ce căptuşeşte stomacul.

# Bicarbonat de sodiu. Neutralizând neîntârziat acizii gastrici, bicarbonatul e un remediu excelent împotriva arsurilor gastrice. Adaugă într-un pahar cu apă un vârf de linguriţă de bicarbonat de sodiu, stins în prealabil cu zeamă de lămâie sau oţet, şi bea soluția obținută. Dacă îţi repugnă gustul, poţi adăuga un pic de zahăr.

Balonare

Mâncând mult şi în grabă, ceea ce se întâmplă adesea în perioada sărbătorilor, nu-i de mirare că-ţi simţi abdomenul ca un balon umflat ce stă să explodeze. De unde o asemenea neplăcere? Ai înghiţit aer în timp ce mâncai, te-ai înfruptat din plin din alimente care fermentează sau care conţin gluten, precum pâinea şi pastele făinoase, erai cam agitată când ai savurat gustoasele preparate, stropindu-le eventual cu băuturi carbogazoase.

Cum te ajuţi

# Infuzie de plante. Recomandate împotriva balonării sunt menta, muşeţelul, armurariul, anasonul. Infuzia se prepară din o linguriţă de plantă la 200 ml de apă fierbinte.

Caz de urgenţă. Când, pe lângă balonare, neplăcere ce durează de săptămâni, te confrunţi cu constipaţie, vărsături şi dureri abdominale acute, trebuie să chemi neapărat ambulanţa – e posibil să fie vorba despre ocluzie intestinală, afecţiune a intestinului subţire şi a colonului care constă în blocarea tranzitului intestinal.

Criză de bilă

Frecventă în perioada sărbătorilor din cauza exceselor alimentare, criza de bilă poate fi alinată prin măsuri imediate după apariţia primelor simptome: dureri violente în partea dreaptă a abdomenului, asociate cu cefalee, febră, senzaţie de greaţă, vomă.

Cum te ajuţi

În primul rând, nu mai mânca nimic. Apoi, curăţă ficatul şi bila preparându-ţi singură remediul.

# Infuzie de plante. Prepară-ţi o infuzie din două linguriţe de  rostopască, păpădie sau armurariu la 200 ml de apă fierbinte. Te va ajuta la eliberarea bilei de către ficat.

# Comprese alternante. Ţine pe burtă trei minute o sticlă cu apă fierbinte învelită într-un prosop sau o compresă, apoi schimb-o pentru un minut cu una cu apă rece. Procedează așa timp de 20 de minute (ultima compresă să fie caldă). Ajută la detensionarea muşchilor abdominali.

# Ulei şi lămâie. Amestecă 2-4 linguri de ulei de măsline cu zeama de la ½ lămâie. Procedează așa la fiecare jumătate de oră, până ce ai băut o cană de ulei şi zeama a cinci lămâi. O asemenea procedură ajută la eliminarea pietrelor (se observă în scaun, în următoarele zile).

Caz de urgenţă. Dacă durerile sunt foarte puternice, e imperios necesar să soliciţi ajutor medical, întrucât pietrele la fiere perforează organul, iar pericolul de peritonită nu se cuvine a fi neglijat.

Mahmureală

Poți încerca s-o previi. Cum anume? Înainte de petrecere, bea un pahar cu suc de portocale şi înghite o bucăţică de unt. Untul previne absorbţia rapidă a alcoolului, ceea ce determină organismul să facă faţă toxicităţii crescute, fructoza şi acizii din sucul de portocale accelerează cu 25% metabolizarea alcoolului, iar vitamina C ajută la eliminarea toxinelor din organism introduse odată cu acesta. S-a întâmplat totuşi să bei cam mult?

Cum te ajuţi

# Bea apă. Orice fel de alcool consumi, savuroasa licoare duce la deshidratarea organismului, aceasta fiind, de fapt, principala cauză a mahmurelii. Aşadar, va trebui să refaci rezerva de lichide. Bea cât mai multă apă, nu cafea, eventual apă minerală amestecată (în părţi egale) cu suc de fructe și adaos, dacă dorești, de miere (o linguriță), fructoza din aceasta contribuind la metabolizarea alcoolului.

# Evită cafeaua, ceaiul negru, băuturile energizante sau carbogazeificate. Iar în ziua următoare, răsfaţă-te cu o dietă uşoară, acordând întâietate lactatelor şi legumelor.

Răsfăţul culinar de sărbători poate face ca aparatul digestiv să se revolte prin neplăceri de tot felul. Dar numai când apetisantele preparate sunt consumate în exces sau în combinaţii neinspirate, greu digerabile! Cunoscând urmările, stă în puterea ta să le previi ori să le înlături, nelăsându-le să-ţi strice bucuria. Aşadar, măsură în toate!

 

Citește și:

Articol preluat din revista Femeia de Azi, nr51/22.12.2016
Autor: Olga Sveduneac
Sursa foto: 123RF

Comments

comments

Lasă un răspuns

Sus