Esti aici
Femeia.ro > Sanatate > Medicina naturista > Remedii naturale contra migrenei

Remedii naturale contra migrenei

Chiar dacă ai obosit tot încercând tratamente și te ia durerea de cap doar la gândul unei migrene, acordă o șansă soluțiilor naturale!

Medicina tradițională folosește de mii de ani plantele în atenuarea și tratarea multor probleme de sănătate. Îți prezentăm câteva dintre cel mai des folosite remedii pentru acea suferință care vine la pachet cu durerea pulsatilă, senzația de greață, sensibilitatea la lumină și o stare generală care te împiedică să lucrezi sau să dormi.

Ginkgo biloba

Extractul din frunzele acestui arbore este folosit de mii de ani în medicina tradițională chineză. Asiaticii îl numesc „bradul sacru”, „părul fecioarei” sau „arborele templier”, fiind, se pare, cel mai vechi de pe planetă, cu o exis­tență de peste 300 de milioane de ani. Preparatele cu ginkgo biloba (capsule, ceai, sirop, gel) vin de hac crizelor migrenoase grație flavonoidelor și terpenoizilor, cu rol antioxidant și antibacterian.

Efectele sunt dublate de contribuția la dilatarea vasculară și reducerea vâscozității sangvine (sângele gros este una din cauzele migrenelor). Remediile pe bază de ginkgo atenuează simptomele declanșate de circulația deficitară, astm, pierderi de memorie, anxietate, oboseală sau afecțiuni neurologice grave. Nu sunt recomandate dacă urmezi tratament anticoagulant ori suferi de diabet, ești însărcinată sau te pregătești de o intervenție chirurgicală.

Ghimbir

Orientul Îndepărtat este, fără îndoială, izvorul unor rădăcini-elixir pentru sănătate. Una dintre aceste plante aproape magice este ghimbirul, folosit de asiatici de peste două mii de ani. Până acum l-ai folosit când ai avut disconfort digestiv și ți-a luat greața când ai călătorit. Chiar dacă sunt mai puțin celebre, calitățile sale antimigrenoase plasează ghimbirul pe un loc fruntaș între remediile naturiste recomandate pentru această tulburare.

Este înzestrat cu proprietăți antiinflamatoare, fiind eficient în îmbunătățirea circulației, scăderea tensiunii arteriale și a vâscozității sângelui (cu cât e mai vâscos, cu atât e mai crescut riscul declanșării migrenelor și instalării bolilor asociate colesterolului mărit – diabet, afecțiuni cardiovasculare). Se pare că anumiți compuși ai ghimbirului blochează acțiunea unor hormoni care stimulează contracțiile musculare. Crud sau sub formă de pulbere ori capsule, ghimbirul este, spun studiile, la fel de eficient ca pilulele clasice antimigrenă, fără a avea efecte secundare.

Mentă

Banală plantă aromatică, menta este un balsam binefăcător pentru cei care se confruntă cu supărătoarele migrene. Uleiul de mentă sau unguentele pe bază de mentol aplicate pe frunte prin masaj ușor sunt eficiente când durerea nu-ți dă pace și când este însoțită de senzația de presiune pe sinusuri și tâmplă.

Efectul este aproape instantaneu grație aromei, precum și proprietăților antiinflamatoare. În numeroase cazuri de migrenă, utilizarea internă a uleiului de mentă a avut rezultat imediat, mai rapid în comparație cu al medicamentelor de sinteză datorită proprietăților analgezice, antispastice și decongestive.

Dafin

Folosite în Antichitate la încoronarea eroilor, frunzele de dafin sunt apreciate în vremurile moderne mai mult pentru aromatizarea mâncărurilor, în special în gastronomia mediteraneeană. Bune în bucătărie și eficiente ca tratament naturist, întrucât sunt o sursă importantă de uleiuri volatile cu proprietăți analgezice și antiinflamatoare, valoroasele frunze conțin o substanță extrem de utilă în prevenirea migrenelor. Așadar, înainte să gătești ceva, aruncă în oală și câteva foi de dafin. Le poți folosi și în infuzii sau ca ulei esențial, picurat în cadă.

Coriandru

Proprietățile curative ale semințelor de coriandru sunt aplicate de mai bine de șapte mii de ani de popoarele zonei de sud a Europei și din vestul Asiei. Dacă în bucătărie parfumul lui se împletește armonios cu preparatele mai grele, în scop medicinal este folosit pentru afecțiuni dintre cele mai severe, de la migrene la diabet, grație proprietăților analgezice și antispastice. Totodată, calitățile antiinflamatoare fac din semințele de coriandru un leac imbatabil contra migrenelor.

Pot fi mestecate sau folosite în infuzii ori inhalații. Iată un ceai cu efect calmant, pe care să-l bei de câteva ori pe zi în timpul crizei: ai nevoie de o linguriță de semințe pisate, peste care torni două căni cu apă clocotită. Lași la infuzat vreo zece minute, strecori, îndulcești cu sirop de agave și poți vorbi despre migrenă la trecut!

Citește și:

3 plante pentru probleme de sezon

Leacuri cu vâsc, brad și ilice

Plante care scad febra

Articol preluat din ediția de octombrie 2016 a revistei Femeia.
Autor: Lidia Năstase
Foto: pixabay

Comments

comments

Lasă un răspuns